Mişcarea gleznei

Un gest feminin a cărui vedere m-a impresionat mereu, chiar dacă în ultima vreme l-am văzut tot mai rar, este cel al relaxării gleznei. El este cu atât mai fermecător cu cât vine în prelungirea unei porniri involuntare. Simţi că la mijloc nu există nici o intenţie de etalare estetică. Femeia nu face poză şi nici nu e preocupată de ţinuta ei. Nu vrea decât să-şi odihnească muşchii gambei şi să-şi uşureze greutatea ce apasă pe degetele piciorului, într-un gest închipuind rotirea unei plăci turnante în jurul unui ax central. Gestul acesta l-am văzut cu toţii, de obicei când aşteptăm pe marginea trotuarului, pe peronul metroului sau într-un coridor spitalicesc, şi când privirile noastre lunecă de la un om la altul şi de la o siluetă la alta. E vorba de o întindere a gambei în faţă, de ridicarea vârfului pantofului şi de sprijinirea lui concomitentă în toc. Mişcarea este însoţită de un balans al gleznei ce imprimă pantofului o mişcare de rotire în jurul tocului, întreaga greutate a trupului stând pe celălalt picior. E ca şi cum o balerină se joacă cu propria gleznă în timp ce o mişcă circular când la dreapta, când la stânga. Impresia e mai puternică dacă femeia poartă fustă, căci pantalonii şterg contrastul dintre prelungirea gambei şi tivul învoalt şi larg al rochiei.

E unul din gesturile care m-au tulburat de fiecare dată, şi tocmai de aceea n-am căutat să-i caut o semnificaţie psihologică. Mai mult ca sigur că i-aş spulbera frumuseţea dacă i-aş atribui cine ştie ce motivaţii profunde şi subtile. Îmi inspiră însă o nuanţă de graţie hieratică, dacă termenul nu sună prea pompos. E ceva statuar şi totuşi neostentativ în această mişcare. De aceea, o femeie rotindu-şi gamba pe tocul pantofului e una din cele mai frumoase privelişti pe care le ştiu. Gestul acesta stradal, însemnând o rupere a simetriei trupului feminin, cu un picior stând vertical şi celălalt, întins oblic în faţă, mişcându-se în virtutea unei cochetării nepremeditate, gestul acesta confirmă regula de bază a frumuseţii: că ea nu apare decât acolo unde o asimetrie poate fi percepută. Dacă însă asimetria creşte şi se transformă în disproporţie, impresia va fi de înfăţişare urâtă sau caraghioasă. Cum şi invers, o simetrie perfectă naşte cea mai plicticoasă monotonie. Totul stă într-o asimetrie ţinută în anumite limite. În schimb, regularitatea geometrică sau disproporţia izbitoare dau un aspect inestetic. Regula acesta e valabilă pentru tot ce ţine de trupul omenesc, de la mărimea ochilor şi formatul feţei până la ţinuta umerilor.

O altă poziţie subtilă, trădând mai curând deprinderea copilărească a relaxării intime, este strângerea picioarelor sub şezut, într-un fragil echilibru de atitudine odihnită. E o poziţie tipic feminină, curat estetică, cu neputinţă de regăsit la bărbaţi, căci aceştia nu ştiu să stea cu picioarele adunate sub ei, poziţia neprinzându-i deloc, precum o poză nefirească şi artificială pe care sunt siliţi s-o ia în anumite împrejurări. În fine, un detaliu pe care îl surprinde orice vizitator al Secţiei de pictură modernă de la Muzeul de Artă din Bucureşti. Nudurile femeilor transmit ceva numai în măsura în care sunt în decubit lateral sau dorsal, adeverind observaţia că, în măsura în care bărbaţilor le stă firesc în ortostatism, femeilor le stă aidoma în clinostatism. Constatarea, departe de a fi maliţioasă, aruncă o lumină lămuritoare asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească un sex pentru a avea farmec.

"E unul din gesturile care m-au tulburat de fiecare dată, şi tocmai de aceea n-am căutat să-i caut o semnificaţie psihologică. Mai mult ca sigur că i-aş spulbera frumuseţea dacă i-aş atribui cine ştie ce motivaţii profunde şi subtile. Îmi inspiră însă o nuanţă de graţie hieratică, dacă termenul nu sună prea pompos."