Lumina din cuvânt: Să salvăm şi să înmulţim iubirea!

Creştinismul a accentuat iubirea, a pus-o în valoare, a scos-o în evidenţă. Creştinismul are rostul de a salva iubirea, de a o direcţiona, de a face din iubirea pătimaşă - iubire virtuoasă, iubire adevărată.

Cu cât suntem mai cuprinzători în iubire cu atât suntem mai cuprinzători în fericire. Şi dacă nu iubim, atunci nu suntem binecuvântaţi cu fericirea care izvorăşte din iubire. Iubirea este fericire. Fericirea adevărată izvoreşte din iubire.

Spune Sfântul Isaac Sirul că: „Iubirea este pomul vieţii“ şi, mai spune ceva minunat, zice că: „Iubirea este vinul care veseleşte inima omului“. Noi pomenim cuvintele acestea de fiecare dată când spunem Psalmul 103 şi zicem despre vin că: „veseleşte inima omului“, că Dumnezeu a făcut pâinea care întăreşte inima omului, untdelemnul care-i luminează faţa şi vinul care veseleşte inima omului. Şi ne gândim la vinul adevărat. Dar Sfântul Isaac Sirul spune că vinul care veseleşte inima omului este dragostea lui Dumnezu şi dragostea omului faţă de aproapele. Şi spune Sfântul Isaac Sirul că din vinul acesta care veseleşte inima omului, din dragostea aceasta, au băut desfrânaţii şi s-au ruşinat, au băut păcătoşii şi au uitat calea rătăcirii lor, au băut beţivii şi-au început să postească, au băut bogaţii şi-au dorit sărăcia, au băut săracii şi s-au îmbogăţit de nădejde, au băut cei simpli, cei neînvăţaţi şi au devenit înţelepţi. Aşa ceva face iubirea.

Am fost la Iaşi şi am ţinut o cuvântare, şi cineva din sală m-a întrebat: „Părinte, cum să mă manifest dacă iubesc pe cineva?“ Mi-am adus aminte de o poezie scrisă de Zorica Laţcu, intitulată „Te port în mine“, şi ca răspuns la întrebarea: „Cum poate să-şi manifeste cineva iubirea faţă de persoana iubită“, am răspuns cu poezia „Te port în mine“.

După ce am spus poezia aceasta, la scurtă vreme, primesc un alt bilet pe care scria: „Părinte, ne-aţi spus o poezie de dragoste!“ (Vă puteţi închipui, un călugăr spune o poezie de dragoste! Îi şi stă bine, nu? Eu n-am categorisit-o ca pe o poezie de dragoste şi de aceea am spus-o. Daâ acuma şi după ce ştiu că-i de dragoste tot o spun.) „Vă rog să ne mai spuneţi vreo două.“ Credeau că eu mai ştiu. Daâ n-am mai ştiut. Şi am zis: „Dragă, îmi pare rău, daâ nu mai ştiu“. După aceea, m-am dus acasă şi mi-am prins mintea cu studenţii şi-am învăţat două poezii de dragoste. Şi când m-am dus din nou la Iaşi le-am spus: „V-am rămas dator de rândul trecut cu nişte poezii de dragoste. Aţi spus că să vă mai spun vreo două, v-am spus una rânduâ trecut, acuma vă spun trei“. Prima a fost cea pe care v-am spus-o şi rândul trecut, „Te port în mine“, apoi „Somnoroase păsărele“ şi „Epitalam“.

Să salvăm şi să înmulţim iubirea!