Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
13 Noi, 2024
Luminaţi-vă faţa!: Proză anecdotică
Iaşul cronicarilor Ureche, Costin, Neculce, al lui Cantemir, al „Junimii“ lui Creangă, Caragiale, Gane, al interbelicilor Teodoreni sau al lui Sadoveanu, nu se dezminte. Cel puţin la capitolul proză (de o anumită factură).
În postfaţa semnată de Leonte Ivanov (adecvată, în spirit tătărucian), stă scris: „Într-un peisaj literar îmbibat cu poeţi, precum cel ieşean…“. Adevărat, prozatorii de astăzi sunt mai puţin vizibili, de la Corneliu Ştefanache la Dorin Spineanu, de la Liviu Antonesei la Călin Ciobotari. Dacă am face o statistică, am constata, relaxaţi, că peisajul ieşean duce lipsă nu de prozatori, ci de critici literari. Iar poeţii, invidiaţii scribi sunt deseori şi prozatori şi critici literari. Emulaţia veritabilă există, câmpul nostru cultural nu e secetos, valorile se discern în timp. Poet întru începuturi (infiltrat, ca atare, în patriarhale pagini de naraţiuni), Radu Tătărucă a publicat, din 2004, într-un ritm admirabil, cîte o carte pe an: „Regina armelor“ (Iaşi, Opera Magna), „O afacere în Vest“ (Iaşi, Timpul), „Ieşirea din iarnă“ (Iaşi, Opera Magna) şi acum „Regele bufon“ (Iaşi, Timpul). Editori: scriitorii Vasilian Doboş şi Cassian Maria Spiridon. Statornicia autorului de a publica la aceleaşi două edituri, de a-şi păstra cadenţa apariţiilor, de a nu ieşi din albia narativă care l-a consacrat, toate sunt semne de maturitate asumată, de spirit critic bine articulat. Fiu de preot, fondator de instituţie culturală ieşeană prestigioasă („British Council“), bibliotecar al excelenţelor, boem superior (rafinat, cultivat, original), Radu Tătărucă ne propune acum o carte cu titlu parodic, ironic, autoreferenţial (a se vedea, a se citi în „cheie“ ludică în acest sens şi compoziţia foto de pe coperta a IV-a, realizată de Radu Tătărucă, dar şi eleganta copertă I, datorată Doinei Buciuleac). În fapt, autorul îşi continuă odiseea scriitoricească cu acelaşi tip de jurnal deghizat în proză. Ficţiunea (măsurată, lucidă), livrescul (bine drămuit şi drămăluit), anecdoticul (relevant, ca la vechii junimişti) alcătuiesc un triunghi fertil, în care autorul îşi plasează poveştile, personajele, replicile. Bucata „Stâlpii şi pomul“ constituie o secvenţă relevantă din viaţa prietenului, scriitor şi universitar Emil Iordache. O alta („Nu şi de data asta“) reconstituie, plauzibil, o dezbatere colocvial-academică între Nicolae Iorga şi Vasile Bogrea (cu umor agrementat cu etimologii şi toponimii hazoase). Ironic inspirat, Radu Tătărucă excelează în dialoguri spumoase (vezi „Patru butoaie“ sau „Viaţă câtă e…“), în punerile în pagină esopice (pentru iniţiaţi), uzând de limbaj aluziv (ca în „Sorţii“ şi „Casa cu păpuşi“) sau într-o „reconstituire“ bonomă precum „Nasturele roşu“. Atribute remarcate şi de tableta de pe coperta a IV-a, semnată de Liviu Apetroaie. „Drumurilor comerciale“ din care îşi trage materia primă pitorescă (Pogor-Boema-Junimea-Casa Universitarilor-Corbu-B.C.U.-Hermeziu) le-am adăuga („locaţii“ episodice): Mitropolia-Casa Gane-Bolta Rece. Iar poveştilor fermecătoare publicate din anul 2004 încoace le dorim însumarea în casa cea mare: viitorul roman, pe care îl bănuim explodând într-o bună zi în citadela bisericilor, muzeelor, librăriilor, bibliotecilor…
.jpg)
