Media și mediatorul

Multiplele inovații tehnice care au apărut în viața omului modern i-au ușurat acestuia, în mod indiscutabil, munca, i-au sporit confortul și i-au oferit posibilitatea de a realiza mult mai multe produse materiale într-un interval foarte scurt. Toate aceste mijloace au devenit cu timpul din ce în ce mai variate și au acoperit un spectru din ce în ce mai larg al vieții, până ce, în anumite cazuri, a ajuns la o acoperire cvasitotală a existenței. Iar trendul tinde spre generalizare.

Cu toate acestea, proliferarea mijloacelor tehnice are și importante efecte „secundare”, unele vădite, cum ar fi atrofierea capacităților fizice și intelectuale, destinate anterior muncii fizice și stăpânirii naturii, iar altele mai subtile, precum blocarea accesului direct la realitate, prin interpunerea diferitelor medii între individ și lume. În acest fel, omul nu mai intră într-o relație directă nici cu natura înconjurătoare și nici cu celelalte persoane, ci doar într-o relație mediată. Așa se face că individul ajunge să nu mai facă experiența realității - oricare ar fi aceasta: sensibilă sau inteligibilă -, ci i se livrează o anumită plăsmuire, care doar interpretează realitatea. Iar în privința identității sale, mediile îl „ajută” pe om să-și construiască o necontenită serie de imagini moarte, fără nici o legătură cu propria existență și cu sensul ei.

Spre pildă, trăim astăzi într-o epocă în care nu putem ignora impactul tehnologiei digitale, întrucât aceasta a devenit indisolubil legată de munca noastră, de serviciile publice la care apelăm, de comunicarea la distanță cu ceilalți etc. Această tehnologie a devenit mediul specific al oricărei activități, al relaxării, al socializării și al percepției lumii sub toate aspectele ei. Însă analiștii efectelor mediilor digitale au constatat că, în actul utilizării și al raportării tot mai intense a omului la ele, sunt antrenate schimbări majore ale comportamentului și gândirii, fapt ce conduce în cele din urmă la un mod de viață specific, mai exact la un nou mod de viață, nemaiîntâlnit în istorie.

În ciuda justelor observații prin care analiștii fenomenului arată că noile medii se interpun de o manieră radicală între persoană și realitatea pe care în mod necesar o deformează - iar cazul cel mai elocvent este cel al așa-ziselor „medii de informare”, care s-au transformat în chip vădit în mijloace de manipulare -, nu au reușit să întrevadă nici pe departe esența problemei. Anume că noile medii tind treptat să anuleze demnitatea omului dată lui prin creație, să-l înlocuiască și să-l suprime, prin despărțirea sa de propriul Ziditor.

Se poate observa în acest sens că toată media contemporană, atunci când nu ne întinează, ne umple mintea și simțurile cu un balast cu totul inutil, încât nu mai suntem în stare să percepem nici propria realitate sufletească, nici creația lui Dumnezeu și, mai ales, nu mai vedem nimic din lumina lui Hristos, așa cum cântăm la Paști:

„Să ne curățim simțirile și să-L vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiata lumină a Învierii”.

Care este însă demnitatea și rolul omului? Potrivit Sfântului Grigorie Teologul, omul ar trebui să fie mediatorul prin excelență:

„Cuvântul meşter îl face pe om și îl aşază pe pământ ca pe o altă lume, mare în cea mică, ca pe un alt fel de înger, închinător cu fire amestecată, văzător al creaţiei celei văzute şi introdus în tainele celei inteligibile, împărat al celor de pe pământ, dar de cele de sus împărăţit, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi mintal, la mijloc aflându-se între măreţie şi smerenie… Aşadar, după mine, în acesta [în om] este aşezată lumina de mijloc a adevărului care se arată pe pământ, pentru a fi văzută şi simţită strălucirea lui Dumnezeu”.

Iar atunci când tâlcuiește semnificația lepădării încălțărilor lui Moise pe Muntele Sinai, Sfântul Grigorie întărește:

„Încălțămintea celui ce dorește să se atingă de pământul sfânt şi de Dumnezeu umblat trebuie să fie dezlegată, aşa cum şi acel Moise a făcut pe munte, pentru ca să nu ducă cu sine nimic mort, ca nimic să nu se afle la mijloc între om şi Dumnezeu”.

Iată, prin urmare, că omul nu a fost zidit cu lipsa de a i se mijloci accesul la realitatea lumii și nici chiar la cea dumnezeiască, ci dimpotrivă. De aceea, se pare că prin noile medii nu se lucrează numai la apostazia credinței în Dumnezeu, ci inclusiv la apostazia omului de la propriul său statut. Ceea ce înseamnă că această făptură a mâinilor lui Dumnezeu numită om a ajuns să uneltească prin mijlocirea mediilor la propria sa disoluție, a singurului mediator autentic.