Lumea islamică, între trecut şi viitor

Astăzi, mai mult ca oricând, în toate ţările arabe, chiar dacă în stadii diferite, se simte prezenţa unor schimbări. Aceste schimbări sunt necesare, controversate, dar inevitabile. Au apărut modificări sociale mai ales odată cu adoptarea tehnologiei occidentale, a produselor de consum, a sistemelor de asistenţă medicală, a structurilor financiare, a conceptelor educaţionale etc. Mii şi zeci de mii de studenţi arabi care au fost la studii în Occident s-au

întors de multe ori cu atitudini, mentalităţi şi obiceiuri schimbate. În toate marile oraşe ale lumii arabe descoperi hoteluri moderne, străzi şi drumuri pline de maşini, iar telefonul, faxul şi internetul sunt de multe ori suprasolicitate.

La rândul său, învăţământul a cunoscut o remarcabilă dezvoltare din 1960 încoace. Astfel, în unele ţări arabe, numărul persoanelor şcolite s-a dublat, iar în altele a crescut de 10 ori şi chiar mai mult. Astăzi, peste 80% din numărul locuitorilor oraşelor arabe aproape de peste tot sunt ştiutori de carte. Mai mult, din 1970 a crescut de trei ori şi numărul femeilor cu studii, iar înscrierea fetelor în şcolile primare s-a dublat.

Pe de altă parte, pe plan spiritual, în societatea arabă modernă, este vizibilă o formă de dualism care îmbină modul tradiţional de gândire cu cel modern. Ştiinţa şi tehnologia modernă sunt predate simultan cu dreptul tradiţional islamic şi religia. Totodată, prăpastia dintre generaţii se adânceşte, fiind extrem de dureroasă pentru diferite familii şi comunităţi. Anumiţi copii încep să nu mai gândească şi să simtă precum părinţii, după cum tot la fel, şi în cazul unor tineri şi bătrâni. Aceeaşi formă de dualism se resimte uneori şi în cazul tinerilor aparţinând aceleiaşi generaţii. Astfel, unii tineri sunt liberali în gândire şi influenţaţi de Occident, în vreme ce alţii devin tot mai conservatori şi mai profund religioşi.

În lumea musulmană, foarte mulţi oameni bine educaţi doresc modernizare şi schimbare. Dar îşi doresc la fel de mult să păstreze şi o parte din stilul lor islamic de viaţă. Prin urmare, ei nu-şi propun să înlocuiască islamul, ci să-l reînnoiască, pentru a-l putea adapta noilor condiţii ale vieţii moderne.

Faptul acesta rămâne, însă, unul foarte sensibil pentru cea mai mare parte a comunităţii islamice. Pretutindeni în lumea arabă şi în Orientul Mijlociu, studiile religioase au luat amploare. De exemplu, numai în anii â80 numărul emisiunilor religioase, al ziarelor şi cărţilor islamice a crescut de trei ori (vezi David K. Willis, The Impact of Islam, în: Christian Science Monitor, ediţie săptămânală internaţională, 18-24 august 1984).

Renaşterea religiei conservatoare islamice va susţine pe mai departe punctul de vedere al acelor tradiţionalişti care se opun oricărei reinterpretări a islamului. Din această grupare fac parte unele autorităţi guvernamentale, militari, profesori, jurnalişti şi intelectuali. Aici trebuie făcută însă o precizare: un tradiţionalist nu înseamnă un fundamentalist, dacă e să folosim termenul de fundamentalist ca "islamist militant". Un tradiţionalist musulman doreşte să-şi păstreze propria identitate religioasă şi culturală, asemenea oricărui alt tradiţionalist din alte religii. Punctul său de vedere ar putea fi sintetizat astfel: dacă islamul trebuie să se adapteze modernităţii, atunci şi modernitatea trebuie să se adapteze islamului (A.S. Moussalli, Moderate and Radical Islamic Fundamentalism, Gainsville, University Press of Florida, 1999, în special pp. 181-186).

Într-un alt plan, relaţia incertă dintre islam şi ştiinţă a provocat multe contradicţii şi comentarii. Unii susţin că "ştiinţa islamică" nu există, întrucât islamul nu încurajează cercetarea creativă liberă, iar alţii sunt convinşi că cele două se pot împăca (Osman Bakar, The History and Philosophy of Islamic Science, Cambridge, Anglia: Islamic Texts Society, p. 214). Seyed Hossein Nasr, specialist în filosofie islamică, susţine că "ştiinţa islamică" ar trebui să difere de ştiinţa modernă prin impunerea unor limite morale. În acest mod, subliniază el, ar apărea o nouă ştiinţă care, îngemănată cu ontologia şi filosofia islamică, ar conduce la o viziune sfântă a cunoaşterii. El este contrazis, însă, de fizicianul pakistanez Pervez Hoodbhoy. Acesta consideră că ideea de creare a unei ştiinţe islamice ar fi o mare eroare şi deziluzie. În consecinţă, societatea musulmană nu are altceva de făcut decât să pună accentul pe dezvoltarea ştiinţei laice moderne.

" În lumea musulmană, foarte mulţi oameni bine educaţi doresc modernizare şi schimbare. Dar îşi doresc la fel de mult să păstreze şi o parte din stilul lor islamic de viaţă. Prin urmare, ei nu-şi propun să înlocuiască islamul, ci să-l reînnoiască, pentru a-l putea adapta noilor condiţii ale vieţii moderne."