Măcar Euharistia

Sfânta Liturghie în Biserică are un scop principal: împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, care aduce cu sine "iertarea păcatelor şi viaţa de veci". Acest dar care este Împărtăşania sau Euharistia vine în urma unei jertfe personale, de post, de rugăciune, de stat în picioare sau în genunchi la slujba din biserică. Să nu înţelegem, aşa cum uneori se propovăduieşte, că pentru un dar trebuie neapărat să plângi, că pentru o bucurie trebuie să supravieţuieşti furcilor caudine ale tristeţii sau că fericirea este determinată automat de suferinţă. Jertfa are mai degrabă sensul unei conştientizări, adică devii trist până la lacrimi când te gândeşti cum vii la Potir, când îţi dai seama câte a făcut Hristos pentru noi şi câte facem noi ca răspuns la iubirea Lui.

În desfăşurarea Sfintei Liturghii, înainte de epicleză, adică de sfinţirea pâinii şi vinului prin puterea Duhului Sfânt, există un moment liturgic cunoscut tuturor, clerici şi mireni, drept Heruvic (aluzie la heruvimi). Preotul pregăteşte purtarea Discului şi Potirului de la Proscomidiar pe Sfânta Masă, deschizând uşile împărăteşti, cădind, cerându-şi iertare de la credincioşi şi totodată binecuvântându-i. În tot acest timp, strana şi toţi credincioşii intonează o cântare ce are menirea de a pregăti momentul crucial al Euharistiei, îndemnându-se sau îndemnându-ne reciproc ca "toată grija cea lumească să o lepădăm".

Toată grija cea lumească să o lepădăm", un îndemn care însoţeşte şi pregăteşte permanent fiecare Sfântă Liturghie ortodoxă din oricare timp şi din oricare parte a lumii, se potriveşte parcă mai bine decât oricând momentului de astăzi, când Hristos îi învaţă pe ucenici pentru prima dată săvârşirea Tainei Euharistiei, ca de altfel întregii Săptămâni a Patimilor. Nu este un demers uşor, mai ales în actualul context, când omul îşi face o definiţie din agoniseală, îşi împropriază, vrea să aibă, solicită mult, se consideră îndreptăţit, pretinde şi crede că are dreptul.

"Toată grija cea lumească să o lepădăm" - un îndemn către ostenitorii, binefăcătorii şi cititorii Ziarului Lumina, acum în ajun de Pasti, spre înţelegerea faptului că, deşi tipărit pe hârtie şi cu cerneală, deşi alcătuit în ritm alert la calculator, ziarul acesta aduce în fiecare căsuţă poştală (a abonaţilor şi nu numai), în fiecare casă, în fiecare familie şi în fiecare suflet o bucurie ne-lumească, o părticică de cer şi, important, nici una dintre ele izvorâtă din sau condiţionată de propriile noastre eforturi, ci din rânduiala lui Dumnezeu cu noi toţi.

Toată grija cea lumească să o lepădăm" este, dacă vreţi, o jumătate de frază, doar o jumătate a unei realităţi. Cealaltă jumătate poate fi formulată în diverse moduri, surprinzând diferite aspecte teologice: "să ne apropiem de Dumnezeu", "să fim în comuniune unii cu ceilalţi", "să iertăm toate", "să vedem lumina cea adevărată". Însă din realitatea întreagă a omului nu trebuie şi nu va lipsi niciodată Euharistia. Măcar Euharistia.