Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Maximilian Kolbe: „Vreau să-i iau locul“

Maximilian Kolbe: „Vreau să-i iau locul“

Un articol de: Cornel Cadar - 13 Aug, 2010

Ani în şir, în ziua de 14 august, la Auschwitz putea fi văzut un bărbat polonez, Francisc Gajowniczek (a murit la 93 de ani, în anul 1995): punea flori într-un loc anume, îngenunchea şi se ruga. Deseori era întrebat de cei care îl observau: "Aveţi pe cineva drag?". El începea să povestească ce s-a întâmplat în ziua de 14 august 1941. Cum în lagăr fiind, într-o zi au fost scoşi zece pentru a fi executaţi. Printre aceştia era şi el, care a cerut să fie cruţat pentru că avea copii acasă. Din rând a făcut câţiva paşi în faţă un preot: "Vreau să-i iau locul", a spus acesta. Era Maximilian Kolbe. "A murit în locul meu", ţinea să sublinieze plin de mulţumire şi recunoştinţă bărbatul polonez.

Preotul care a murit în locul acestui tată s-a născut la 7 ianuarie 1894 la Zdunska-Wola (Polonia) din părinţi creştini practicanţi: Iulian şi Maria. La botez a primit numele Raimund. Tatăl era ţesător, mama casnică. Dintre cei cinci fii, trei au rămas în viaţă. Din cauza sărăciei părinţilor, Raimund nu a putut fi dat la şcoală. A învăţat pe lângă preotul din localitate şi apoi cu farmacistul. Mai târziu a intrat împreună cu un frate mai mare la călugării franciscani unde şi-a continuat studiile. Devenind călugăr, şi-a luat numele Maximilian. Timp de şase ani, la Roma, a făcut filosofia şi teologia. A fost sfinţit preot la 28 aprilie 1918.

La Roma fondează Asociaţia "Armata Maicii Domnului" prin care dorea convertirea oamenilor prin Maria. Revine în Polonia, la Cracovia, unde la Crăciunul anului 1921 scoate primul număr al unei reviste mariane care în următorii ani se tipăreşte în milioane de exemplare la Grodno (600 km de Cracovia) şi apoi lângă Varşovia, unde întemeiază aşa-numitul "Niepokalanow" (Oraşul Mariei). Aici coordona cea mai mare tipografie din Europa.

La 19 septembrie 1939, nemţii îi ridică pe părintele Kolbe şi pe alţi fraţi călugări. Au fost eliberaţi în mod neaşteptat la 8 decembrie. Întorcându-se în locul lor de lângă Varşovia au reluat munca de asistenţă a celor circa 3.500 de refugiaţi, dintre care 1.500 erau evrei. După câteva luni, refugiaţii au fost împrăştiaţi sau capturaţi. Părintele Maximilian, împreună cu patru călugări, a fost închis.

Maltratat de paznicii închisorii, pentru că purta haina de călugăr, i s-au dat alte haine. La 28 martie 1940 a fost transferat la Auschwitz, cunoscut ca loc de exterminare. Purta numărul 16.670 şi a fost pus să care morţii la crematoriu. Mulţi deţinuţi şi-au recăpătat liniştea şi tăria sufletească în faţa morţii, ca şi în faţa vieţii, ascultându-l pe umilul preot. Exemplul lui a rămas în conştiinţele prizonierilor. "Kolbe a fost un principe între noi", a mărturisit un supravieţuitor.

La sfârşitul lunii iulie a fost transferat la Blocul 14. Desculţ şi numai în cămaşă, Kolbe a fost dus împreună cu ceilalţi nouă în "celula morţii". Sub călăuzirea preotului, după cum avea să mărturisească mai târziu un paznic, disperarea din celulă s-a transformat în rugăciune şi în cântare. Vocile au devenit tot mai slabe şi unul după altul au început să moară de foame. După 14 zile au rămas doar patru, printre care şi pr. Maximilian. Pentru a termina cu ei, ofiţerul SS a decis să li se facă injecţii cu acid fenic. Pr. Kolbe a întins braţul în timp ce se ruga. Era 14 august 1941.

Cenuşa sa, amestecată cu aceea a altor condamnaţi, a fost împrăştiată pe câmp. A fost canonizat la 10 octombrie 1982 de papa Ioan Paul al II-lea. Prin martiriul său, el a obţinut "victoria prin iubire şi credinţă, într-un loc construit pentru negarea credinţei în Dumnezeu", a spus atunci papa.

Preotul care a manifestat în mod sublim dragostea creştină a căutat mereu să-i facă pe oameni să înţeleagă şi să experimenteze că prin Maria se pot apropia de Dumnezeu, pot deveni mai buni şi mai curaţi la suflet.