Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Libertatea postului

Libertatea postului

Un articol de: Serafim Pantea - 19 Martie 2011

De multe ori îi vedem pe cei fără pricepere că privesc postul ca pe o corvoadă. Postul nu este o obligaţie. Postul este o libertate de care profită creştinii. Pentru că au fost vremuri când tirani neghiobi au vrut să strice postul creştinilor. Creştinii au ieşit biruitori în vremea aceea prin minunea făcută de Sfântul Teodor Tiron.

Şi totuşi, dacă nu este obligaţie, de ce nu te lasă preotul să te împărtăşeşti până nu posteşti? Doar oamenii care-şi folosesc libertatea spre bine şi spre a se apropia de Dumnezeu se pot apropia. Voinţa în folosirea libertăţii spre bine este esenţială pentru a ne putea apropia de Sfintele Taine. Doar cel care este conştient de libertatea sa alege să se apropie de Hristos şi să devină una cu El are voie să se apropie.

Postul este o unealtă suficient de simplă cât să fie la îndemâna oricui. Veţi spune că nu oricine poate să nu mănânce zile în şir sau să trăiască doar cu pesmeţi şi cu apă. Şi totuşi, oricine poate să urmeze una dintre cele trei căi ale postului: înfrânarea, îndestularea sau săturarea. Nici mai jos, nici mai sus nu se cade să ţintim. Sau cum spune apostolul că este cale spre desăvârşire a fămânzi şi a se sătura şi a le putea pe toate. Nu flămânzirea până la sleire de puteri şi nici săturarea peste măsură până la întunecarea minţii. Pentru că una ne împiedică de la a putea cele trupeşti, iar cealaltă de la a putea cele duhovniceşti, şi nu se cade creştinului să necinstească nici una dintre lucrări.

Postul fiind unealtă şi nu scop în sine, bine este să luăm aminte la ce foloseşte şi cum se mânuieşte această unealtă. Că dacă va vrea cineva să dea găuri cu ciocanul sau să cioplească cu burghiul sau să bată cuie cu dalta, mult se va osteni. Şi, dacă este destul de încăpăţânat, probabil că va reuşi să facă lucrarea şi folosind scula care nu este proprie lucrării, dar cu multă osteneală şi cu multe stricăciuni. De aceea se cade să învăţăm meşteşugul fiecăreia dintre unelte şi să o folosim pe cea potrivită la momentul potrivit şi cu scopul cu care are cea mai mare eficienţă. Postul este unealta care ascute mintea şi o face foarte sprintenă şi uşor despicătoare a înţelesurilor. Dar ceea ce este cel mai important, o face să fie ascultătoare aşa fel încât să stea acolo unde o punem. De aceea este atât de important postul, pentru că ne ajută să curăţăm rugăciunea de multa alergare a minţii în toate părţile. Şi nici măcar rugăciunea nu este scop în sine, dar este o unealtă mult mai fină şi mai puternică decât postul. Iată aşadar că folosim o unealtă simplă ca să ascuţim o altă unealtă mult mai de folos.

Prin urmare, să nu privim postul ca pe o corvoadă. Să nu-l vedem ca pe o osteneală, pentru că nu este. Postul este ceea ce facem de bunăvoie când vrem să ne limpezim mintea ca să putem mai bine să pricepem cele ce sunt de priceput şi mai uşor să ne rugăm. Postul este unul dintre primii paşi pe care se cade să-i facem când ne hotărâm să ne apucăm de treabă. Aşa cum orice om gospodar îşi drege mai întâi cutea şi abia pe urmă se gândeşte să se apuce de coasă. Pentru ca nu cumva, apucându-se de lucrare, să vadă după două-trei brazde că are coasa boantă şi se osteneşte în van.