Lumea arde şi ţara se împarte

Dezbaterea publică autohtonă a fost acaparată recent de proiectul reconfigurării teritorial-administrative a ţării. Foarte multă energie este consumantă de guvern, pentru apărarea proiectului, şi de opoziţie, pentru atacarea lui. În focul acestei lupte, orice alte evenimente sunt pasagere şi lipsite de importanţă. Iată încă o dovadă a primitivismului funciar care domneşte cu graţie în viaţa noastră politică şi socială.

De ce? Pentru că România are alte probleme, mult mai presante decât o reorganizare teritorială. Conjunctura economico-financiară internaţională se schimbă şi se poate schimba dramatic în doar 6 luni. Toţi ochii lumii sunt aţintiţi acum asupra Statelor Unite ale Americii, care sunt în pericolul real de a intra în incapacitate de plată în scurt timp. Datoria lor publică a depăşit plafonul aprobat de Congres, iar Trezoreria mai poate face plăţi prin metode extraordinare, adică din banii de pensii ai funcţionarilor publici americani, până pe 2 august. Dacă până atunci nu se va găsi o soluţie, "ideea oribilă" că SUA ar intra în incapacitate de plată ar putea deveni realitate.

Ce înseamnă asta pentru România? Cam ce înseamnă asta pentru toată lumea, adică începutul unei crize economico-financiare mult mai profunde, în care noi vom intra dezbinaţi şi prost pregătiţi. Doar ca exemplu de ce se poate întâmpla e suficient să ne uităm la sud în Grecia, unde sub presiunea grevei generale guvernul a decis să îşi depună mandatul în favoarea unui guvern de uniune naţională. Dacă, Doamne fereşte!, se va ajunge aici şi în România, cum vor putea partidele noastre atât de învrăjbite să formeze un asemenea guvern? Cum se vor putea coordona pentru a lua măsurile necesare evitării unui colaps economic, cum vor putea să inspire încredere pe pieţele financiare deja aflate în pragul isteriei şi de pe care va trebui să ne împrumutăm şi noi? Cum vor face faţă fluctuaţiilor majore ale preţurilor la materiile prime care acum sunt exprimate în dolari, dacă dolarul va deveni doar o bucată de hârtie?

Toate acestea sunt întrebările pe care clasa noastră politică pare să le ignore cu desăvârşire în speranţa naiv-criminală că alţii ne vor găsi soluţii. Vreau să le dau o veste proastă politicienilor noştri, nimeni nu va mai găsi o soluţie şi pentru noi. Deja nervii tuturor sunt întinşi la maximum. Deja pe la colţuri se zvoneşte că însuşi euro e posibil să dispară. Deja în forurile cele mai înalte şi absconse ale elitei financiare se vorbeşte în termeni de "scapă cine poate". Întrebarea care ar trebui să le dea politicienilor noştri insomnii ar fi: "Cum poate scăpa România?"

În nici un caz nu poate scăpa atunci când agenda publică este acaparată fictiv de iluzorii subiecte în care realitatea este mereu escamotată de dragul unor presupuse câştiguri politice. Dacă tăvălugul se porneşte atunci, chiar o să scape cine poate, cine şi-a plănuit din timp scăparea, cine a avut intuiţia, curajul, determinarea şi înţelepciunea de a anticipa şi de a se pregăti, tare mi-e teamă că România nu se află printre aceştia.

În faţa acestei provocări, soluţiile individuale nu mai sunt de-ajuns, e nevoie de o coordonare a întregii societăţi, de la vlădică la opincă, pentru a putea rezista, ori tocmai la acest punct stăm noi îngrozitor de prost şi tot ceea ce se întâmplă acum la noi vine să agraveze situaţia. Să ne rugăm să ne dea Dumnezeu nouă şi conducătorilor noştri mintea românului de pe urmă să ne trezim la timp din egoismul sinucigaş în care ne complacem şi să ne pregătim împreună pentru a trece greul ce va să vină.