Materia - spirit plasticizat

Este binecunoscut faptul că majoritatea oamenilor au considerat teoriile ştiinţei şi dogmele teologice ca fiind antagonice. Realitatea este însă că ştiinţa a încercat încă de la începuturi să descifreze şi să înţeleagă tainele Universului bazându-se pe raţiune, iar teologia are la bază credinţa ca mijloc de cunoaştere şi înţelegere a lumii. Teologia şi ştiinţa sunt două „căi“, care au început să găsească tot mai multe puncte comune ale aceloraşi realităţi existenţiale. Adevărurile afirmate de teologie şi confirmate de ştiinţă vor fi indubitabile.

În articolul de faţă, ne vom folosi de argumente din lumea fizicii, care a descoperit perfecţiunea de la origini, argumente preluate din lucrarea „Dumnezeu şi ştiinţa“ de Jean Guitton, pentru a scoate în evidenţă câteva din punctele convergente ale ştiinţei cu Teologia Ortodoxă.

„Un ocean de energie infinită“

În prezent, toată lumea afirmă că Universul îşi are începuturile în Cineva (zic teologii) şi în Ceva (zice ştiinţa), care este Absolutul. Fizica afirmă că absolut a fost Ceva - „un ocean de energie infinită“. Întrebarea este: „oare poate un flux de energie care se scurge fără ţintă să răspândească viaţa şi conştiinţa în lume?“

Absolut trebuie să fie Cineva, în mod sigur, pentru că raţionalitatea întregii creaţii mă obligă să văd un Creator Personal, Care a gândit totul, până în cele mai mici amănunte, făcând un stăpân al Universului după chipul şi asemănarea Sa, pe om.

David Bohm afirmă că în profunzimile realului există o armonie şi o ordine implicită, fiecare particulă ştiind ce trebuie să facă. Dar de unde această ştiinţă a particulei? Fizicienii afirmă că „Universul nu este altceva decât un tablou informatic, o vastă materie informaţională“. Teologii spun că Dumnezeu este Cel Care, o dată cu creaţia, a fixat legi după care se conduce absolut totul - a informat materia. Până şi praful dintr-o cameră, ce se mişcă într-o aparentă dezordine - vizibil într-o rază de soare ce pătrunde în cameră - în realitate este o mişcare bine ordonată. În lume nu este nimic stabil... totul este într-o continuă mişcare, dar într-o perfectă ordine, funcţionând după legile (informaţie) puse în tot şi în toate de Creator.

În cea mai simplă plantă se petrece „ceva înfricoşător de complex: dansul a miliarde şi miliarde de atomi“. Dar fiecare atom, la rândul său, este scena de mişcare pentru alte microparticule, care şi ele sunt rezultatul unor câmpuri. Să vedem, deci, despre ce mişcări se poate vorbi în cadrul unui atom şi care este ultima realitate a materiei. Să luăm şi noi exemplul simplu al lui Jean Guitton, o picătura de apă. Această picătură este compusă din miliarde de molecule de marimea 10-9 metri. La rândul său, atomul este compus dintr-un nucleu (10-14 metri) şi din electronii care gravitează în jurul nucleului. Dar şi nucleul are în compoziţia sa nucleoni (10-15 metri), dintre care cei mai importanţi sunt protonii şi neutronii. Drumul spre adâncurile materiei nu se opreşte aici, deoarece au fost descoperiţi hadronii. Aceştia, la rândul lor, sunt compuşi din cuarci-entităţi de mărimi de 10-18 metri. Această valoare de 10-18 metri este considerată „zid dimensional“ inferior, neexistând vreo mărime mai mică de 10-18 metri.

Dacă hadronii au fost indentificaţi, cuarcii sunt de domeniul abstracţiei pure, ei nefiind niciodată observaţi, rămânând un fel de ficţiune matematică, care, ciudat, prezintă avantajul de a funţiona. Majoritatea fizicienilor consideră că ei vor rămâne pentru totdeauna exilaţi „în partea cealaltă“ a realităţii observabile, fiind, în această ordine de idei, un fel de mijlocitor între cele două lumi-perceptibilă şi imperceptibilă. Sub faţa vizibilă a realului, există ceva, un element inteligent raţional, care reglează, dirijează şi însufleţeşte lumea şi care face ca această lume să nu fie haos, ci ceva ordonat. Afirmaţia aparţine fizicienilor, la care teologii ar putea completa că acel ceva este constituit din legile puse de Dumnezeu în Univers.

„Materia este făcută din spirit…“

Revenind la cuarci, trebuie să punctăm o problemă a cercetătorilor care se îndoiesc de existenţa unor particule cu adevărat elementare, deoarece se ştie că „o particulă nu există prin ea însăşi, ci doar efectele pe care le creează“.

Acest ansamblu de efecte se numeşte un câmp. Astfel, „obiectele care ne înconjoară nu sunt altceva decât ansambluri de câmpuri (câmp electromagnetic, câmp gravitaţional, câmp protonic, câmp electronic); realitatea esenţială, fundamentală, este un ansamblu de câmpuri care interacţionează permanent între ele“.

„Un câmp nu are o substanţă, alta decât cea vibratorie“. Astfel, fondul materiei nu este de găsit sub forma unui lucru, a unei ultime părticele de realitate. Aceste concluzii s-au tras pornindu-se de la „teoria cuantică relativizată a câmpurilor“, ceea ce ne apropie, se pare, de concepţia spirituală a materiei... Teoria cuantică aboleşte distincţia între materie şi „ceea ce se află dincolo de ea“, arătând că „drumul spre infinitul mic nu poate avea sfârşit“.

Astfel, s-a ajuns să fie abandonată concepţia mecanicistă a Universului propusă de fizica lui Newton, conform căreia realitatea „comportă două lucrări fundamentale: obiecte solide şi un spaţiu vid“, şi să fie deschisă o fereastră spre un spaţiu îndepărtat, mult mai profund, prin ceea ce se numeşte câmp, arătându-se că „materia este făcută din spirit şi că ea ne conduce în mod direct la contemplarea lui Dumnezeu“. Această afirmaţie a ştiinţei coincide afirmaţiei teologiei, potrivit căreia realitatea materială reprezintă raţionalitatea divină plasticizată, după cum afirma Sf. Maxim Mărturisitorul. Privind în acest mod materia (şi de ştiinţa prezentă şi de teologie), afirmăm că există speranţa unei corelări în viitor a concepţiilor lor.

Teologia, însă, este conştientă de limitele umane, ştiind că, pe lângă nemărginirea Universului, există încă „fantomele“ multor enigme, ce vor ţine omul mult timp departe de cunoaşterea deplină.

Prin Duhul Sfânt vom descoperi raţionalitatea creaţiei

Trebuie să curăţim ochii sufletului ca să vedem pe Dumnezeu prin creaţie. Curăţind ochii sufletului de păcate, prin Duhul Sfânt, vom descoperi, dincolo de materie, raţionalitatea şi înţelepciunea creaţiei (Rom. 1, 20) care va deschide porţile cunoaşterii lui Dumnezeu, pe cât ne va fi dat să cunoaştem în această viaţă. Astfel, atât credinţa, cât şi cercetarea raţională, vor arăta că materia a izvorât din Spiritul Absolut, care este Dumnezeul Personal.