Lumina din cuvânt: „În general, păcatele se plătesc“

Ştiţi că în poveştile noastre se vorbeşte despre „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“. Nu în înţelesul că să rămână omul la tinereţe şi să n-ajungă la bătrâneţe, pentru că, totuşi, bătrâneţea e dată de la Dumnezeu, iar o viaţă lungă - cu bătrâneţe cu tot - e un dar de la Dumnezeu. Bătrâneţea n-o înţelegem ca pe o vârstă a neputinţei, o vârstă a morţii înainte de moarte. Ci înţelegem o bătrâneţe fericită!

La Cununie, se spune aşa: „Dă-le lor, Doamne, să-şi petreacă viaţa fără prihană şi să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată, împlinind poruncile Tale“. Iată un îndreptar de viaţă, o rugăciune. Pentru că viaţa noastră trebuie să fie învăluită de rugăciune; dacă nu, nu e o viaţă creştină autentică. „Viaţă fără prihană“ înseamnă fără pată, fără vină, în chip ireproşabil.

Mijlocul pentru a ajunge „bătrâneţi fericite“ este, în primul rând, tinereţea cinstită. Dacă nu, înseamnă că nu ai împlinit poruncile lui Dumnezeu cu inimă curată. Aşa-i calea care duce la ceea ce-şi doresc oamenii, dar la ceea ce oamenii nu caută. Oamenii caută satisfacţii imediate, ies de sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de multe ori prin fapte pe care Dumnezeu nu le vrea. De aceea sunt atâtea necazuri în lumea aceasta, pentru că, în general, păcatele se plătesc.

Sănătatea şi mântuirea sunt două lucruri de valoare pe care ni le dorim şi pe care le avem în vedere noi, credincioşii, şi pentru care se roagă Biserica. Sănătatea o primim de la părinţi; o aducem cu noi din plămada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toţi părinţii pot oferi sănătate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne-au dat părinţii, pozitive şi negative, şi trebuie să rezolvăm nişte lucruri în viaţa pe care o trăim.

Între rugăciunile pe care le facem noi când ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine, e şi o rugăciune de mulţumire (Rugăciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunătatea lui Dumnezeu, care ne-a dat Sfintele Taine „spre curăţirea sufletului şi a trupului“. Mai întâi de toate, înzdrăvenirea sufletului şi a trupului! De ce? Pentru că într-un trup bolnăvicios şi într-un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare.