Maria, Maica dulcii iubiri

Parcurgem duhovniceşte calea frumoasă şi plină de bucurii sfinte a Postului Adormirii Maicii Domnului, apropiindu-ne de slăvitul praznic al mutării Preacuratei Fecioare cu trupul la Cer, după ce a trecut prin moarte, amintindu-ne că destinaţia noastră finală nu este mormântul, ci Împărăţia lui Dumnezeu. Iată un binecuvântat prilej de a ne arăta deplin recunoştinţa şi preţuirea faţă de cea care ne iubeşte cu o măsură a dragostei deasupra înţelegerii oricărui pământean. Parafrazându-l pe Sfântul Siluan Atonitul, mărturisesc că sufletul mi se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii Domnului. Mintea mea este slabă, inima, săracă şi neputincioasă, dar duhul meu se bucură, râvnind să scrie despre ea un smerit cuvânt. Cu adevărat simţi o nespusă mângâiere sufletească să poţi aşterne pe hârtie câteva rânduri despre Cea mai înaltă decât Cerurile. Şi cum să nu te simţi copleşit gândind la Maica Domnului, devreme ce întreaga ei viaţă a fost o nesfârşită minune. Naşterea din părinţii înaintaţi în vârstă, fără a fi extraordinară, s-a petrecut în chip minunat. Faptele ei au răspândit o neasemuită smerenie, zămislirea i-a fost plină de dumnezeire. Toată existenţa pământeană a Maicii Domnului a însemnat un exemplu de smerenie şi ascultare. Însuşi Dumnezeu a aşteptat, dar nu a sortit, o asemenea devoţiune şi supunere, iar umanităţii i-au trebuit mii de ani ca să atingă, printr-o singură persoană, o aşa perfecţiune. Peste toate, Născătoarea de Dumnezeu rămâne în conştiinţa Bisericii drept apărătoare şi rugătoare nebiruită, adică nerefuzată. De aceea, în cântări noi o numim Maica lui Dumnezeu, Maica noastră, Măicuţă Sfântă etc. 

 

Iconografia ortodoxă a surprins în nenumărate ipostaze neţărmurita iubire a Maicii Domnului faţă de noi. Una din acestea, de o rară sensibilitate şi frumuseţe, este: Maria, Maica dulcei iubiri (în greacă Glicofilusa) - o reprezentare a fericitei iubiri dintre Maică şi Prunc, a Maicii Preasfinte către noi toţi, fiii ei duhovniceşti. Ce mesaj ne transmite încântătoarea icoană? Înainte de toate, ne reţine atenţia tristeţea de pe chipul Născătoarei de Dumnezeu. Ce mamă poate fi abătută ţinându-şi strâns la piept fericitul odor? Totuşi, Maria este mâhnită! Amărăciunea ei, de fapt, închipuie durerea nesfârşită a mamei văzându-şi Fiul ucis de oameni. Ce paradox! Deşi umanitatea i-a omorât Copilul, Maria continuă să ne iubească. Revenind la imaginea icoanei, sub chipul Mariei aplecat lateral, poziţie ce-i îndulceşte măreţia de Maică a Domnului, se află Pruncul, aşezat pe braţul ei stâng, cu capul întors spre faţa Sfintei sale Maici, într-o mişcare avântată, de alipire, sugerată îndeosebi prin mâna dreaptă a copilului, întinsă, cuprinzându-i umărul. Tihna Maicii, împreună cu mişcarea avântată a Pruncului, dezvăluie profunzimea mesajului icoanei. Stând bine să ne gândim, un nou-născut nu ar reuşi să-şi mişte astfel capul ori braţul. Dacă privim atent, Pruncul, considerat separat de mama sa, poate fi şi un tânăr, iar din această perspectivă, icoana, spunea W. Nyssen, prin relaţia dintre mamă şi fiu sub forma unei îmbrăţişări fericite, ne duce cu gândul la o semnificaţie deosebit de profundă, devenind reprezentarea tainei miresei şi mirelui. Pruncul Mariei este deodată şi Mirele, după cum glăsuieşte Cântarea Cântărilor: „stânga Sa se odihneşte sub capul meu şi cu dreapta Sa mă cuprinde“ (VIII, 3). Părinţii apuseni au numit-o pe Maica Domnului icoana Bisericii, figura ecclesiei. Or, această denumire, asociată cu spusele cunoscutului critic de artă creştină dr. Wilhelm Nyssen, ne face să înţelegem imaginea dulcei îmbrăţişări ca reprezentând actul vizual al lui Hristos Mirele, îmbrăţişându-şi Mireasa, adică Biserica, logodită Sieşi, pentru care şi-a dat viaţa pe Cruce, dar, în acelaşi timp, şi dragostea Preacuratei Fecioare către noi toţi.

 

Icoana ne mai reţine atenţia prin ochii expresivi ai Sfintei Fecioare, care par să urmărească destinul fiecăruia dintre noi, căci nimic şi nimeni nu poate mărgini puterea iubirii sale milostive.