Mai scrieți de mână? Mai știți să adunați?

Într-o povestire care se petrece într-un viitor îndepărtat, un personaj îi prezintă altuia o descoperire uimitoare: un om care afla rezultatul adunărilor fără să recurgă la calculator!! El așeza mai întâi numerele unul sub altul, aliniate la dreapta... „De ce face asta!?”, întreba uimit al doilea personaj. „Nu știu”, răspundea primul, „dar fii atent!”. Omul capabil să facă asta - o superputere, am putea spune! - continua să execute manevre bizare, cum ar fi „și ținem 2”! Evident, la sfârșitul fiecărei adunări, cei doi observatori verificau rezultatul pe calculator. Uimitor, era corect. Nu mai țin minte dacă se trecea și la înmulțiri, bănuiesc că observatorii ar fi leșinat...

Vom ajunge oare acolo? Deocamdată pare neverosimil, pentru că, vrând-nevrând, trebuie măcar să știi dacă nu te-a păcălit un vânzător la rest. „Nu exagera nici cu matematica: Să știi numai cât să nu te-ncurci la bani”, spune și trupa „Sarmalele reci” într-o piesă atât de sarcastică, încât e aproape tragică.

Dar, în mod vizibil, banii fizici sunt pe cale de dispariție. Tocmai am aflat că în Norvegia cumperi cu cardul și-un covrig pe stradă. Și va veni cu siguranță ziua în care toate facturile vor fi reținute automat din salariu. Desigur, va rămâne o problemă situația în care suma datoriilor e mai mică decât cea a veniturilor... Dar poate se va găsi o soluție și pentru asta.

A doua întrebare este, desigur: O fi bine? Odată cu răspândirea globală a telefoanelor mobile, care au toate încorporate un calculator de buzunar (funcțional chiar dacă nu ești legat la internet și/sau la o rețea de telefonie) - vorbim despre 7,2 miliarde de utilizatori în momentul în care scriu aceste rânduri! - pare că nu vom mai fi niciodată nevoiți să știm să socotim „cu creionul pe hârtie”, necum în cap.

Dar nevoia se poate defini în mai multe feluri. Nu trebuie să fii antropolog, sociolog sau psiholog ca să înțelegi că abilitatea de a efectua singur, fără calculator, operațiile aritmetice elementare contribuie profund la dezvoltarea și buna funcționare a creierului uman. E „mișcarea fizică” a minții, fitnessul ei, mersul la sală, joggingul, gimnastica inteligenței noastre. Fără nici cel mai mic exercițiu, mintea face burtă...

Dar scrisul de mână? Mai folosește oare la ceva, în era IT? Parafrazându-l cu doar o literă pe George Topârceanu, „Eu, cât de cât, socot că da”. Deși nu pare la fel de evident ca în cazul antrenamentului mental prin socoteli aritmetice, și scrisul de mână contribuie la întreținerea creie­rului nostru, și anume în cel puțin două moduri.

Mai întâi, obligă la rigoare, corectitudine și claritate. Într-un fișier Word, cum scriu eu acum, poți face oricâte greșeli. Unele se repară prin Autocorrect, altele ți le semnalează Spelling& Grammar, altele le vezi tu când revizuiești textul, asupra căruia poți reveni de oricâte ori, mutând, ștergând, modificând, inserând. Când scrii de mână ești obligat să ai mult mai multă grijă - deci efort mental, antrenament al gândirii.

În al doilea rând, „Stilul e omul”, conform Baronului de Buffon, nu se referă doar la conținut. Stilul, temperamentul, chiar caracterul omului i se pot citi în felul în care scrie de mână... Bine, sigur, unii poate ar prefera să nu li se dezvăluie caracterul...

Așadar, pe hârtie, vă rog, 1.297 + 168 = ?

După ce socotiți, scrieți-i o scrisoare, cu plic și timbru, unei rude sau prieten la care țineți! Fiți sigur că o să se bucure.