Lumea cuvântului: La Piatra...

Titlul unui articol dintr-un ziar local, din care am preluat cuvintele de mai sus, ne favorizează continuarea discuţiei de săptămâna trecută, asupra folosirii formulelor abreviate când, în comunicarea uzuală, se face referire la toponime (nume de localităţi sau de cartiere) ori nume de instituţii; am exemplificat cu „la Sfântu“ (pentru Sfântu Gheorghe), „stau în Alexandru“ (Alexandru cel Bun), „copiii învaţă la Garabet“ (liceul Garabet Ibrăileanu) şi se spune, eliptic, chiar „la Emil“ (Racoviţă!). Să vedem cum stau lucrurile cu… Piatra.

Pentru cei preocupaţi de sport (şi mai ales de fotbal, care nu sunt puţini), sub titlul de primă pagină „Cu gândul la Piatra“, în ziar au fost prezentate pregătirile lotului Politehnicii de la Iaşi în vederea meciului cu „Ceahlăul Piatra Neamţ“. Fireşte, fanii… „alb-albaştrilor“, deja la curent cu jucătorii disponibili (sau indisponibili) şi cu data întâlnirii, nu au avut nevoie de vreo precizare: ştiau ei despre ce Piatră este vorba. Cât despre cei care întâmplător au dat cu ochii peste titlu, este greu de crezut că s-au putut duce cu gândul la vreo… piatră oarecare, sau, din cauza majusculei, la una din cele vreo 14 localităţi din ţară ce se numesc doar Piatra, ca să nu mai vorbim de compuse, de tipul Piatra Craiului, Piatra Şoimului ori Piatra Olt. De aceea, dacă nu au intuit, au citit articolul şi au localizat şi ei Piatra „de încercare“ a fotbaliştilor!

Aşadar, în comunicarea cu cei apropiaţi, ne dispensăm de ceea ce este subînţeles, dar asemenea formule brevilocvente au putut deveni uzuale chiar într-un cadru mai larg: călătorim cu personalul, cu acceleratul sau cu rapidul (care, fireşte, sunt trenuri de persoane, circulând – cel puţin după preţul biletelor – cu diferite viteze), cumpărăm pătlăgele numindu-le doar după culoare (roşii sau vinete), iar atunci când poliţistul de la circulaţie (adică de la serviciul circulaţiei) ne cere buletinul (cel de identitate), nu ne scuzăm că nu ne-am făcut analiza sângelui de cine ştie când, sau că nu avem o copie după prevederile meteo(rologice).

Dar, revenind la nume proprii, trebuie să recunoaştem că ne poate şoca rezultatul unor elipse din uzul familiar pătunse accidental în discursul public. De exemplu, într-o relatare tv din Iaşi, după ce s-a precizat cadrul geografic, în registrul informal referirea s-a făcut la „cei care locuiesc în Fundac…“ (nepotrivită oricum, chiar dacă lăsăm deoparte faptul că în Iaşi sunt peste 50 de… Fundacuri, începând cu Armeană şi încheind cu Zlataust) şi nu e măcar elegant să pronunţăm (şi să auzim spunându-se) „Policlinica de pe Elena“ (- Doamna) sau „de pe Ştefan (- cel Mare), „s-a mutat pe Preda“ (- Buzescu), ori „nu mai stă în Tudor“ (-Vladimirescu).

Iar fiindcă ne-am referit la nume de străzi, stradele, fundacuri şi alte asemenea denumiri, ne putem întreba dacă este vorba de umor sau doar de întâmplare când aflăm că în Iaşi există „Trecătoarea Alpilor“ (dar şi una a „Ciobanului“). Căci, în numeroase alte cazuri, numele ne pot ridica spre sublim (str. Fericirii, a Gloriei, Împăcării, Soarelui) sau îngrozi (Arapului, Fierbinte, Vântu, Zmeu). Iar altele, dacă nu ne fac promisiuni de-a dreptul (Aluniş, Nucilor, Perju, Porumbului), măcar ne încântă: Amurgului, Dealul Zorilor, Delfini, Şipoţel…

Cu o culme denominativă ne confruntăm pe teritoriul localităţii Bârnova; în lista numelor de străzi de pe internet, sub acest titlu găsim patru nume de sate, dar şi „Str. Necunoscuta“! Oare ce persoană necunoscută va fi evocat acest nume când a fost atribuit străzii şi de ce se ambiţionează să rămână până astăzi sub semnul misterului?