Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Menirea lui Brâncuși de reformator al sculpturii universale

Menirea lui Brâncuși de reformator al sculpturii universale

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Grigore Ilisei - 16 Mar, 2021

Constantin Brâncuși a plăs­muit sculptural într-un chip genial, dar în același timp, creatorul a simțit nevoia să-și tâlcuiască prin vorbe mărturisitoare, aidoma unor contrapunctări din compozițiile muzicale, lucrarea, spre a-i lumina sensurile. Într-una din aceste ziceri, ce au limpezime de cristal și profunzime de rostiri înțelepte, Constantin Brân­cuși scrie negru pe alb: „Ceea ce fac eu azi mi-a fost dat să fac. Căci am venit pe lume cu o menire”. Menirea era aceea de a schimba radical paradigma de două mii de ani a sculp­turii. Primise misiunea din ceruri, de la Dumnezeu, care-l îndemnase, cum o spune chiar sculptorul, să vadă lucrurile scoborând în miez, la esență. Brâncuși, ca ființă creatoare, a fost mereu aproape de Dumnezeu. Îndumnezeit, i se dăruise puterea de a pătrunde cu privirile lui laser din­colo de învelișuri, dezghiocând sâmburele uranic al materiei. Meș­te­rul cu obârșii carpatine fusese che­mat să săvârșească o prefacere istorică ce l-a încununat drept refor­matorul sculpturii mondiale.

Asupra modului în care acest act creator de natură divină s-a întrupat prin românul Constantin Brâncuși se consacră într-o întinsă, substan­țială și pe deplin deslușitoare exegeză criticul și istoricul de artă Pavel Șușară, o autoritate de înalt profesionalism în artele frumoase. Sigur, rolul de reformator planetar al lui Brâncuși a ajuns a fi, de o bună bucată de timp, o realitate unanim acceptată, axiomatică. Cei mai impor­tanți comentatori de artă ai lumii au demonstrat cu argumente pertinente contribuția sculptorului la înnoirea tridimensionalului. Noutatea cu care vine Pavel Șușară, una de mare preț, e revelarea faptului că Brâncuși a produs această revoluție de limbaj, substanță și mesaj, apelând la duhul răsăritean al iudaismului și ortodoxismului, pe care l-a inseminat în operele sale ca să dea la iveală, printr-o ger­mi­na­ție, marca sa, o nouă înfățișare a unei arte până la el eminamente de factură apuseană. Brâncuși devine astfel un conciliator între Apus și Ră­sărit, ducând mai departe, într-o altă desăvârșire, ceea ce cultura greco-latină și occidentală izbutiseră până la el. Autorul cărții „Brâncuși”, apărută în 2020 la Editura Monitorul Oficial, purcede la o analiză, i-aș zice spectrală, a acestui demers novator. Se degajă din această hermeneutică o perspectivă nouă a receptării creației brâncușiene, ce schimbă cursul sculpturii așa cum s-a structurat vreme de două milenii, de la clasicismul greco-roman la renaștere, romantism până la momentul fast al perfecțiunii atins de Rodin prin adăugarea luminii ca o a patra dimensiune a tridimensionalului.

Constantin Brâncuși, cum remarcă cu adânc spirit de observație Pavel Șușară, fructifică această descoperire a marelui francez, în atelierul căruia a lucrat, dezvoltându-i virtuțile. Lumina intră în panoplia lui Brâncuși ca unul din mijloacele sale înnoitoare, din cele pregnante. Iluminarea zămislită de sculptorul român nu-i ca la Rodin exterioară, fluidă și vibrantă, ci lăuntrică. Brân­cuși revarsă cu îmbelșugare în cuprinderea interioară a operelor sale lumina necreată a Vechiului Testament, ori cea care i-a învăluit pe Apostoli pe Muntele Tabor. Dar până a ajunge a făptui acest miracol artistic, Brâncuși a străbătut un drum lung, unul de trudă, de elanuri creatoare. Întâi, cum observă Pavel Șușară, sculptorul, care a consumat experiența artei occidentale, stăpânindu-i impecabil uneltele, s-a lansat într-o acțiune polemică față de tradiția sculpturalului apusean, bazându-se pe resursele de simțire, gândire și trăire creștină ale Răsăritului. Autorul condensează în cartea sa acest traiect într-o formulă lapidară, grăitoare însă cât cuprinde, cu valențe metaforice. Drumul creator brâncușian se derulează „De la Răsărit la Apus și retur”. Se regăsește în această exprimare cheia înțelegerii aportului lui Brâncuși la modificarea radicală a tridimensionalului. Brâncuși e demiurgul care reușește extraordinara performanță ca la Paris, în sculptură, să se înstăpânească spiritul Răsăritului, adică al creștinismului ortodox. Din acesta își trage sevele noua sculp­tură impusă ca un canon de românul Constantin Brâncuși.

Cum menționam mai înainte, ascensiunea lui Brâncuși a fost una a unor acumulări prin strădanii sisifice. Artistul e un contestatar al formelor vechi, dar, totodată, un inven­tator. Se desprinde de ceva care-și epuizase energiile și creează ceva nou. Primul pas a fost cel al renun­ță­rii la exterioritate, ce s-a concretizat în aruncarea carcasei, concomi­tent cu sondarea interiorităților și fructificarea în toată plinătatea a ascunselor zăcăminte de expresivitate. Această primă asumare de remodelare vine devreme, cum constată Pavel Șușară, dezvoltând și nuanțând o observație mai veche a lui V. G. Paleolog, prin „Ecroșeul” executat pe Brâncuși pe când era în România, la comanda doctorului Dimitrie Gerota. Autorul acestui op consacrat lui Brâncuși consideră lucrarea ca fiind a posteriori „un reper major” al artei brâncușiene. Urmează, adâncind căutările, creații precum „Sărutul”, „Cap de fată” și „Cu­mințenia pământului” (1907-1908), prin care artistul, uzitând cioplirea directă, reînvie în modernitate, într-o manieră originală, linia arhetipalului. Coarda pe care apasă după aceste prime tentative de demarcare de sculptura anterioară este cea a esențializării, cea care are ca primă și elocventă expresie „Rugăciunea”, operă amplasată în Cimitirul Central din Buzău, în care sculptorul valorifică în stil propriu hieratismul bizantin. Născocitorul nu are astâmpăr, urcă noi și îndrăznețe trepte mai ales prin „Păsări”, ciclu inaugurat în zorii secolului și continuat decenii, în care, prin esențializare ovoidală și plăsmuirea luminii interioare, izvorâtoare din ea însăși, rupe lanțurile gravitației și întruchipează zborul în sublimitatea lui. Mai mult, meșterul faur metamorfozează lumina în energie, inspirându-se din teoria einsteiniană, transpusă în formele specifice sculp­turii. Și parcă pentru a proiecta complexitatea și măreția întreprinderii sale creatoare, Brâncuși își etalează magnific capacitatea sa de a recompune un spațiu citadin, făptuind sintaxa, atât de impresionant materializată prin Ansamblul de la Târgu Jiu.

Aidoma lui Brâncuși, care a schimbat, valorificând spiritualitatea răsăriteană, fața sculpturii universale, Pavel Șușară, cunoscător temeinic deopotrivă al valorilor din Răsărit și Apus, și-a propus să modifice paradigma criticii operei brân­cușiene, văzându-l pe marele creator ca un reformator ce a descins la începutul veacului trecut la Paris, capi­tala culturală a Apusului acelei vremi, cu o desagă în care purta comoara credințelor răsăritene. Aceasta a constituit pentru Brâncuși sursa mănoasă din care s-a inspirat pen­tru a pune în operă o cotitură istorică în mersul sculpturii, ce-l are ca neasemuit protagonist pe acest geniu românesc îndumnezeit. Interpretarea critică din acest binevenit op e una substanțială, subtil articulată, elocventă prin credibilitatea adevărurilor puse în lumină cu iscusită rostire. Cartea este, cum scrie Pavel Șușară în dedicația cu care m-a onorat, o „... încercare de a privi altfel universul mereu în expansiune al lui Constantin Brân­cuși!”

Cartea „Brâncuși”, semnată de Pavel Șușară, a fost prezentată, cu participarea autorului, sâmbătă, 27 februarie 2021, la Fălticeni, la solemnitatea de marcare a 118 ani de la nașterea sculptorului Ion Irimescu, în semn de cinstire a „continuatorului” în planul expresivității muzicale al marelui reformator care a fost Constantin Brâncuși.

Citeşte mai multe despre:   Constantin Brancusi