Luminița din beznele internetului

Statutul de „influencer“ sau „director de opinie“ cum se numea pe vremea mea (ce vremuri, dom’ le!) atrage tot mai mulți tineri în vâltoarea lui. Dar este oare aceasta o meserie sau un hobby? Este o vocație sau o joacă din care se fac (mulți) bani? Este o activitate plătită pe șest ori la vedere de către alții - partide, companii, instituții etc. - sau vorbim despre un crez care musai trebuie exprimat public?

Cifrele vorbesc de la sine despre amploarea acestei afaceri: peste 100 milioane de euro în 2024 vor fi plătite diverșilor influenceri pentru a promova anumite branduri (inclusiv cele politice) în România. Și asta pe o piață locală limitată prin circulația restrânsă a limbii române, dar care totuși a înregistrat o creștere cu 300% în ultimii 3 ani! Dar în plan extern? Cristiano Ronaldo este, de departe, cel mai important influencer din social media (în rețelele Instagram și X, fostul Twitter), cu peste 730 milioane de urmăritori, însă aceștia sunt in­teresați de fenomenul sportiv. Urmează alți sportivi în clasament, însă pe locul 7 este Kim Karda­shian, o vedetă provenită din emisiunile reality show, în care ea și familia ei s-au expus - ani în șir - la tot felul de experimente media. Și exemplele pot continua mai ales în universul modei și al cosmeticelor, însoțite și de tarifele de promovare de produse care ating milioane de dolari/postare. Piața este în continuă creștere, dovadă că reclama pe rețelele de socializare este una foarte eficientă.

Întorcându-ne la noi în ogradă, putem observa că și în zona religioasă avem de-a face cu influenceri, unii costumați în haină pre­o­țească, monahală sau chiar arhi­erească. S-a vorbit destul de mult despre ei și, în general, confrații de breaslă clericală nu îi văd cu ochi buni. Ba că duc în derizoriu mesajul Evangheliei prin supraexpunere, ba că își fac propriul piedestal egolatru, ba că este o propovăduire superficială, ba că monetizează activitatea respectivă, ba că eventuala lor cădere (în derizoriu sau în alte păcate grave) ar atrage o mare dezamăgire și multe asemenea. Toate aceste critici pot fi, în mare îndreptățite, de la caz la caz. Însă principiul rămâne același: dacă agora s-a mutat pe rețele, este absolut firesc - obligatoriu, aș spune! - ca și preoții să fie acolo. Fiecare după capacitățile sale stilistice, fiecare cu harismele lui, cu frământările lui, cu soluțiile lui. Am mai spus-o, de fiecare dată când sunt invitat să țin cursuri de formare profesională pentru clerici: în mass media nu există loc liber. Nu îl ocupi tu, atunci îl ocupă automat celălalt - sau poate chiar potrivnicul tău. Așadar, trebuie să fim prezenți, în număr cât mai mare, pe rețelele de socializare - adică acolo unde se dă bătălia pentru suflete, pentru Adevăr. Confruntarea de idei acolo s-a mutat, și fiecare din noi poate ține spatele unui mic front, împreună însă devenim o forță.

Clericii care au în spate un număr mare de urmăritori pot fi considerați adevărați misionari ai veacului lor, oameni realiști care știu să transmită un mesaj unor oameni reali, chiar dacă aceștia sunt „pitiți“ în spatele ecranelor. A avea simțul mulțimilor digitalizate care freamătă dincolo de dispozitivele smart este ceva cu totul remarcabil. A ști să te adresezi unor profile fără definiție umană clară dar totuși extrem de vii, de pulsatorii și de curioase este un fapt uimitor. A înțe­lege frământarea din spatele unor emoticoane, al unor pseudonime vagi sau hilare, al unor comentarii abrupte ori indecente chiar reprezintă un adevărat talent misionar și evanghelic. Astfel de oameni, de clerici în speță, trebuie lăsați să lucreze, nu mai zic încurajați din răsputeri, căci fac un lucru deosebit de util în vremea risipirii generale și a buimăcelii valorice pe care o trăim din plin. Rețelele în sine contribuie la această stare de fapt, însă luminițele care licăresc în bezna ideatică a lumii digitale sunt doar ale oamenilor credinței. Și mulți le urmează lucirea modestă, dar fermă, de neclintit.