Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Logica convențională răsturnată de legea iubirii

Logica convențională răsturnată de legea iubirii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Marius Nedelcu - 13 Noi, 2020

Prin cuvintele Sale dumnezeiești- omenești, Mântuitorul Iisus Hristos a dorit să facă o adevărată schimbare a minții omului - metanoia. Acel „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!” transpare ca un laitmotiv din învățăturile Sale, și nu este vorba numai de un act de căință, ci de un proces de îndreptare a vieții și înnoire a percepției asupra realității. Dar față de ce ne cere Domnul Hristos să ne schimbăm mintea, ce este acel ceva care ne face orbi la adevărurile lui Dumnezeu? Acest obstacol a fost numit omul vechi, logica egoistă care ne închide într-un univers asfixiant. Acesta pare să fie un pericol pe care Domnul îl semnalează în repetate rânduri. În Pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37), Domnul Iisus Hristos răstoarnă logica conven­țională. Arată ce înseamnă aproapele nostru din porunca „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, numită cea mai mare din Lege.

Cine este aproapele meu, ca să-l iubesc pe el? este întrebarea învățătorului de Lege. O întrebare ipocrită în esența ei pentru că piedica iubirii nu era în celălalt așa cum sugera acesta. Piedica iubirii era în el, iar Domnul Hristos îi descoperă acest lucru printr-o pildă în care logica comună este răsturnată. Cine este aproapele meu în această lume nebună în care ororile se înșiră la nesfârșit, în care omul este lup pentru om, pare să spună interlocutorul Domnului. Într-un fel, el motiva lipsa iubirii aproapelui de contextul istoric și de calitatea naturii umane. Cine mai este aproapele meu în aceste vremuri?, se întreabă.

Pilda samarineanului milostiv prezintă istoria unui oarecare om care este tâlhărit și rănit până la punctul de a fi ucis. În cele din urmă este salvat de un om străin, după ce conaționalii săi îl evită. Preotul și levitul trec pe lângă el și nu îl cercetează, pentru că ei credeau că e deja mort, și dacă s-ar fi atins de el ar fi fost necurați cultic pentru datoriile de la Templu. Dintr-o motivație religioasă ei nu se ating de el. În schimb, este ajutat de un om impur, samarinean. Ajutorul acestuia nu este unul limitat, ci salvarea unui om aproape de moarte în acele vremuri însemna o investiţie de timp și bani serioasă. Samarineanul se dedică jertfelnic ajutorării celui rănit, descoperind tenacitatea și altruismul unui om care probabil nu era la prima lui faptă bună. Domnul Hristos arată că, în ciuda contextului, a stării general umane rele, omul este capabil de iubire altruistă, de jertfă peste puterile sale limitate, și în același timp omul merită orice sacrificiu și orice investiție pentru a fi salvat de la pieire. Misterul aproapelui se vede și în omul rănit, și în cel care îl ajută, este un binom. Misterul aproapelui se descoperă în ei doi. Omul nu poate exista în sine, închis. El se definește prin raportare la celălalt, și Domnul Hristos îi schimbă logica învățătorului de Lege, îi arată că el este aproapele de care celălalt are nevoie. „Mergi și fă și tu asemenea!” este îndemnul cu care se termină pilda. În alt loc, Domnul spune: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31).

Domnul Hristos ne cere acea milă sau kilometru în plus de parcurs, să ieșim din logica convențională pentru a intra în spaţiul dumnezeiesc al iubirii, al logicii divine. Domnul re­scrie relațiile naturale. Rudenia de neam este răsturnată, acum este o nouă rudenie duhovnicească în care toți suntem fii ai lui Dumnezeu. În această nouă calitate nu mai este barieră între noi, nu mai este opreliște în calea binelui. Preotul și levitul au pus între ei și cel rănit ca barieră motivul religios, cultic. Și în ziua de azi se regăsesc aceste tipologii în lume, oameni evlavioși în comportament, dar reci la suflet, care postesc și se roagă mult, dar care au o logică egoistă. Le fac pe toate pentru ei, și nu sunt dispuși să parcurgă o distanță în plus pentru semenul lor. De asemenea, sunt și ceilalți, oameni impuri ca samarineanul, care nu au faptele evlaviei la zi, dar care sunt mai dispuși să-l asculte pe semenul care le cere ajutorul. Natura umană este misterioasă, și de multe ori nu poate fi judecată sau definită după formule exterioare. Ea se îmblânzește prin faptele iubirii și ale evlaviei deopotrivă. Nu se exclud unele pe altele.

Celui care sporește în evlavie i se cere și iubire față de aproapele, iar celui altruist, i se cere să mulțumească și să-L slăvească pe Dumnezeu, Izvorul binelui.

Citeşte mai multe despre:   Pilda samarineanului milostiv