Manuscrisele de la Marea Moartă

Este în curs de desfăşurare la Vatican (5-26 octombrie) Sinodul Episcopilor legat de Sfânta Scriptură. Având tema: „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii“, la Sinod participă episcopi din toată lumea, experţi, reprezentanţi ai Bisericilor şi ai comunităţilor ecleziale, între care reprezentanţii Patriarhatelor Moscovei, Serbiei şi României. În acest context ne întrebăm despre importanţa Manuscriselor de la Marea Moartă.

Au fost descoperite între anii 1947 şi 1956 în grotele de la Qumran din Ţara Sfântă, fiind considerate printre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului al XX-lea. Descoperiri de aceeaşi valoare nu mai avuseseră loc din perioada 1844-1859, când s-au găsit manuscrisele de la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ de pe Muntele Sinai.

O parte dintre manuscrise au fost găsite din întâmplare, de un păstor, în anul 1947, într-o grotă, la 2 km vest de Marea Moartă. Căutând o capră rătăcită de restul turmei, a început să arunce cu pietre într-o grotă din apropierea ţărmului de nord-vest al Mării Moarte, crezând că animalul se află acolo. Auzind zgomot de oale sparte, a intrat în grotă descoperind în câteva vase de lut suluri din piele. O parte au fost folosite de el şi de colegii lui drept curele de sandale. O altă parte au trecut de la un proprietar la altul până ce câteva dintre manuscrise au fost vândute unor arheologi şi apoi au ajuns la specialişti. În anul 1949 au început căutările şi în celelalte grote. Dintre sutele de grote cercetate doar 11 păstrau manuscrise. În anul 1956 a fost descoperită grota a unsprezecea cu care s-au încheiat cercetările de la Qumran. S-au găsit aproape 600 de suluri din piele învelite în pânze de in, aşezate în vase de argilă acoperite cu capac.

S-a dovedit că manuscrisele erau scrise în ebraică şi aramaică, având o vechime de peste 2.000 de ani. Datează dinaintea căderii Ierusalimului (70 d.C.), mai precis din perioada 250 î.C.-70 d.C.

Majoritatea cercetătorilor cred că manuscrisele reprezintă rămăşiţele unei mari biblioteci aparţinând unei comunităţi religioase iudaice, stabilite pe coastele Mării Moarte, în deşertul Iudeii. Confruntând cele scrise în manuscrise cu informaţiile din scrierile lui Iosif Flaviu, Filon din Alexandria şi Pliniu cel Batrân, gruparea distrusă de romani în anul 68 d.C. este identificată, de către cei mai mulţi, cu esenienii. Gruparea este denumită astăzi „Comunitatea de la Qumran“.

Comentarii ale unor cărţi din Biblie (Habacuc, Nahum, Iob, Isaia, Sofonie, Osea, Mihea, Geneza, Psalmi), rugăciuni, poezii, copii ale cărţii profetului Isaia şi Levitic, cărţi de înţelepciune, texte apocrife, texte liturgice, psalmi etc. reprezintă conţinutul manuscriselor.

Cea mai mare parte a manuscriselor sunt păstrate astăzi la Ierusalim şi au fost publicate fie în Statele Unite, fie în Ierusalim. În urmă cu două luni, Autoritatea Israeliană a Antichităţilor din Ierusalim a anunţat că toate vor fi fotografiate şi postate pe internet. Astfel, vor fi scoase de sub anonimat miile de fragmente ale manuscriselor care până acum au fost accesibile doar unor specialişti.

De ce sunt importante aceste manuscrise?

Desigur, e vorba mai întâi de relevanţa istorică, religioasă şi culturală. Cei care le-au studiat vorbesc de înţelegerea mai clară a lumii în care S-a născut şi a predicat Iisus şi Sfinţii Apostoli. Sunt apoi informaţii cu privire la organizarea grupării de la Qumran (mentalitate, rituri, dogme). Sunt informaţii preţioase din istoria poporului ales, despre templul din Ierusalim înainte de distrugere, despre cultul şi viaţa comunităţii de la Qumran.

Manuscrisele au aprins interesul pentru studierea Bibliei şi a Noului Testament. S-a pus din nou problema originii şi izvoarelor creştinismului. În cadrul disputelor, au participat arheologi, filologi, paleografi, istorici, teologi.

Pentru creştini, ca şi pentru evrei, însemnătatea manuscriselor vine din faptul că ele cuprind cele mai vechi exemplare cunoscute ale cărţilor din Vechiul Testament. Cu excepţia cărţilor Estera, Tobia şi Ben Sirah, sunt prezente fragmente din toate cărţile Vechiului Testament.

Multe cărţi au fost copiate în mai multe exemplare. S-au găsit la Qumran peste zece copii ale cărţilor Deuteronom, Isaia, Psalmilor, fragmente din profeţii mici.

Aceste descoperiri confirmă în mare măsură canonul Sfintei Scripturi. Până la descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, cel mai vechi manuscris ebraic era din jurul anului 900 d.C. Manuscrisele arată că textul ebraic a fost transmis fără modificări esenţiale. Comparând textele Vechiului Testament descoperite la Qumran cu cele cunoscute înainte de anul 1947, s-a ajuns la concluzia că ele coincid, aproape întru totul, cu textele transmise de sinagoga iudaică.

Fiind cele mai vechi şi cele mai bogate dintre texte legate de Sfânta Scriptură şi de perioada de început a creştinismului, manuscrisele de la Marea Moartă stârnesc şi astăzi interesul cercetătorilor şi al multor persoane iubitoare de Scripturi şi de istorie.