Mărţişorul lui Tudor Arghezi

Ţinerea obiceiului din strămoşi făcea ca fetele să alerge de 1 martie spre primii pomi înfloriţi şi să atârne acolo mărţişoarele primite cu speranţa că astfel îşi vor întâlni ursitul. Şi primii pomi înfloriţi erau gherghinarii, un fel de mărăcini care se umpleau de flori albe. Dar denumirea acestei sărbători care anunţa primăvara se referă şi la un domeniu numit Dealul Mărţişorului, în care avea să-şi construiască casă Tudor Arghezi, pe malul drept al Dâmboviţei.

Tudor Arghezi avea să descrie acest ţinut care l-a impresionat atât de mult, încât l-a denumit patria literaturii sale, în "Informaţia Bucureştilor", 1943: "Cartier numit aşa din bătrâni şi aşezat pe marginea cea mai înaltă a Bucureştilor, peste drum de închisoarea Văcăreşti, care a fost mănăstire, unde o fântână distribuia cu ciutură oamenilor obosiţi şi vitelor apa ei adâncă şi proaspătă. "Puţul celor trei olteni" adormiţi întru Domnul, grădinari şi precupeţi din vechea luncă. În tăişul ei zboară pe o aripă uliul şi pluteşte barza peste o împărăţie de sălcii, plute şi grădini în care cântă cucul, mierla şi noaptea, la lună şi luceafăr, balta vastă strecurată între câmpiile de cimbru".

După Primul Război Mondial, oraşul se dezvoltă şi apar ţesătoriile şi fabricile la care vin să lucreze oameni de la ţară, care nu aveau condiţii prielnice pentru agricultură. Aşa se face că muncitorii, în încercarea lor de a găsi o gură de aer curat, ies la marginea oraşului, unde îşi fac adăposturi pentru vară şi îşi aduc familiile pentru a-şi construi case în care să locuiască permanent. După cum ne spune Mihai Tătărâm în cartea "La margine de Bucureşti": "Şi satul a venit aci, la oraş, cu lampa, cuptorul, fântâna, gardul, zarzării, prunii, horele şi tot noianul tradiţiilor şi simţirii lor. Iureşul acesta a ispitit pe mulţi: de sus până jos. Fiica poetului Tudor Arghezi, Mitzura Arghezi, spunea: "La început, Mărţişorul a fost un pământ arid cu două şiruri de vişini. În locul actualei porţi era o groapă adâncă unde se scăldau bivolii. Dragostea şi priceperea celor doi gospodari au realizat, pe încetul, minunata gospodărie în care am trăit. (…) Păsările erau crescute numai în tradiţie, ca o curte să fie plină de tot felul de orătănii. Nu a fost sacrificată nici una. Le dădeam chiar nume, iar ele se ataşau foarte mult de noi. Ce frumoşi erau bobocii de raţă şi ce gălăgioşi cei de gâscă! Gâri-gâri a trăit şi a luat parte la jocurile noastre, urmărindu-ne. Aveam o vacă Siementhal, Joiţa, şi o oaie merinos, Mioriţa. Erau inseparabile şi mulţi ani au păscut împreună iarba grasă din Mărţişor. Acestora li se alăturau pisicile şi câinii care se pripăşeau în curtea noastră. Ca într-o mică arcă a lui Noe, la a cărei proră stătea de veghe tata… Stupii din Mărţişor, înşiraţi unul după altul, când nu aveau miere suficientă pentru iarnă, mama le punea bidonaşele cu sirop de zahăr pregătite de tata, ca să supravieţuiască în iernile aspre. În schimb, via a rodit cei mai frumoşi struguri pe care i-am văzut în viaţa mea"".

În lunca iubită de Arghezi s-a născut şi a copilărit Maria Tănase, iar criticul George Călinescu spunea: "Aici, în Mărţişor, eşti şi la deal, şi la câmpie, şi aici mi-ar fi plăcut să trăiesc". (Violeta Ion)