Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Lumina din cuvânt: Ce înseamnă „a iubi“?
Toată lumea ştie ce înseamnă „a iubi“, pentru că ştii când iubeşti şi când nu iubeşti. Eu sunt dintr-un sat din care este şi Lucreţia Ciobanu. Lucreţia Ciobanu, cântăreaţă de muzică populară, are între altele şi o cântare în care se cuprind şi următoarele cuvinte:
„Pe la poarta cui mi-i drag Treabă n-am, şi tot îmi fac. Pe la care mi-i urât, Am treabă şi nu mă duc“. Dacă ştii lucrul acesta, ştii ce înseamnă să iubeşti, ştii ce înseamnă să nu iubeşti. Însă, în lămurirea acestei chestiuni şi în completare, aş putea spune că „a iubi“ înseamnă a împropria, a aduce pe cel iubit în tine însuţi, a nu-l lăsa în afară de tine, a-l purta în tine. Asta înseamnă să iubeşti - să porţi în tine, să poţi spune persoanei iubite: „Nu eşti numai în afară de mine, ci eşti în mine, şi mai ales în mine“. Fiecare lucrăm cu capacitatea noastră şi trebuie să veghem asupra iubirii, pentru ca iubirea să fie cum o vrea Dumnezeu, după poruncă, şi să determine alte iubiri din partea celor care răspund iubirii noastre. Există o emulaţie în iubire, există o angajare în iubire. Domnul Hristos l-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos vrea chiar o emulaţie în iubire, să iubim cât putem noi mai mult, ca să-i putem ajuta mai mult pe oameni.