Mărturia Mucenicului

Sfântul Pavel, marele Apostol al Neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se, oarecând, creştinilor din Corint

le-a scris din adâncul inimii: Nu ştiţi oare că sfinţii vor judeca lumea… şi chiar pe îngeri…? (I Corinteni 6, 2-3).

Pentru a te bucura să ajungi sfânt, şi această ajungere nu depinde în exclusivitate doar de voinţa noastră, este mai întâi necesar să fii ales pentru aceasta. Şi ca să ne respecte Dumnezeu voinţa, pentru a nu deveni roboţi, ne-a lăsat dintotdeauna fascinanta libertate de a alege calea către Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci a ne alege pe noi înşine şi a stărui la alegerea multora şi poate a tuturora, căci: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Aşadar a fiecăruia dintre noi, nu doar a unora, aleşi pe sprânceană, cum se mai spune în limbajul obişnuit.

Dacă cineva ar întreba cine sunt aleşii lui Dumnezeu?, noi am răspunde degrabă cu glasul Sfântului Ioan Evanghelistul, care zice: "Aceia sunt aleşii lui Dumnezeu care nu au în cuget vicleşug şi din gura lor nu ies minciuni" (Apocalipsa 14, 4-5).

Acum ne gândim la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, mama lui fiind creştină, iar tatăl său, generalul Dimitrie, care nu primise botezul, era conducătorul păgân al provinciei Iliria. Se presupune că atât mama Sfântului Dimitrie, cât şi mama Sfântului Constantin cel Mare au fost bune prietene şi chiar rude, de origine de prin părţile noastre. După moartea tatălui său i se încredinţează conducerea ca prefect al Iliricului, primind şi gradul de general în armata romană, poruncindu-i-se să pornească persecuţii împotriva creştinilor. Această poruncă a împăratului a dus la mărturisirea lui Dimitrie: Singurul Împărat al cerului şi al pământului este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii; în loc de gradul de general, mărturiseşte că este smerit slujitor al Dumnezeului Celui viu; în loc de prefect, recunoaşte că este egal cu aceia care credeau în viaţa cea veşnică.

La porunca Sfântului Dimitrie, administratorul averii sale, Lupu, va împărţi toată bogăţia la săraci, eliberând şi sclavii de pe pământurile sale. Auzind împăratul ce face Dimitrie, generalul guvernator al Tesalonicului l-a chemat la sine şi l-a sfătuit să se închine idolilor şi zeilor, iar de nu va asculta, va fi ucis.

Era prin toamna anului 298, când Dimitrie i-a mărturisit Împăratului că este creştin şi că nu se va închina decât viului Dumnezeu. La auzul acestor cuvinte hotărâte, l-a întemniţat şi supus la grele munci, în timp ce în arenă un anume uriaş pe nume Lie era pus să hulească numele lui Dumnezeu şi să ucidă pe creştinii mărturisitori. Dar un ucenic al lui Dimitrie, pe nume Nestor, s-a dus în temniţă şi a cerut binecuvântare şi întărire ca să lupte cu ucigătorul Lie. Primind încurajare şi însemnându-l cu Sfânta Cruce îi spune Dimitrie că va învinge precum David pe Goliat (I Regi 17).

În arena uriaşă, Lie urla din rărunchi, dar Nestor făcându-şi rugăciunea, dintr-o mişcare, a frânt mâinile de piatră ale luptătorului… aruncându-l în vârful suliţelor. Cum era firesc, împăratul trebuia să elibereze şi să răsplătească pe învingător. Plin de spaimă, a poruncit să fie ucis Nestor, dar şi stăpânul său Dimitrie. Aşa s-a săvârşit din viaţa aceasta, la 26 octombrie, anul 299. Sluga sa credincioasă, Lupu, a luat toga (un fel de mantie) de purpură plină de sânge şi inelul său de general, iar după ce a înmormântat trupul lui Dimitrie la Tesalonic s-a întors în Macedonia de unde venise, stând la un prieten de-al său, din părţile Daciei, pe nume Leonţiu. După doi ani i se taie şi capul lui Lupu. Leonţiu descoperă mormântul mucenicului Dimitrie şi-l găseşte întreg şi luminat, izvorând un parfum de mir de nard, iar sfântul, în vedenie, nu i-a îngăduit să-i ridice moaştele, Leonţiu primind tămăduiri în slăbiciunea sa trupească. Prigonit fiind de persecutori, a luat mantia şi inelul şi a trecut Dunărea în părţile noastre, la Tibiscum (Caransebeş) şi în cetatea daco-romană Pelendava (Craiova de azi) făcându-se multe tămăduiri la atingerea mantiei şi inelului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

După ce, în 1204, cruciaţii latini duc moaştele Sfântului Dimitrie în Italia ajungând şi la Roma, Papa Paul al VI-lea, în 1966, după 800 de ani, va aproba întoarcerea moaştelor Sfântului Dimitrie la Salonic unde este cinstit cu evlavie alături de Sfântul Grigore Palama şi Sfântul Simeon Noul Teolog. În anii din urmă, Sfântul Dimitrie a venit din nou în ţara noastră, binecuvântând şi bucurând creştinii plini de evlavie, unii purtându-i numele, iar alţii zidind biserici şi mănăstiri în numele său. Tuturor, bucurii şi tărie întru cinstirea Marelui Mucenic, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir!