Lumina lui Hristos şi vederea lăuntrică

Hristos a intrat în Templu deşi cei prezenţi în casa lui Dumnezeu nu primeau cuvintele Sale, ci, dimpotrivă, Îl numeau demonizat și căutau să-L omoare.

Era un fapt nemaiîntâlnit, o minune evidentă, înaintea căreia, deși toți se mirau, potrivnicii Domnului erau sceptici, rău-intenționați și nedrepți.

Când Domnul a vindecat un paralitic, i-a spus: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti (Ioan 5, 14). Acela se poate ca din pricina păcatelor să fi fost paralizat, dar despre orbul de la Templu ce am putea spune? A păcătuit el sau părinții lui? Oare plătește copilul din pricina păcatelor părinților? Mântuitorul a spus clar: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, pentru a se arăta în el lucrările lui Dumnezeu (Ioan 9, 3). Cu siguranță că el va fi greșit înaintea lui Dumnezeu, la fel și părinții lui, dar nu din această pricină s-a întâmplat orbirea, ci pentru a se arăta slava lui Dumnezeu.

Spre judecată am venit în lumea aceasta ca cei care nu văd să vadă și cei care văd să fie orbi (Ioan 9, 39). Când a spus să se arate slava lui Dumnezeu (Ioan 9, 3), Hristos nu a vorbit despre Tatăl, ci despre Sine, căci slava Tatălui era vădită, întrucât ei au auzit că Dumnezeu l-a făcut pe om, luând țărână din pământ.

Ceea ce este soarele în lume, aceea este ochiul în trup. Dacă stingi lumina soarelui, toate le dai pieirii și le amesteci, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Mântuitorul a uns cu tină ochii orbului și l-a trimis să se spele la scăldătoarea din apropiere, care se numește a Siloamului. Acest eveniment ne aminteș­te despre Neeman, care îi vorbea lui Elisei. Neeman însă, când i s-a poruncit să meargă să se scalde în Iordan, a fost neîncrezător, deși Elisei avea o faimă atât de mare.

Orbul din Evanghelie nu a fost neîncrezător, nu s-a împotrivit, nici nu și-a pus întrebări în sinea lui.  Dacă lu­mi­na de aici este atât de frumoasă și folositoare, să ne gândim cum va fi lumina din ziua aceea, care nu va însera niciodată. Pe cât este lumina soarelui mai puternică decât a opaițului, pe atât, ba chiar mai mult, va fi cea pururea fiitoare. Cu timpul, toate se surpă, întâlnim multe stricăciuni, dar lumina dumnezeirii rămâne mereu întreagă.

Siloam se tâlcuiește trimis, ca să înțelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel: aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos (1 Corinteni 10, 4). Aşa cum Hristos era piatra duhovnicească, tot așa El era și Siloam duhovnicesc. Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd (Ioan 9, 15). Nu putea spune cum s-a întâmplat aceasta, chiar de ar fi fost întrebat de mii de ori. Unii spuneau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? (Ioan 9, 8). Astfel a închis Domnul gura iudeilor, căci nu numai pe cei străluciți, pe conducători, ci și pe cei neînsemnați îi învrednicea de nemărginita Lui purtare de grijă. Ziceau: Cum ți s-au deschis ochii? Și el le-a spus: Omul care Se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducân­du-mă şi spălându-mă, am văzut (Ioan 9, 11). Nu a zis din ce a făcut tina, ceea ce nu a văzut, nu a adăugat. Doar a știut prin simțul pipăitului că l-a uns și a auzit că i s-a spus: Mergi și te spală în scăldătoarea Siloamului.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: Privește cât de străin era Hristos de trufie! Cum pleca de lângă cei tămăduiți, ca să nu culeagă slavă, nici să atragă mulțimile, nici să Se arate pe Sine.

Era dezbinare între cei care aveau păreri diferite. Unii ziceau că este bun, iar alții ziceau: Nu, ci amăgește mul­ți­mea (Ioan 7, 12).

Părinții Bisericii ne îndeamnă să fugim de cei răi și să-i urmăm pe cei buni, procedând cu cei din preajma noastră asemenea medicului care atunci când avem ceva incurabil el îl îndepărtează, ca nu cumva restul trupului să primească stricăciunea.

Ni se recomandă ca nimeni să nu aibă prieteni oameni răi. Trebuie să fugim de obiceiurile și cunoștințele rele. Chiar de nu am avea parte de nici o vătămare din partea lor, nu vom putea să scăpăm de răul renume. Căci cei din afară nu cercetează viața noastră, ci ne judecă după cei care petrec cu noi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Din nou l-au adus de față pe cel care cunoscuse puterea Lui și au adresat întrebări. El a vorbit mai chibzuit decât aceia. Mai întâi i-a zis proroc este și nu s-a plecat judecății iudeilor cu mintea strâmbă, care ziceau: Cum poate acesta să fie de la Dumnezeu, de vreme ce nu ține sâmbăta? Întrucât cel ce fusese orb L-a numit proroc, detractorii lui Iisus i-au adus și pe părinții lui, înaintea cărora L-au acuzat de vrăjitorie și au spus despre Domnul că scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebul (Matei 12, 24). Au pus la îndoială și faptul că omul fusese orb. Au spus părinților lui: despre care voi spuneți că s-a născut orb.

