Magia sau sfințenia Crăciunului?

Sărbătoarea minunată a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos bate la ușa inimilor noastre. Cunoscută și cu numele de Crăciun, această sărbătoare sfântă, supranaturală sau mai presus de fire este „taina cea din veci ascunsă” (Coloseni 1, 26) promisă de Dumnezeu, prin proroci, poporului biblic și întregii omeniri.

Sfântul Ioan Gură de Aur o numește „sărbătoarea sărbătorilor”, pentru că, de nu S-ar fi născut Mântuitorul, nu s-ar fi împlinit lucrarea de mântuire a oamenilor.

Același Sfânt Părinte descrie în cuvinte alese frumusețea negrăită a sărbătorii Nașterii Domnului: „Taină străină și minunată văd; cântecele păstorilor răsună de jur împrejurul urechilor mele; nu cântă cu fluierul o cântare lipsită de sens, ci cântare cerească cântă. Îngerii cântă, arhanghelii melodiază, heruvimii înalță imne, serafimii doxologesc. Toți prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe Cel de sus jos din pricina Tainei Întrupării și pe cel de jos sus din pricina iubirii de oameni” (Sfântul Ioan Hrisostomul, Cuvântări la praznice împărătești, trad. de pr. D. Fecioru, Tipografia cărților bisericești, București, 1942, pp. 25-40).

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos nu este, așadar, un fenomen firesc, nu este doar un eveniment, ca multe altele, ci este o minune dumnezeiască ce împarte istoria lumii în două părți, înainte și după Hristos.

Minunat este modul conceperii Pruncului, „de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20) și minunată este Nașterea Sa în Betleemul Iudeei, cetatea lui David. Martorii acestei minuni sunt Fecioara Maria și Dreptul Iosif, păstorii, care vesteau „că S-a născut azi Mântuitorul, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11), magii care s-au închinat Lui și I-au oferit daruri, ca reprezentanți ai popoarelor lumii, și îngerii care-L preamăreau pe Dumnezeu prin cântări de bucurie.

Copleșit de măreția și sfințenia acestei minuni, Sfântul Grigorie Palama, trăitor în veacul al 14-lea, scria: „Cuvântul cel mai înainte de veci și necuprins și atotțiitor Se naște acum după trup, în peșteră ca unul lipsit de cămin, de acoperiș și de casă. Și ca Prunc este așezat în iesle să Se facă văzut ochilor și de pipăit mâinilor și Se înfașă în scutece. Nu se aduce în lume o alcătuire nematerialnică ce mai înainte nu exista; un trup venit prin naștere care după puțin timp să se descompună; un trup și suflet unite între ele spre alcătuirea unei ființe raționale, ci Dumnezeu și trup uniți prin suflet în chip neconfundat, într-un singur ipostas divino-uman care a pătruns în timpul din urmă în pântecele feciorelnic [...] și Se naște ca un prunc, lăsând însă neschimbate pecețile fecioriei” (Sfântul Grigorie Palama, „Cuvânt la Nașterea Domnului”, Vestitorul Ortodoxiei, București, nr. 216/217, 1 ianuarie 1999, p. 3).

Minune și taină dumnezeiască, sărbătoare a familiei și a păcii, înveșmântată în negrăită bucurie și marcată de nădejdea mântuirii, cu icoana nașterii Domnului, Crăciunul ne adună în jurul sfintelor altare și al bradului împodobit, cetele de pițărăi și de colindători vestind tuturor că „S-a născut Domn frumos/ numele Lui e Hristos!”

Trăitori în epoca aceasta a post-modernității, marcată de consumerism, egoism și indiferentism, care pare că „strivește corola de lumini a lumii”, luptăm duhov­ni­cește ca să sporim „a lumii taină” și să călătorim împreună cu „caravana Magilor din Răsărit, și cu ciobanii din Betleem” (Gala Galaction), pentru a ne închina Dumnezeiescului Prunc.

Crăciunul, așa cum frumos l-am sărbătorit în copilărie cu părinții și bunicii, este însă copleșit, tot mai mult și mai agresiv, de ima­gini, cântări, reclame, urări, târguri, goană după cadouri și pregătiri costisitoare pentru o masă cât mai îmbelșugată în zilele „sărbătorilor de iarnă” (nu ale sfintelor sărbători). Pregătirea duhovnicească prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, însoțite de „colindul sfânt și bun”, pare a fi umbrită de goana după cele materiale.

Oriunde ne aflăm în această perioadă, citim și auzim despre magia „sărbătorilor de iarnă” și despre atmosfera „magică” a acestora, despre „Crăciunul de poveste” și „spiridușii Crăciunului”, despre retrăirea „miracolului nopții de Crăciun” etc.

Urările de sfintele sărbători sunt, de cele mai multe ori, în spiritul „magiei” Crăciunului, fiind promovate cu sârg de mass media, de magazine, supermagazine, supermarketuri și malluri. Iată doar câteva: „Sărbători magice”, „toți clopoțeii din brad să-ți cânte colindul magic”, „Crăciun de poveste”, „Crăciun fericit, plin de magie”, „Sărbătorile de iarnă să vă aducă...”! Toate acestea și multe altele sunt golite de conținut spiritual/duhovnicesc, de mesaj creș­tinesc, adică mută accentul de pe sărbătoarea sfântă pe petreceri, podoabe sclipitoare și manifestări în care kitsch-ul este la loc de frunte.

Ca buni creștini, nu suntem împotriva petrecerii cu bucurie, decență și cumpătare a sărbătorii bucuriei, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos sau Crăciunul, dar ne îngrijorează descreștinarea, desacralizarea mesajului biblic și transformarea Crăciunului doar în prilej de petrecere, îmbogățit de sofisticate produse ale artei gastronomice.

Cât de bine și de frumos ar fi dacă am reuși să armonizăm cele două componente ale spiritualității noastre creștin-ortodoxe, activă și contemplativă, admirabil ilustrate de surorile lui Lazăr, Marta și Maria și, bucurându-ne de binefacerile primite de la Dumnezeu, să-L preamărim pe Pruncul sfânt, Care S-a întrupat în istorie pentru mântuirea noastră.