Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Mărturia comună a creştinilor este urgentă
Este de acum o tradiţie schimbul de delegaţii dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică cu ocazia patronilor spirituali. Astfel, în fiecare an, în sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie), participă la Istanbul o delegaţie a Sfântului Scaun; în sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), o delegaţie ortodoxă participă la celebrările care au loc în Vatican.
Şi anul acesta o delegaţie a Sfântului Scaun a mers la Istanbul pentru a participa, în ziua de 30 noiembrie, la celebrările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, patronul spiritual al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Din delegaţie au făcut parte Card. Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Mons. Brian Farrell, secretarul aceluiaşi departament, şi doi oficiali din secţiunea orientală a Consiliului: pr. Andrea Palmieri şi pr. Vladimiro Cairoli. La Constantinopol, s-a alăturat delegaţiei şi Arhiepiscopul Antonio Lucibello, Nunţiu Apostolic în Turcia. În sărbătoarea Sfântului Andrei, delegaţia catolică a participat la Liturghia ortodoxă prezidată de Bartolomeu I în biserica patriarhală din Fanar. Cardinalul Kasper a înmânat Patriarhului Ecumenic un mesaj semnat de Papa, pe care l-a citit public. Apoi, delegaţia din Vatican a avut o întâlnire cu patriarhul şi conversaţii cu Comisia sinodală responsabilă de relaţiile cu Biserica Catolică. Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit în ambele Biserici. El a fost primul care l-a urmat pe Iisus. De aceea, tradiţia creştină bizantină îl numeşte „primul chemat - protoclitos“. De asemenea, el a fost acela care l-a condus la Cristos pe fratele mai mare, Petru, spunându-i: „L-am aflat pe Mesia“. Papa i-a dedicat Sfântului Andrei o cateheză în timpul audienţei generale din ziua de 14 iunie 2006. Tocmai datorită legăturii fraterne dintre aceşti doi apostoli - spunea Benedict al XVI-lea - „Biserica Romei şi Biserica Constantinopolului se simt între ele în mod special Biserici surori“. Pentru a sublinia acest raport, Paul al VI-lea a restituit în anul 1964 relicva Sfântului Andrei, păstrată până atunci în Bazilica „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Vatican, episcopului mitropolit ortodox al oraşului Patras din Grecia, unde, potrivit tradiţiei, Apostolul a fost răstignit pe o cruce specială în formă de X, numită apoi „Crucea Sfântului Andrei“. Mesajul pe care Benedict al XVI-lea l-a transmis Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I în sărbătoarea de anul acesta, după ce trece în revistă ultimele gesturi de unitate, arată câteva direcţii în care drumul de apropiere dintre cele două Biserici poate continua. Mai întâi Papa scrie Patriarhului despre necesitatea de a da mărturie comună de unitate, mai ales astăzi, când creştinismul se confruntă cu „provocări complexe şi crescânde“. El aminteşte că Bisericile Romei şi Constantinopolului „s-au angajat sincer în ultimele decenii“ să facă să înainteze „restabilirea deplinei comuniuni“. Se opreşte, apoi, asupra ultimei întâlniri a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre cele două Biserici care s-a desfăşurat în Cipru în perioada 16-23 octombrie cu tema: „Rolul şi exercitarea primatului episcopului Romei în primul mileniu al Bisericii“. „Au fost făcuţi mulţi paşi care ne permit să aprofundăm legăturile dintre noi“, scrie Benedict al XVI-lea. Prietenia noastră care creşte, „respectul reciproc şi voinţa de a ne întâlni unul cu altul şi a ne recunoaşte ca fraţi în Cristos“ nu ar trebui să fie obstrucţionate de cei „care rămân legaţi de amintirea unor diferenţe istorice, care împiedică deschiderea lor în faţa Duhului Sfânt care călăuzeşte Biserica“ şi este capabil „să transforme toate slăbiciunile umane în ocazii pentru bine“. Îndemnul Papei este că „trebuie să oferim deja o mărturie comună, lucrând împreună în serviciul umanităţii, în special în apărarea demnităţii persoanei umane, în afirmarea valorilor etice fundamentale, în promovarea dreptăţii şi păcii şi răspunzând suferinţelor care continuă să îndurereze lumea noastră, mai ales foamea, sărăcia, analfabetismul şi distribuţia inegală a resurselor“. Drumul de cunoaştere şi de apropiere dintre cele două Biserici continuă şi prin alte gesturi. Astfel, la Roma, în zilele acestea, se desfăşoară tradiţionala expoziţie „100 de iesle“ de Crăciun. În acest an, în expoziţie se pot vedea şi 11 icoane din România, de la sfârşitul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, puse la dispoziţie de Centrul Cultural „Accademia di Romania“. De asemenea, recent, Patriarhia Ortodoxă a Moscovei a publicat o culegere de scrieri ale lui Benedict al XVI-lea. Ieri, 3 decembrie, această culegere i-a fost prezentată Papei, cu ocazia vizitei preşedintelui rus Dimitri Medvedev la Vatican. Mai trebuie spus că în multe locuri, creştinii din ambele tradiţii, şi nu numai, se pregătesc pentru a celebra Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie 2010). Au fost deja publicate textele de rugăciune pentru acest eveniment care va avea ca temă: „Voi veţi fi martorii acestor lucruri“ (Luca 24, 48). Gesturi mici, dar importante. Ele nu fac decât să împlinească mai mult rugăciunea pe care Iisus a făcut-o în seara Cinei de Taină: „Părinte, mă rog ca ei să fie una precum noi una suntem“.