Hristos l-a lăudat pe cel ce fusese orb când l-a întâlnit, pentru că a suferit ocări când I-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este (Ioan 9, 28-29), iar Hristos le-a spus: Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut în Mine, căci despre Mine a scris acela. Noi știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Cine va vesti? Strămoșii noștri, au zis ei, dar orbul a zis: nu este mai vrednic de crezare decât strămoșii voștri cel care dovedește prin minuni că a venit de la Dumnezeu și vorbește cele de Sus? Știm că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoși, dar faptele arătau că acesta era un om al lui Dumnezeu.

După ce l-a întâlnit, Mântuitorul l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (Ioan 9, 35-39). Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră (Ioan 9, 41).

Hristos l-a consolat pe orbul din naștere, iar iudeilor le-a vorbit despre orbirea lor. Vorbea mereu despre aceasta pentru ca ei să nu aibă cuvânt de dezvinovățire. Nu degeaba a menționat Evanghelia că unul dintre farisei a auzit cuvintele și a zis: Oare și noi suntem orbi? Ci ca să amintească că ei erau cei care mai înainte s-au depărtat de El și apoi au vrut să arunce cu pietre (Ioan 8, 59).

Omul contemporan este un amestec de întuneric și lumină. Chiar dacă ne privim cu îngăduință, constatăm cât de mare este întunericul îndepărtării de Dumnezeu care se adună în inimă, în viața noastră, în ochi. De aceea este nevoie să privim către Lumina lumii Care dăruiește orbilor vedere, Care ne arată o altfel de vedere a simțurilor și trăirilor noastre. Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat (Luca 11, 34).

Se știe că doar Trupul Celui care S-a făcut Om din iubire de oameni a fost pe Muntele Tabor plin de lumină. În chip real i-a strălucit fața, hainele erau albe ca zăpada. Așa era mereu Domnul, dar atunci slava Lui a fost vizibilă, dorind a-i pregăti pe ucenici pentru slava veșnică a Împărăției Sale. La această transfigurare, schimbare, stare de îndumnezeire ne cheamă Biserica, măcar că suntem nevrednici și tributari trupului, mai mult apropiați întunericului, decât prieteni ai Luminii.

Un mare păcat este atunci când punem lumina sub obroc. Lumina noastră și mai ales a altora. Un păcat greu, asemenea celui al fariseilor scanda­lizați de vindecarea de către Mântuitorul a omului care nu vedea, este să ascundem darurile celor de lângă noi. Suntem preocupați să contemplăm lumina pe care gândim că o avem, sau pe care măcar în parte am dobândit-o discreditând orice rază de bunătate a semenului nostru. Punem în lumină faptele noastre, iar atunci când lipsesc, ascundem și minimalizăm faptele ce­lor­lalți.

Orbirea sufletului este mult mai gravă decât cea a ochilor. Dacă atunci, la Ierusalim, Domnul l-a vindecat de orbirea ochilor pe omul care stătea și cerșea, cu atât mai mult astăzi avem nevoie de o altfel de vedere, interioară, a sufletului nostru.

Întunericul păcatelor cuprinde adeseori viața noastră și, de cele mai multe ori, ne este greu să ne eliberăm, complăcându-ne într-o astfel de stare. Ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos să devenim fii ai Luminii, să iubim lumina, s-o căutăm și să o păstrăm în viața noastră.

În Duminica Vindecării orbului care cerșea lângă Templul de la Ierusalim e bine să ne gândim la lumina care strălucește mereu lângă Mormântul Domnului din Ierusalim, precum și în locurile care ne amintesc de Învierea Lui în diferite zone ale lumii. Și în țara noastră, și până la marginile pământului sunt Jertfelnice care simbolizează Mormântul Domnului. Acolo se află Mântuitorul Cel mort și înviat, acolo se află Trupul și Sângele Lui, pe care slujitorii Bisericii îl oferă celor care Îl caută, spre iertarea păcatelor și spre viață veșnică, dorind să fie moștenitori sau fii ai Împărăției cerurilor.

Canonul Învierii, slujba sărbătorii Luminii prin excelență, ne spune: Să ne apropiem, purtători de lumină de Hristos, Cel ce a ieșit din mormânt ca un Mire, și să prăznuim cu cetele cele iubitoare de praznice Paștile lui Dumnezeu, cele mântuitoare.

Purtătorii de lumină sunt cei care se roagă mult. Purtătorii de lumină sunt cei care au postit și postesc, după cum Biserica poruncește. Purtătorii de lumină sunt cei care văd lumina din viața altora, care se feresc de propriul întuneric al păcatelor și de cel pe care l-ar putea întâlni la frații lor.

Biserica ne îndeamnă să ne curățim simțirile și să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii și bucurați-vă, zicând: Luminat să prăznuim, cântându-I cântare de biruință!

Părintele Luminilor ne îndeamnă să căutăm Lumina! Îndreptăm rugăciune către Maica Luminii să îndepărteze de pe ochii sufletului și ai trupului solzii neputințelor noastre, ca luminându-ne înăuntru și în afară să-L vedem pe Hristos Care oferă tuturor lumină și viață veșnică!