Mărgăritare la porci

Ce înseamnă expresia aceasta din Evanghelii, folosită deseori fără nici o justificare? În mod curent defineşte comiterea unui sacrilegiu. Este, cu alte cuvinte, vorba de o deconspirare a unor taine care nu trebuie să ajungă la urechea celor mulţi. Zvârlirea mărgăritarelor la porci exprimă un punct de vedere al elitei prin care înţelegem că anumite informaţii trebuie ferite de vulg, altfel spus, se cuvine păzite de vulgarizare.

În consecinţă, m-am întrebat de ce un adevăr cunoscut de un număr mare de oameni riscă prin aceasta să fie viciat. Oare nu poate avea loc o comunicare în sensul bun al cuvântului? Dacă cei mulţi au acces la o taină, aceasta îşi pierde influenţa binefăcătoare? Oare rostul principal al unui învăţat sau chiar al unui iluminat nu este tocmai acesta, de-a dărui învăţătura sa mulţimilor?

Dacă pornim de la convingerea că tot universul este aşezat pe un mare secret, iar dezvelirea acestuia ar coincide chiar cu distrugerea universului, atunci de bună seamă ascunderea este tot ce poate fi mai necesar. Dar, pe de altă parte, fără a ne împărtăşi din substanţa secretului nu am putea trăi.

La Cina cea de Taină, cei de faţă s-au împărtăşit din marele secret. De atunci, din acele clipe, când a fost întemeiată euharistia, am primit o taină uriaşă, pe care sacerdoţii noii religii au slujit-o neîntrerupt. Se poate spune că în momentul în care Domnul ni s-a dăruit drept jertfă, el a fost chiar mărgăritarul nepreţuit zvârlit maselor. Din această cauză a fost nevoie ulterior de instituţia Bisericii. Fără Biserică şi fără filtrul sacerdotal, sacrificiul christic ar fi rămas mereu pricină de scandal, iar Domnul ar fi apărut mereu oamenilor într-un mod stupefiant de dureros, răstignit pe cruce, suferind şi primind dezaprobări ţâşnite nu atât din piepturile unor hulitori, cât ale unor ignoranţi.

A arunca mărgăritare la porci înseamnă a scăpa din vedere aspectul învăluirii. Învăluite, mărgăritarele nu mai pot fi profanate, iar porcii, logic, nu mai profanează. Greşeala Reformei tocmai în aceasta a constat. Luteranii, prin impulsul lor de-a reface un creştinism originar, s-au descotorosit de veştminte. Au creat o biserică nudă, uluitoare prin miza ei, dar mai puţin eficace în plan duhovnicesc, aceasta în pofida uneori a unor pastori remarcabili. Primii colonişti americani erau şi ei însufleţiţi de acelaşi ideal al unui creştinism evanghelic. Efectele acestui tip de mentalitate s-au regăsit până în perioada prohibiţiei, când nu s-au înmulţit virtuoşii, ci au prosperat gangsterii. Şi la noi, proportions gardez, Oastea Domnului, cu toate bunele intenţii, a fost un experiment mai mult sau mai puţin ratat. Nu contează faptul că a fost interzisă, ci că o adevărată reformare a omului se realizează prin har şi nu prin sermonări repetate, ca să transformi crâşmele în case de rugăciune.

Când Domnul a avertizat că nu trebuie să aruncăm mărgăritare la porci, avea în vedere tocmai un viitor critic. El a intuit cu mult înainte un mare pericol, deoarece fiinţa sa era în simultaneitate cu tot ce avea să se întâmple. În ziua de azi întâlnim pe toate cărările bunuri nepreţuite. Niciodată ca acum adevăruri majore de ordin spiritual nu au fost mai dezvelite şi aflate astfel la cheremul maselor! Pe de o parte ne bucurăm, pe de alta ne îngrozim. Pentru a nu pieri în falia dintre mărgăritare şi porci, avem datoria să cultivăm în continuare misterul. Bizar, imboldul blagian, eu nu strivesc corola de minuni a lumii, este mai actual ca oricând. Cina cea de Taină poate fi o asemenea minune protejată dacă oamenii o înţeleg şi o interiorizează.