Merită promovat binele, la modul serios?

▲ Prin fetişizarea raiting-ului, am reuşit să ajungem în situaţia în care numai spectacolul înseamnă viaţă, confundându-se sistematic strălucirea cu iradierea ▲

Uitându-te în jur poţi ajunge la concluzia că prezentul respiră prin nişte oglinzi deformate după chipul şi asemănarea trecutului nostru recent. De ceva vreme încercăm, compulsiv, să îndreptăm nişte excese prin alte excese, nişte vicii grosiere prin unele mai subtile, tăcerea impusă vreme de jumătate de secol prin urlete care aplatizează orice (sub)înţeles. Orientaţi numai spre mecanisme curăţitoare a somei morale a naţiunii, bagatelizăm importanţa cultivării pozitivului, a sădirii binelui cu acelaşi patos cu care încercăm să smulgem buruienile ale căror rădăcini se întind prin câteva generaţii de români.

De ani buni, se încearcă scoaterea la suprafaţa constiinţei publice a ultimei verigi a lanţului roşu care contorsiona de durere, prin strângere, întreaga societate românească - informatorii, povestaşi de la gura sobei Securităţii Statului comunist. Lucru bun, nimic de zis, însă neurmat de accesul la treptele superioare ale răului şi, poate la fel de grav, neurmat de un interes la fel de mare pentru faţa luminoasă a celor care construiau atunci când alţii dărâmau.

Prin fetişizarea raiting-ului, am reuşit să ajungem în situaţia în care numai spectacolul înseamnă viaţă, confundându-se sistematic strălucirea cu iradierea. Şi cum, de la o vreme, a devenit un fel de axiomă faptul că firescul „nu dă bine la public“, orice malformaţie ajunge în minţile oamenilor, injectată în minţile din toate părţile.

Avem parte, în general, de lucruri destinate să ne şocheze, să ne lase paf. Acestea sunt cele care pot face de acum „istorie“, ele sunt cioacele şi elodiile noastre de fiecare zi.

Teoria despre gustul marelui public, cum că vezi-Doamne „asta se cere, noi punem accentul pe ce vor oamenii să vadă“, este inconsistentă şi sofistă, de vreme ce nimeni din marii jucători de pe piaţa mass-media nu a încercat să ofere în mod esenţial altceva şi prin nereuşită să ajungem la concluzia că binele nu merită promovat la modul serios. Din păcate, de multe ori, atunci când se încearcă prezentarea unor lucruri pozitive cu tentă creştină, ambalajul pare artificial, ostentativ, festivist ori lacrimogen şi prin asta prea puţin veridic, rezultatul fiind o telenovelizare a subiectelor lipsite de contondenţă şi în ultimă instanţă îndepărtarea unei părţi semnificative a auditoriului.

Pe de altă parte, din direcţia Bisericii se simte clar apariţia unui flux de pragmatism în abordarea problemelor care ţin de articularea pe social şi mai ales în ştiinţa comunicării, acest lucru văzându-se din ultimele iniţiative Bisericii Ortodoxe Române de a cristaliza un nucleu media eficient şi modern, concretizat în Centrul de Presă al Patriarhiei, „Basilica“.

Biserica a înţeles necesitatea folosirii metodelor de comunicare moderne, importanţa atragerii de profesionişti - fiind în curs translaţia de la maniera de lucru de tip ONG la profesionalizare - şi adaptarea limbajului la timpul în care trăim, fără ca esenţa doctrinară şi sensul ei soteriologic să aibă de suferit. Deşi aceste lucruri pot fi remarcate cu uşurinţă chiar şi numai intrând pe site-ul „Ziarului Lumina“, reflectarea în „presa mare“ a acestui nou modus operandi nu este nici pe de parte pe măsura importanţei lui. Fără îndoială, subiectul nu este suficient de senzaţional, de exploziv, de ofertant pentru o mulgere la ora de maximă audienţă, când (se presupune) fac furori ştirile cu maşini răsturnate, bătăi, ameninţări cu sinuciderea prin defenestrare din fostele case naţionalizate şi redate proprietarilor de drept, cu autoincendierea în piaţa publică sau cu tentativele de „bungee-jumping“ fără coardă, de pe macaralele ruginite de nefolosire.

Vreau să cred că dezinteresul momentan al marilor trusturi media pentru iniţiativa pozitivă şi oportună apărută în felul de a comunica al BOR cu societatea nu este dat de o proastă înţelegere a conceptului de concurenţă în economia de piaţă, ci pur şi simplu un rod firesc (până la un punct) al inerţiei perceptive. Unii văd doar ce s-au obişnuit să vadă.