Libertatea sărăciei de bunăvoie

Avva Hyperechios zicea: „Comoara călugărului este neagoniseala de bunăvoie. Strânge-ți, frate, comoară în cer, căci fără de sfârșit sunt veacurile odihnei”.

Oamenii caută libertatea și o fac pe căi paradoxale. Pentru unii libertatea înseamnă avere: să ai suficient de mult încât să fii fără griji. Visul multora de astăzi este să dobândească „libertate financiară”. Și această căutare este cât se poate de întemeiată. Suntem oameni trupești și avem nevoie de cele materiale pentru a ne susține existența. În ce măsură însă aceasta este cu adevărat libertate suntem avertizați de Mântuitorul Hristos în Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Oricât de multe bogății ai avea, există ceva impredictibil în viață, care ia deciziile ultime din mâinile tale și le așază în altă parte. În cele din urmă averea este sursă de libertate, dar și povară, și nu poți niciodată, chiar dacă ai stăpâni pământul întreg, să elimini pericolul și necunoscutul din viața ta.

A doua cale este cea ascetică, renunțarea totală, pentru dobândirea libertății totale. „Neagoniseala de bunăvoie”, pentru mona­hi, înseamnă alegerea con­ș­tientă să nu te legi de lucruri și să lași lui Dumnezeu toate grijile tale. Atitudinea aceasta se întemeiază în primul rând pe cuvântul din Evanghelie, care zice să nu ne adunăm comori pe pământ, ci în cer, pentru că abia acelea sunt nepieritoare. Dar, sărăcia de bunăvoie merge un pas și mai departe. Ea înseamnă să nu socotești nimic al tău, nici lucruri, dar nici drepturi sau privilegii. Să nu ai nici un fel de așteptări de la oameni și de la lume.

Neagoniseala este, prin urmare, o mărturisire despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în care ne punem toată încrederea. În felul acesta se reafirmă calitatea lumii întregi de a fi dar al Domnului și bunurile își redobândesc sensul euharistic: „Ale Tale, dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Monahul care renunță la proprietate iese din logica contractuală și își redobândește libertatea de fiu.

 Aceasta este calea monahilor, care nu se poate aplica fără discernământ celor din lume. Nu există aceeași vocație și nici aceeași susținere a harului și este riscant să te așezi la o masă la care nu ești invitat. Pentru cel din lume porunca sărăciei de bunăvoie se mută, mai ales, în planul inimii. Acolo unde poți învăța, pas cu pas, detașarea de bunuri și de pretenții; poți învăța să îți legi speranțele tale de Dumnezeu în mijlocul incertitudinilor și să înțelegi că veacurile odihnei, despre care vor­bește avva Hyperechios, se dăruiesc celor care nu își pun nădejdea în oameni și în bunurile trecătoare ale acestei lumi.