Martiriul unei etici greşit înţelese

Pe la sfârşitul anului 2010 primeam un mesaj sfâşietor din partea unui fost coleg de studii, care se reîntorsese în Nigeria: în chiar Ajunul Crăciunului avea loc aici o catastrofă de nedescris pentru creştinii care se pregăteau de marele praznic, însă nu era vorba despre cutremur sau foamete, ci despre escaladarea unui conflict religios relativ nou în această regiune. Atentatul, revendicat de gruparea islamistă Boko Haram, a pus capăt vieţii a zeci de oameni, iar numărul răniţilor nici nu se ştia.

Conflictul religios din Nigeria a dus în 2011, potrivit unei estimări Associated Press, la cel puţin 510 morţi. Intensificate din nou în februarie, în urma alegerii unui preşedinte creştin, atacurile s-au prelungit pe întregul an prin acţiuni de intimidare, cu scopul declarat al sectei de a-i alunga pe toţi creştinii din nordul ţării. O altă aserţiune a grupării era aceea că mereu se vor găsi mijloace de a provoca atentate, în ciuda încercărilor guvernului de a proteja minorităţile creştine.

Masacrele de la marile sărbători creştine sunt azi o formă de a mări numărul victimelor şi a provoca panica. Creştinii sunt astăzi intimidaţi, alungaţi, discriminaţi din cauza credinţei lor şi în Irak, India, Egipt. Nu există aproape nici o săptămână în care să nu aibă loc un atac terorist asupra unei biserici, iar autorităţile reacţionează greoi, marcând neputinţa combaterii acestui fenomen care, departe de a fi îngrădit după 11 septembrie, pare că se înteţeşte. Printre cele mai grave atentate este cunoscut cel asupra unei biserici copte în noaptea Anului Nou 2011, însă mai ales repetarea la un an distanţă a masacrului de Crăciun, de data aceasta prin acţiuni corelate în diferite oraşe ale Nigeriei, la sfârşitul anului trecut. De data aceasta, mai mult de 50 de credincioşi au mărit numărul martirilor în numele lui Hristos.

Sângele creştinilor este sămânţa care dă viaţă Bisericii, spunea Tertulian (Apologeticum 50, 12-13) pe la anul 200. În timpul persecuţiei romane, nu le era permis creştinilor să existe, fiind consideraţi duşmani ai statului şi promotori ai unei religii misterioase, plină de ciudăţenii. De atunci şi până azi martiriul este una dintre modalităţile de a proslăvi pe Hristos, acceptând moartea în locul renunţării la Adevărul suprem. Astăzi însă creştinii nu mai cad victime neapărat pentru credinţa lor, ci tot atât ca un rezultat al politicii colonialiste occidentale din secolele trecute şi al dominaţiei economice a statelor din Europa şi America de Nord, din ce în ce mai puternic resimţite de ţările sărace din Africa şi Orientul Mijlociu.

Prin anii â50, filosoful indian Ananda Coomaraswamy acuza creştinismul de criza umanitară şi ecologică, înţelegând politica de exploatare dusă de Occident drept o urmare a poruncii divine dată omului, de a stăpâni peste creaţie (Facere 1, 28). Această imagine falsă este perpetuată până astăzi nu numai printre necreştini, ci şi printre cei care se consideră ei înşişi adepţi ai religiei iubirii. Cu atât mai mult, Occidentul, având astăzi o vădită poziţie laicizantă, dacă nu făţiş anti-creştină, e văzut în lumea islamică drept reprezentantul creştinismului. De remarcat este că numele sectei "Boko Haram" înseamnă tocmai "moarte educaţiei occidentale", şi nu creştinismului. Pe lângă această înţelegere falsă, poate fi adăugată şi aceea la fel de slab argumentată chiar de Coran, referitoare la impunerea islamului cu sabia. Orice musulman mai studios ştie că Mohamed acorda respectul cuvenit creştinilor şi iudeilor, însă vederea limpede este rar întâlnită într-o lume însetată de putere şi secătuită deseori de resursele de bază ale vieţii.

Creştinismul african şi din Orientul Mijlociu se află astăzi în pericolul dispariţiei din cauza setei de avuţie, mereu mai mare decât aceea de a da o mână de ajutor. Iar atunci când acest ajutor vine din ţările bogate către lumea a treia, el este firav. Adevărul este întotdeauna spus cu jumătate de gură, de frică să nu fie supărat şi mai tare "inamicul fundamentalist".

Încetarea prigoanei împotriva creştinilor nu va veni decât atunci când faptele cumpătate, pornite dintr-o etică fundamental creştină, vor lua locul unor acţiuni politice sau întreprinse de dragul publicităţii. Nu riposta violentă este răspunsul la astfel de atentate, ci inima curată şi iubitoare de aproapele.