Mălaiul...

Astăzi, putem citi termenul mălai pe anumite pungi din magazinele alimentare: de exemplu, „Mălai Extra Grisat“; deschizând pungile respective, cumpărătorii găsesc în ele... făină de porumb (respectiv, în Moldova, de păpuşoi). Termenul a avut iniţial semnificaţia în discuţie doar în graiurile din Muntenia, dar aceasta a fost impusă în uzul general dacoromânesc mai ales prin comerţ; iată şi textul unei oferte de pe internet: „Mălai grisat degerminat vrac sau ambalat“.

Într-o epocă mai veche, mălaiul era însă o altă denumire pentru planta numită şi mei, ca şi pentru făina obţinută din boabele acestei plante. Din această făină şi, apoi, din cea de porumb, se făcea, mai ales la ţară, o coptură numită tot mălai; iată două expresii ce cuprind termenul folosit cu acest sens: mălai mare, supranume pentru un om mâncăcios, şi mălai crăpat, poreclă pentru cineva fără personalitate.

În limba română există o expresie populară, „ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul“, ce face referire la faptul că unei persoane i se apropie sfârşitul, că i-a trecut timpul şi nu mai are mult de trăit; prezentăm o frază dintr-o cunoscută povestire a lui Creangă: „Ei, Ivane, destul de-acum; ţi-ai trăit traiul şi ţi-ai mâncat mălaiul!“; iată reluarea într-un text de pe internet, cu o dezvoltare aparte: „Tu ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul, dacă ai fost fraier şi nu ai fost în stare să-ţi strângi mălai, o să vezi de-acum...“.

Oare despre ce mălai este vorba în aceste contexte? În Dicţionarul Academiei, expresia respectivă este înregistrată sub sensul „turtă făcută din făină de mei sau de porumb“ (cu varianta „prăjitură făcută din făină de porumb“), dar această încadrare nu se justifică, deoarece sinonime ale expresiei ne trimit la materia primă din care se face coptura; de exemplu, a (i se) apropia (cuiva) mălaiul de traistă, sau, într-o preluare a motivului de către Marin Preda, „Ei, hai, bătrânule, că ţi-ai mâncat tărâţa... Hai, mă, să paşti iarbă verde“ (animalul urma să fie ucis; Calul, în vol. Întâlnirea din pământuri). Iar la Anton Pann termenul este înlocuit prin făină: a-i trece (cuiva) făina prin traistă, cu acelaşi sens: „a se apropia de mormânt“.

Pornim, aşadar, de la mălaiul la boabele căruia visează şi… vrabia, iar expresia de bază apare, îndulcită lexical, şi la Alecsandri: bătrânii „şi-au trăit traiul“ conchide un personaj din opereta Crai nou, completat de un altul: „şi şi-au păpat mălaiul“, ecuaţia fiind explicată fără urme de echivoc; „vorba ceea: pomul dacă-mbătrâneşte, pune-i paie şi-l pârleşte“, ilustrând mentalitatea societăţilor primitive, de dinaintea „revoluţiei agrare“ din neolitic, când, date fiind şansele reduse de supravieţuire, se practica eliminarea bătrânilor, „guri de prisos“, care, după cum scria Traian Herseni, „deveneau o povară pentru adulţi“ (Sociologie. Teoria generală a vieţii sociale, 1982).

Păstrată în memoria limbii, expresia s-a îndepărtat total de referent, dar a rămas puterea ei de caracterizare pentru orice moment de sfârşit, aşa cum apare în enunţuri de pe bloguri, în legătură cu cele mai neaşteptate realităţi, ce nu-s deloc vechi: „Ca să-ţi pui în valoare hardware-ul va trebui să renunţi la XP (şi-a trăit traiul şi-a mâncat mălaiul - suntem în 2009)“; sau: „În loc să repare acest bătrân telescop, care şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul, mai bine ar lucra mai repede la noul telescop...“.

Abia pentru astfel de contexte este valabilă glosa din Dicţionarul Academiei, care plasează lucrurile sub semnul, liniştitor, al generalităţii: „se spune despre cineva sau ceva care a îmbătrânit, s-a învechit, s-a uzat“.