Magister interior

Fericitul Augustin a fost unul dintre marii teologi şi filosofi creştini ai istoriei, marcând substanţial gândirea europeană prin operele sale de o inedită profunzime tematică. „Cu privirile îndreptate spre viitorul creştin, dar cu rădăcinile adânc înfipte în solul clasicităţii“ (caracterizarea îi aparţine lui Eugen Munteanu, cel mai important editor român al său), personalitatea lui antipodică şi pasională armonizează, într-un grad superior, teologul speculativ cu trăitorul fervent al credinţei, filosoful erudit cu practicantul creştin autentic. Din opera sa deosebit de amplă, lucrarea „De Magistro“ („Despre Învăţător“) ne prilejuieşte câteva succinte observaţii aici. Este un tratat pedagogic, redactat în forma literară a dialogului, având la bază, conform afirmaţiei autorului, conversaţia lui Augustin cu fiul său ilegitim Adeodatus, un geniu adolescentin trecut prematur în veşnicie la vârsta de numai şaptesprezece ani. Concepută pedagogic atât în conţinut, cât şi în formă, lucrarea îmbină armonios elementele culturii clasice cu mesajul creştin, reflectând pe fond, dar şi în expresie, tensiunea de gândire specifică episcopului Hipponei. Dubla sa admiraţie faţă de clasici (tradiţia retorică prezentă prin Cicero, în special) şi faţă de autorii biblici (Sfântul Pavel, cu preponderenţă, şi unii profeţi) îl plasează în termenii unui dialog intercultural simbiotic, incipient pentru vremea sa, dar fără îndoială exemplar pentru timpurile noastre. Consideraţiile augustiniene asupra raportului dintre limbaj (analizat în cheie profund semiotică) şi cunoaştere, cu explorarea funcţiilor lingvistice fundamentale, de transmitere a cunoştinţelor şi de recunoaştere a informaţiei (cognitivă), contribuţiile sale la o teorie a semnului („signum“ şi „significabilia“) constituie încă date importante, cu valoare de sursă primară, pentru investigaţia ştiinţifică din sfera semiologiei şi a filosofiei lingvistice.