Litanie ieşeană sub altarele cerului

Era 1 iunie.  O zi a copilăriei şi a necurmatei copilăriri a omului la toate vârstele. O convenţională însemnare în calendar a unei sărbători universale, o celebrare ce are loc în fapt diurn. În această zi de capăt de văratic, bucuria de a fi copil şi de a avea copii, adică viitor, devine a cetăţii, exhibă, iese la lumină, inundă uliţele satelor şi oraşelor. E ziua când bate mai plin ornicul copilăriei şi bătaia lui face înconjurul cuprinsului planetar. Marcăm la 1 iunie în fiecare an din crugul vremii copilăria ca stare de spirit şi copilul ca pe cea mai de preţ comoară a vieţii. El reprezintă nădejdea umanităţii de a merge mai departe. Pentru creştinii din toată lumea, a avea copii e rânduiala firii. Copilul e cel care dă trăinicie legăturii sacre dintre bărbat şi femeie şi este liantul generaţiilor ce se succed în curgerea nesfârşită a timpului.

De asta pe 1 iunie ne bucurăm şi simţim nevoia, ieşind în agora, să ne rostim răspicat crezurile ce ne animă. E ceasul reafirmării unor valori ce ne alcătuiesc lăuntric, şi pe care se reazemă viaţa şi existenţa omenească. În primul rând, e vorba de credinţa în familie ca piatră de temelie a aşezământului omenirii. E acea Sfântă Familie în care Fecioara ţine în braţe cu dragoste curată Pruncul, Lumina Lumii. Familia s-a consacrat de-a lungul vremii drept spaţiul ideal în care plămada iubirii ia chip aidoma plantelor crescute într-un pământ mănos. E rodul cel odrăslitor. Mediul familial constituie, totodată, şcoala cea mai de preţ a fiinţei umane şi reperul moral perpetuu. Această dimensiune formativă e surprinsă atât de tâlcuitor de înţelepciunea sintagmei celor „şapte ani de acasă“. Arareori, cum pătrunzător remarca scriitorul francez Luck Ferry, şcoala  de după acest mirabil septenat poate corija ceea ce rău s-a orânduit atunci.

Familia ca matrice a vieţii şi tărâm mirabil este azi pusă în discuţie, contestată ca un mod depăşit de fiinţare umană. Dar pe cât de aprigi sunt detractorii, pe atât de determinaţi se dovedesc cei care continuă să creadă cu tărie în valoarea familiei tradiţionale, pe care o consideră eternă şi sacră. O apără în primul rând prin pilda vieţii proprii. Ei zidesc cămine durabile, aduc pe lume prunci mulţi şi frumoşi, câţi dă Dumnezeu, pe care-i cresc  în duhul bunei-cuviinţe. Dar mulţi dintre aceşti semeni ai noştri, păstrători şi purtători de valori sacre, nu se limitează să ofere doar exemple de vieţuire. Ei au şi vocaţia civismului. Ies în arenă şi-şi fac auzite crezurile, luptând  cu armele puterii de convingere pentru apărarea lor. Se întâmplă asta peste tot în lume. Promotorii acestor valori şi-au constituit organizaţii civice, care promovează un asemenea mod de a concepe existenţa, îi ajută pe cei ignoranţi să cunoască binefacerile vieţii de familie, casa de neînlocuit a sufletului, iar pe cei în nevoie în sprijină cu cele trebuitoare pentru o temeinică viaţă familială, cu copii ce dau sens traiului.

Din când în când, într-o lume în care aceste valori constitutive  sunt lovite, cei care cred nesmintit în ele coboară în stradă şi-şi proclamă cu glas tare crezurile. Au loc asemenea impresionante manifestări, mărturisitoare ale solidarităţii cu valorile  ce au fost şi sunt coloane de rezistenţă ale lumii, la Paris, Roma, Atena, Haga, Bucureşti şi în multe alte locuri ale mapamondului. Sunt aceste adunări ale mulţimilor cele tăcute, care prind dintr-odată glas, nişte litanii ce se înalţă sub altarele cerului. Le aude Dumnezeu, le primeşte în Împărăţia Sa şi le sloboade apoi noroadelor. O astfel de mişcătoare rugă s-a ridicat la ceruri şi de la Iaşi, oraş care s-a înscris în ziua de 1 iunie 2014 pe harta mondială a unor astfel de manifestări de for public. La chemarea a două ONG-uri, „Familia Tradiţională“ (director executiv Lili Crăciun) şi „Pro Vita“ (păstorită de părintele Radu Brânză), a avut loc în acea zi cu valoare de simbol un Marş de apărare a familiei tradiţionale. Au străbătut în acea zi străzile Iaşilor, de la Grădina Copou la Palatul Culturii, 8.000 de oameni, bărbaţi, femei, cu copiii lor, tineri, maturi, vârstnici. Aceştia au afirmat cu încredere şi decenţă credinţa în valoarea perenă a vieţii de familie şi în bucuria de a avea copii ca semn al veşniciei omului pe pământ. Marşul a fost precedat şi urmat de o suită de manifestări, concursuri, spectacole, conferinţe, dedicate copilului şi copilăriei. S-a săvârşit o rostire de adevăruri cu sonorităţi de speranţă, prevestitoare de bune rostuiri în acea zi de 1 iunie 2014, când am celebrat făptura cea minunat izvoditoare a omenirii.

Litania înălţată la ceruri de 1 iunie pe străzile Iaşilor a avut curăţia vârstei inocenţei, ce nu întâmplător se sărbătoreşte când începe vara cu mireasma ei nepereche.