Mic manual de pofte

Când mi-era poftă de ceva, priveam pe fereastra de la drum afară.

Dacă îl vedeam pe Ion Corcilă ieșind la poartă, mi se făcea poftă să vină tataie pe la noi, că erau amândoi la fel de bătrâni, doar că Ion Corcilă se întorsese de pe front cu o pușcă tatuată pe mâna stângă. Îl rugam une­ori să mă lase să apăs pe trăgaciul ei și mă lăsa.

Dacă era primăvară și vedeam berzele venind la cuibul de pe casa lui Marin Buturugă, mi se făcea poftă să nu mai fiu singur la părinți.

Când ploua, mi-era poftă să-mi aduc aminte de mamaia Nicula, pe care o apuca din te miri ce plânsul.

Când o vedeam pe mama venind de la câmp, mi-era poftă să-mi scoată cineva ghimpii din picioare și să-mi mângâie perna seara înainte de culcare.

Când ieșea curcubeul după ploaie, mi se făcea poftă să umblu pe cer desculț.

Când n-aveam poftă de nimic, mi-era poftă să-l văd pe unchiul Dudică intrând pe poartă, deoarece el mă făcea de fiecare dată să-mi fie poftă de râs.

Când vedeam că începe să ningă, mi-era poftă să nu-mi mai scriu temele în caietul de școală, ci afară, direct pe zăpadă. Dar aveam nevoie de niște litere mai mari decât cele pe care le cu­noșteam eu și nu știam de unde să le iau.

Când vedeam că se înnorează, mi-era poftă să iau miezul unui pepene și să-l azvârl în locul soarelui pe cer, dar nu puteam să fac asta decât vara.

Când apărea pe șosea Radu Gâlceavă, care făcuse pușcărie pentru crimă, mi-era poftă să nu mai vreau să fiu om!

Când o vedeam pe doamna învățătoare Bălțatu întor­cân­du-se de la magazinul de consum, mi-era poftă să nu mă scoată ziua următoare la tablă.

Dacă îl vedeam pe Petre Mocanu trecând cu căruța, mi se făcea poftă de mers la bâlci.

Când trecea nea Mielu, vânzătorul de la magazin, în viteză, pe motoretă, mi-era poftă de marmeladă.

Când trecea câte-o nuntă, mi-era poftă să mă fac repede mare.

Când trecea câte o înmormântare, nu-mi mai era poftă deloc. Să mă fac mare, adică.

Fereastra de la drum m-a învățat cum să mă uit la lume. Și cum să-mi fie poftă de orice.