Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Lupi sau oi?
În vremea Cuviosului Francisc de Assisi erau doi tâlhari care făceau prăpăd prin satele dimprejurul mănăstirii unde vieţuia plăcutul lui Dumnezeu. Într-o zi, pe când Francisc era departe de ucenicii lui, acestora li s-au arătat cei doi răufăcători. Călugării i-au bătut măr, după care i-au alungat. Când Francisc s-a întors la chilie, tinerii monahi i-au spus cu mândrie isprava lor. Dar, în loc să se bucure, Francisc s-a mâhnit adânc. Cu lacrimi în ochi s-a apropiat de fiecare din ucenici şi le-a cerut iertare, spunându-le că i-a îndrumat greşit, fiindcă, dacă i-ar fi învăţat adevărata dragoste de Dumnezeu, ei nu s-ar fi purtat astfel. În loc de lovituri, ar fi revărsat asupra duşmanilor lor dragoste şi înţelegere.
Apoi Francisc i-a căutat pe cei doi tâlhari bătuţi şi răniţi. A căzut în genunchi înaintea lor şi a implorat iertare. Le-a mărturisit cum a dat greş, neînvăţându-şi ucenicii mila şi dreptatea lui Dumnezeu. Apoi a început să le îngrijească rănile şi să-i hrănească. Tâlharii au fost atât de mişcaţi de acel om al lui Dumnezeu, încât s-au alăturat vieţuitorilor mănăstirii. În această pildă, Francisc s-a făcut împărăţie a lui Dumnezeu pentru cei greşiţi, iar aceştia au fost cuceriţi de ea. A răspunde răului cu rău nu e ceea ce am primit de la Hristos. Dar nici să ne pierdem demnitatea acceptând orice nu este creştinesc nu e drept. Fiindcă există o limită, dincolo de care răbdarea nu mai e o virtute.
Un bine-cunoscut părinte al Bisericii Răsăritene, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne aminteşte că „trebuie să rămânem oi dacă vrem să biruim. Pentru că de ne-ar împresura mii de lupi, oi fiind, tot biruim şi-i înfrângem. Iar dacă ne vom face lupi, vom fi biruiţi, fiindcă se depărtează de la noi ajutorul Păstorului, Care nu pe lupi paşte, ci numai pe oi“. (Augustin Păunoiu)
