Magie şi religie în satul românesc străvechi (1)

Ţăranul român trăia într-o cuprinzătoare viziune metafizică şi religioasă. Viaţa sa era străbătută de un bogat suflu mistic. Aşezat la limita dintre fizic şi metafizic, conştient adesea de această aşezare dramatică, ţăranul român vieţuieşte pentru a depăşi trecătorul din el. Trăieşte condiţia materială cu conştiinţa că a rămâne în ea însemnă a rămâne în păcat. Pentru împlinirea rosturilor sale superioare de om, răspunde cu o intensă viaţă spiritual-religioasă. Aşezarea sa în lume şi în viaţă este în aşa fel întocmită încât luptă pentru împăcarea şi câştigarea unor rosturi mult mai înalte, rosturi cu o puternică încărcătură spirituală.

Necuprinsul lumii acesteia, tainele ţesute în fiece făptură, în fiece chip, în fiece act şi trecere, tainele existenţei sale însăşi, îl fac să răspundă, îl fac să lupte pentru cucerirea sensului şi sprijinului absolut: Dumnezeu. Dumnezeu, pentru ţăranul român nu este o idee, ci o realitate vie, nu este dincolo, ci este pretutindeni. Omul, pentru ţăranul român nu este o expresie a pământului acesta, ci a cerului, a spiritului. Omul vine aici de la Dumnezeu şi trebuie să lucreze în sensul Lui.

Activitatea spirituală şi deosebitele forme pe care le ia în satul românesc sunt o expresie firească şi necesară stării şi sorţii lui aici. Pe această cale, el îşi alungă urâtul (metafizic sau social), îşi îmbunătăţeşte condiţiile de viaţă, sporeşte creaţia şi se recreează pe sine în sensul legilor sale originare.

Religia, împănată cu multă magie, apare în viaţa satului nostru ca o expresie a nevoilor omului de a-şi găsi o cale de împăcare şi stabilitate a existenţii lui în lume. Legat de anumite legi, înconjurat de lucruri al căror rost nu-l ştie deplin şi de forţe misterioase, omul îşi rânduieşte viaţa şi învinge aceste condiţii numai prin credinţa sa şi prin legătura permanentă cu Dumnezeu.

Viaţa religioasă a satului capătă chip în primul rând în biserică. Biserica este aşezământul tradiţional care organizează şi îndrumă viaţa religioasă. Biserica este un aşezământ tradiţional pentru că închide formal o experienţă îndelung repetată, o experienţă de milenii. Cu toate că biserica aşa cum se înfăţişează astăzi are un caracter oficial, de stat, ea se păstrează, în popor, dincolo de oficial. Rădăcinile adânci aici sunt. Biserica satului, privită în câmpul său de activitate, are două mari categorii de fapte. Pe de o parte este liturghia duminicală, a cărei rânduială are un caracter oficial mai pronunţat. Pe de altă parte sunt o seamă de acte spiritual-religioase care privesc viaţa omului în deosebitele sale vârste şi situaţii specifice de la naştere până la moarte şi cele care apar în legătură cu casa şi îndeletnicirile sale zilnice. Acestea au o rânduială tradiţională mai pregnantă şi un caracter local mai vizibil.

Viata religioasă a satului românesc are însă un cuprins mai mare decât acela arătat până aici. Biserica însăşi supraveghează sau numai îngăduie o seamă de credinţe şi acte care, deşi nu au un caracter creştin, sunt apropiate ca natură. Este vorba de o întreagă serie de fapte aparent religioase, mituri şi practici, cunoscute în etnologie sub numele de credinţe şi superstiţii populare, iar în teologie sub numele de credinţe şi obiceiuri păgâne. O opinie neîntemeiată a făcut ca cercetătorii civilizaţiei săteşti să dea o atenţie mai mare credinţelor şi superstiţiilor ca fiind în afara bisericii oficiale, ca având un caracter numai popular. Unii etnologi ignoră în întregime rolul bisericii în viaţa religioasă a satului şi a ţăranului român, aşa cum unii teologi mai radicali înclină să înlăture tot ce este dincolo de dogma şi ritualul creştin. Astfel, şi unii şi alţii au fost predispuşi să studieze numai una din categoriile de fapte, fiecare după pregătirea şi sensibilitatea de care dispunea, ignorând cu desăvârşire sau în mare măsură pe cealaltă.

Cum stau lucrurile în fapt şi care ar fi cea mai înţeleaptă cale de abordare a lor - vom încerca să aflăm, dacă va îngădui Domnul, într-un alt material. Până atunci, vă las în grija sfântă a Celui Prea Înalt!