Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Mesia deghizat

Mesia deghizat

Data: 18 Feb 2013

Cu secole în urmă existau şi în Apus mulţi pustnici care sihăstreau în pădurile din munţi. Cine avea necazuri sau nevoi îi vizita pentru a primi sfatul potrivit.

La unul dintre ei a venit şi abatele unei cunoscute mănăstiri franceze, Solesmes.
 
Ce cauţi în pustietatea asta? l-a întrebat eremitul. Stareţul i-a relatat trista sa poveste. A fost o vreme când mănăstirea lui era vestită în întreg Occidentul.
 
Chiliile ei erau pline de tineri novici şi biserica răsuna când monahii cântau la slujbă. Asupra mănăstirii s-au abătut însă vremuri grele. Oamenii nu mai simţeau nevoia să-şi hrănească sufletul, aspiranţii la călugărie erau din ce în ce mai puţini, iar biserica devenea din ce în ce mai tăcută. Nu mai rămăseseră decât câţiva părinţi care îşi făceau datoria cu inimile grele. 
 
Abatele întrebă: „Crezi că toate astea se datorează păcatelor noastre?“
„Da, i-a răspuns pustnicul, şi mai ales din cauza păcatului ignoranţei.“
„Cum adică? Ce fel de păcat este acesta?“
 
„Să ştii că unul dintre monahii voştri este Mesia, dar nu se dezvăluie, iar voi ignoraţi acest lucru.“
 
După care eremitul nu mai spuse nici un cuvânt. 
 
Stareţul trebuia să plece. Pe drumul de întoarcere, inima lui bătea cu repeziciune la gândul că Mesia, Hristos Însuşi, era pe pământ şi se afla chiar în mănăstirea pe care o conducea el.
 
Oare cum de nu-L recunoscuse? Şi cine putea fi? Oare părintele de la bucătărie? Sau cel care era paraclisier? Ori economul? Nu, cu siguranţă, nu ei, aveau prea multe defecte. Atunci cine? Eremitul spusese că Mesia era deghizat. Stareţul a convocat toţi călugării şi le-a spus cuvântul primit de la pustnic. Au început să se uite unii la alţii: „Mesia, aici? Incredibil.“ Da, dar ascuns. Începuseră să facă presupuneri. Degeaba. Un lucru era sigur: dacă Hristos era deghizat în mănăstire, puţin probabil era că Îl vor putea recunoaşte. De aceea, fiecare şi-a propus să-i trateze pe toţi cu acelaşi respect şi consideraţie, căci îşi zicea: „Nu se ştie niciodată, poate cel din faţa mea este Hristos.“
 
Atmosfera din mănăstire s-a schimbat rapid, devenind plină de bucurie şi dragoste frăţească. Sute de fraţi cereau să fie primiţi, iar biserica răsuna de imne ca odinioară. Călugării străluceau pentru că ştiau că în fiecare din ei sălăşluia Hristos. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o poveste din volumul „Rugăciunea broaştei“, Anthony de Mello, Editura Mix, Braşov, 2010)