Săptămânalul Patriarhiei Române, o duminică a spiritului

Se spun multe astăzi despre libertatea presei, despre ceea ce trebuie să însemne și ce trebuie să facă atât o publicație de calitate, cât și un jurnalist/ scriitor adevărat, despre informație și dezinformare, despre rolul omului de litere în societate. Dezbaterea este lungă și veche, dar nicicând mai actuală decât în perioadele „interesante” ca aceasta pe care o parcurgem acum, când spiritele se inflamează, oamenii sunt tot mai dezbinați, mai debusolați, mai lipsiți de repere ca și de perspectivă, iar știrile zilnice nu fac decât să pună gaz peste un foc care deja pare aproape imposibil de stins.

Omul, ființă rațională, odată ce învață să citească, găsește irezistibilă tentația de a citi, de a se informa permanent, chiar dacă vorbim de un profesor universitar sau de un adolescent rebel care declară sus și tare că cititul îl plictisește, care refuză să deschidă o carte până când profesoara de română nu-i pune, metaforic vorbind, pistolul la tâmplă. Această irezistibilă tentație se manifestă la amândoi, în mod, am putea spune, de-a dreptul instinctiv, în momentul în care, trecând pe lângă un afiș, pe lângă vitrina unui magazin sau având în față un ecran cu o inscripție, amândoi vor citi textul pe care îl au îna­inte, fără să stea o secundă pe gânduri, cu aceeași naturalețe cu care respiră, printr-un act reflex. Ar fi nevoie de un efort de voință susținut și extrem de chinuitor ca omul să nu citească absolut nimic atunci când știe să citească. Luând acest fapt în considerare, înțelegem de ce se poartă astăzi dezbaterea de care vorbeam adineauri, de ce se duce o luptă atât de acerbă pentru și împotriva cuvântului scris care dă, literalmente, dependență, de cum l-ai „consumat” prima oară.

De aceea, în tumultul de texte încrâncenate, menite să ne învrăjbească, pe care îl consumăm, fără să vrem, în fiecare zi, o publicație ca Lumina de Duminică este, iertat fie-mi jocul de cuvinte, o veritabilă lumină de la capătul tunelului, un loc unde te poți odihni de toate evenimentele de peste săptămână, de toată oboseala de pe rețelele de socializare care, în mare parte, par să nu mai aibă alt scop decât instigarea la ură. O duminică a spiritului care are și el nevoie de hrană, de frumos, de informare, o informare în sens duhovnicesc, căci sufletul nu poate supraviețui digerând numai evenimente politice sau cotidiene. E ușor să ne lăsăm furați de valul clipei și să lăsăm pentru mai târziu veșnicia, dar uităm adesea că veșnicia merge în paralel cu acest timp al nostru, cu realitatea noastră, doar că, spre deosebire de ele, ea nu va trece niciodată. Dar, furați cum suntem de mirajul timpului imediat, e nevoie ca cineva să ne reamintească acest lucru și ce mijloc mai bun pentru aceasta, decât cuvântul scris, cuvânt care are și el parte de mica lui veșnicie, dăinuind acolo unde vorbele zboară, cu zborul efemer al fluturilor de-o zi. Astfel că, în ziua de astăzi, când suntem
nonstop bombardați cu lucruri care de care mai urâte, Lumina de Duminică ne dăruiește „doza” săptămânală de frumusețe și cultură care ne mângâie sufletele, de istorie care ne face să privim dintr-o perspectivă mai relaxată, mai realistă și mai lucidă evenimentele curente, „doza” de spiritualitate fără de care nimic din toate celelalte nu are nici o valoare și, mai important poate decât toate, ne dezvăluie înțe­lesurile cele dumnezeiești ale Evangheliei, în tâlcuirea săptămânală care este o veritabilă cateheză atât de necesară tuturor. Căci, ne spune Mântuitorul: Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29). Așadar, pentru a merge pe calea împărătească, pentru a ajunge cu bine la destinația finală, avem nevoie să înțelegem cuvintele Cuvântului. Și dacă omul caută să viețuiască după cum crede că viețuiește Dumnezeul în care crede, atunci trebuie să știe cum este acest Dumnezeu, ca să devină și el părtaș la viața dumnezeiască cea adevărată.

Sunt onorată că am putut colabora și eu cu câteva articole la truda aceasta în slujba cunoașterii credinței, că am găsit în Lumina de Duminică un loc unde pot avea libertatea de a scrie așa cum îmi doresc, un mediu în care să-I pot dedica pasiunea mea lui Dumnezeu.

Acum, la împlinirea a 1.000 de duminici luminoase, doresc să le mulțumesc tuturor membrilor colectivului editorial, tuturor celor care se ostenesc în slujba acestei publicații, dar și cititorilor ei și le urez ca, prin truda și dragostea lor pentru Dumnezeu, să ajungă în duminica cea fără de sfârșit, la ziua a opta a veșniciei, în lumina cea neînserată a lui Hristos.