Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Mamele, mironosiţele de azi ale Bisericii

Mamele, mironosiţele de azi ale Bisericii

Un articol de: Mihai Gojgar - 04 Mai 2009

Alături de praznicele închinate Maicii Domnului, Duminica Mironosiţelor este un prilej de laudă aduse femeii creştine. Şi, aşa cum fiecare moment are specificul său, a treia duminică după Învierea Domnului slăveşte curajul de care au dat dovadă femeile venite dis-de-dimineaţă la mormântul Mântuitorului, pentru a-I unge trupul cu miresme, aşa cum citim în Evanghelia Sfântului Marcu (XV, 43-47, XVI, 1-8).

De ce curaj? Nu era acesta un obicei la evrei? Ba da, dar de data aceasta cel îngropat nu era un om lipsit de importanţă, ci era chiar Dumnezeu-Omul. Acela care fusese omorât din cauza uneltirilor fariseilor, cărturarilor şi saducheilor care nu vedeau cu ochi buni învăţătura Sa plină de iubire. Şi, toţi cei care îşi manifestau ataşamentul faţă de Iisus riscau să aibă aceeaşi soartă. Cu siguranţă aşa judecau ucenicii Domnului, căci stăteau ascunşi de frica iudeilor (Ioan XX, 19) şi nu cred că judecau greşit. În ciuda acestui pericol, femeile mironosiţe şi-au învins teama de care erau cuprinse (Marcu 16, 8) şi au mers să slujească mai departe Domnului.

Cred că este evident că tocmai această teamă a femeilor este cheia pericopei, deoarece ea semnifică două lucruri: pe de o parte, veridicitatea celor relatate şi evidenţa primejdiei şi, pe de altă parte, faptul că aceste brave femei au biruit slăbiciunea, frica, teama de moarte. S-au arătat mai curajoase decât cei 11 ucenici. Şi noi am văzut, aşa cum spune o sedealnă din Penticostar de la Utrenia acestei zile, „firea slabă a biruit pe cea bărbătească“. Au fost fidele în credinţă, statornice în apropierea de Hristos-Domnul. Nu L-au părăsit niciodată, spre deosebire de apostolii Săi. L-au urmat în toată activitatea Sa pământească, deşi de cele mai multe ori ucenicii ies în evidenţă, au slujit lui Iisus şi apostolilor, au ascultat cuvintele Sale, au păşit pe calea patimilor Sale, au văzut cum a fost răstignit şi îngropat şi nu şi-au pierdut nădejdea în El şi în dumnezeirea Evangheliei Sale. Iar acum, vin la mormânt, încercate de teamă, dar întărite de dragostea lor jertfelnică. Şi Mântuitorul le răsplăteşte, arătându-Se mai întâi lor. Se cuvenea să primească ele acest „premiu“, este firesc ca ele să vadă primele biruinţa şi să se bucure cele dintâi.

Şi, mai exact, prima căreia S-a arătat a fost Maria Magdalena, „din care scosese şapte demoni“ (Marcu 16, 9). Iată altă rânduială divină mai presus de înţelegerea noastră: ultimul cu care a vorbit înainte de moarte a fost un tâlhar, iar prima cu care a comunicat după Înviere este o fostă desfrânată. Hristos Mântuitorul Se află în mijloc, unind cele despărţite, vindecând rănile, stând în centrul celor care au nevoie de tămăduire, trupească şi sufletească. Mai mult, ne arată cât a dorit Iisus să zdruncine concepţiile noastre despre lume, viaţă, Dumnezeu, cum a vrut să provoace un cutremur în mintea noastră: S-a întrupat, a trăit smerit, sărac, nu ca un Împărat al cerurilor, a afirmat lucruri paradoxale („care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru“ - Marcu X, 43; „Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla“ - Matei XVI, 25), a primit de bună voie moartea, a îngăduit mâncarea spicelor în zi de odihnă, a stat alături de păcătoşi şi a cinat cu ei şi câte asemenea.

Cred că este o chemare şi pentru noi să lepădăm acele gânduri şi teorii împăienjenite, mai ales cu privire la femeie, sexul aşa-zis slab. Astăzi, am văzut că partea femeiască s-a ridicat deasupra părţii bărbăteşti. Toţi cei care ştiu slujirea femeii creştine înţeleg că trebuie să le acorde un respect adânc, mai ales mamelor. Acelor persoane care sunt cu adevărat urmaşele mironosiţelor. Căci acelea, acum aproape două mii de ani, au văzut înviat pe Hristos-Domnul, Izvorul Vieţii, iar astăzi, precum dintotdeauna, mamele sunt izvoare de viaţă şi continuă cu fidelitate slujirea smerită şi discretă a Maicii Domnului, Mariei Magdalena, Suzanei şi celorlalte femei mironosiţe. Acum, dătătoarele noastre de viaţă sunt cele care formează în căldura căminului viitorii buni creştini. Adaug aici o istorisire a vrednicului de pomenire mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală. În Franţa s-a realizat un sondaj, în cadrul căruia oamenii au fost chemaţi să răspundă la întrebarea: de ce în închisori sunt mai mulţi bărbaţi decât femei? Unul dintre respondenţi a fost extrem de inspirat să răspundă: pentru că şi în biserici sunt mai multe femei decât bărbaţi.

Se cuvine, aşadar, să preţuim enorm femeia ce îşi împlineşte chemarea creştină, să mulţumim mamelor şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască generaţii de urmaşe ale mironosiţelor.