Lumina din cuvânt: „Noi răsărim soarele iubirii peste toţi oamenii?“

Iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, şi ca virtute, este cea mai înaltă dintre virtuţi.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni îl duce pe om în fiinţa lui Dumnezeu. E o modalitate de a intra, prin iubire, omul în fiinţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu în fiinţa omului.

Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, avea un cuvânt care a rămas de la el şi în scris, şi anume că: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu“. Asta vrea să spună că nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, chiar cel mai mare dintre sfinţi, atât de mult cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune undeva că nu faptul că omul a fost păcătos L-a adus pe Dumnezeu să Se facă om, ca să-l mântuiască pe om, ci el zice că Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat chiar dacă omul n-ar fi păcătuit. Pentru că ceea ce L-a determinat pe Dumnezeu să se facă om este iubirea lui Dumnezeu faţă de om. Iubirea L-a făcut pe Dumnezeu să se unească cu omul ca să-l ridice pe om până acolo unde e firea omenească ridicată în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat. Asta înseamnă că Dumnezeu a ales această cale de a se apropia de om, ca să-i dea posibilitate omului să se apropie de Dumnezeu. „Dumnezeu pe pământ S-a pogorât şi omul la cer s-a suit“, se afirmă în slujbele de la Naşterea Mântuitorului. „Dumnezeu pe pământ S-a pogorât“ - prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu - şi „omul la cer s-a suit“ prin Înălţarea Fiului lui Dumnezeu. Şi aceasta nu e valabil numai în ce-L priveşte pe Domnul Hristos, ci pentru toţi credincioşii care în procesul de mântuire trebuie să se unească cu Domnul Hristos şi să aibă calea aceea pe care a mers Domul Hristos. Hristos îşi face cale cu fiecare dintre noi către cer.

În întâia Epistolă sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan se spune de două ori că Dumnezeu este iubire. Dacă Dumnezeu este iubire, numai în măsura în care şi omul este iubire, acesta din urmă se poate asemăna cu Dumnezeu. Dacă nu este iubire, omul nu se poate asemăna cu Dumnezeu, care este iubire.

Ne cere Domnul Hristos să ne iubim. Păi dacă ne-am iubi cu adevărat, dacă ne-am revărsa iubirea unii faţă de alţii, s-ar lumina lumea aceasta cu lumina iubirii noastre.

Tatăl Cel din ceruri trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, răsare Soarele peste cei buni şi peste cei răi. Noi răsărim soarele iubirii peste toţi oamenii?