Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Maximalismul Sfântului Simeon Noul Teolog

Maximalismul Sfântului Simeon Noul Teolog

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 22 Iunie 2022

Sfântul Simeon Noul Teolog, în Imnurile sale, și mai cu seamă în Imnul 27, face o serie de afirmații cutremurătoare. În acest context, rostește unele dintre cele mai zguduitoare cuvinte din literatura patristică.

„Nu ziceți că nu se poate Duhul cel Dumnezeiesc

a-l lua chiar și acuma, căci sunteți în amăgire;

nu ziceți că-i cu putință fără dânsul mântuire,

zicând că aveți cu dânsul părtășie neștiut!

Nu ziceți cum că, de oameni, Dumnezeu nu e văzut,

Și cum că nu-i cu putință, lumina cea nezidită,

În vremile de acum de oameni a fi zărită!

Nicicând e cu neputință aceasta iubiții mei,

Ci e foarte cu putință când cu dinadinsul vrei,

Însă doar când, prin viață, de patimi te-ai curățat

Și curat pre ochiul minții l-ai făcut și l-ai lucrat”.

Aceste cuvinte ale Sfântului Simeon alcătuiesc nucleul Imnului 27 și ar putea, la fel de bine, să fie considerate centrul învățăturii marelui mistic bizantin. Sfântul Simeon contrazice unul dintre cele mai la îndemână reflexe ale comodității crești­nis­mului bine înșurubat istoric, sedentarizat și secularizat. Este vorba de iluzia că ar fi existat un timp de aur al creștinismului în care expe­riența mistică era accesibilă facil, dar, după ce timpul acela s-a încheiat, a devenit imposibil să trăiești experiențe similare. Probabil că asemenea scuze sunt expresia unui mecanism de defensivă al „omului vechi”, care refuză să cedeze presiunilor ascetice sau este justificarea eșecurilor perpetuate uneori de-a lungul a generații întregi. Și pentru că atât la nivel personal, cât și la nivel comunitar e foarte greu să îți asumi responsabilitatea pentru nereușite, devine aproape natural să fie identificat „secolul” ca responsabil pentru ratări.

Este deja un loc comun gândul că pentru misticii bizantini experiența mistică supremă este reprezentată de vederea Luminii necreate. Sfântul Simeon Noul Teolog consideră că această întâlnire nu este punctul final, ci premisa unei întâlniri directe cu Hristos, în care glasul Lui este auzit în inimă, în atmosfera Duhului Sfânt. Vederea Luminii necreate este o experiență accesibilă în Duhul Sfânt. Nu există restricții, dimpotrivă, experiența aceasta este posibilă oricui o dorește.

Ochiul minții devine limpede, cristalin, doar prin curățirea de patimi, altminteri păcatul se așază stratificat pe „ochiul înțelegerii”, care devine opac, impenetrabil luminii dumnezeiești. Opacitatea aceasta îl face pe om insensibil la lumina care este, ea însăși, o deschidere spre viața veșnică.

Curățirea este posibilă, dar nu în comoditate, pentru că ea se dobân­dește nu „fără osteneală”. Precum cei care au averi și sunt pasionați de ele depun eforturi continue pentru a-și hrăni și împlini patima, la fel este necesară energia investită în pocăința continuă.

„Și atunci, dintru acestea, căsnicind cu Dumnezeu,

Se unește-ntreg cu dânsul și în față îl privește,

Și-ndrăznire către dânsul pre atâta dobândește,

Pre și cât se străduiește voia lui a împlini.

Care și noi a o face fie a ne învrednici,

Și pre mila lui cea mare cu toți sfinții s-o-mpărțim,

Precât este cu putință în lume s-o dobândim

Iar dincolo, întru Tatăl, pre Hristos întreg vom lua,

Și pre Sfântul Duh, și pururi cu dânșii ne vom afla”1.

 

Imnul 27 al Sfântului Simeon Noul Teolog nu este doar încurajator, ci este radical. Lectura lui îl face conștient pe creștin de altitudinea chemării care îi este adresată și de universul care se deschide în fața lui. Un univers al Duhului care este accesibil oricui dorește și este dispus să nu se menajeze și să cedeze în fața comodității și a ignoranței.

 

Notă:

1. Simeon Noul Teolog, Ale dumne­zeieștilor cântări iubirile, p. 186.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Simeon Noul Teolog