Misiune şi slujire responsabilă pentru viitorul Bisericii

Prăznuirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), în această a şaptea duminică după sărbătoarea Sfintelor Paşti, ne oferă prilejul de a medita la importanţa slujirii şi misiunii responsabile a clerului şi credincioşilor în Biserică.

În urmă cu câteva săptămâni, am răspuns cu multă bucurie invitaţiei de a mă întâlni cu profesorii şi elevii şcolii generale aflate în apropierea bisericii parohiei în care slujesc. Împreună cu ceilalţi fraţi slujitori am avut posibilitatea să cunoaştem mai bine activitatea uneia dintre cele mai apreciate şcoli generale din Capitală pentru calitatea procesului de învăţământ, dovadă în acest sens fiind elevii săi foarte bine pregătiţi, care an de an sunt admişi la cele mai importante licee din Bucureşti. Ne-am întâlnit cu majoritatea profesorilor şi numeroşi elevi, în cea mai mare parte participanţi la programul educaţional-catehetic al Patriarhiei Române "Hristos împărtăşit copiilor", derulat cu succes şi de parohia noastră. Astfel, în timpul celor peste două ore petrecute în şcoală am avut posibilitatea să cunoaştem mai bine împlinirile unei comunităţi şcolare solide, dar să ne şi familiarizăm cu problemele inerente ale acesteia. O impresie deosebită ne-au lăsat şi de această dată profesorii de religie din şcoală, apreciaţi de colegi şi îndrăgiţi de părinţi şi elevi, cărora au reuşit să le transmită nu numai o serie de cunoştinţe religioase, ci, mai mult, faţă de Dumnezeu, Biserică şi semeni. De altfel, cei trei profesori de religie ai şcolii sunt prezenţi şi implicaţi în mod constant în activităţile educaţionale ale parohiei noastre.

Ce doresc să propun spre meditaţie cititorilor acestor rânduri? Mi-am dat seama încă o dată, şi cu acel prilej, cât de importantă este pentru Biserică misiunea pe care dascălii de religie o fac în şcolile publice. În acelaşi timp, am conştientizat importanţa cooperării dintre preot şi profesorul de religie de la şcoala din parohie pentru lucrarea pastoral-misionară şi educaţională a Bisericii în comunitate. Aşa cum preotul poate fi sprijinit de profesorul de religie (ca şi de ceilalţi dascăli) într-o serie de activităţi parohiale cu caracter pastoral-misionar şi educaţional, tot aşa misiunea profesorului de religie dobândeşte mai multă consistenţă şi valoare dacă este sprijinită constant de preot. Din păcate, mai sunt destule cazuri în care nu există nici un fel de cooperare (uneori nici măcar comunicare) între preot şi profesorul de religie, de cele mai multe ori din cauza indiferenţei şi a unei atitudini autosuficiente cu consecinţe nefaste pentru lucrarea Bisericii în comunitate. Sunt triste situaţiile în care preotul nu trece (aproape) deloc pragul şcolii din parohie, iar profesorul de religie nu îşi face timp pentru a merge măcar la Sfânta Liturghie, deoarece consideră că misiunea sa se rezumă doar la predarea unor noţiuni teoretice în conformitate cu programa analitică. Aşa cum preotul trebuie să conştientizeze că slujirea sa nu se limitează doar la spaţiul bisericii, tot aşa profesorul trebuie să înţeleagă că activitatea sa trebuie puternic ancorată în realitatea dinamică a comunităţii.

Într-o lume din ce în ce mai confuză din cauza crizei spirituale, misiunea Bisericii devine cu atât mai importantă, cu cât este nevoie, mai mult ca niciodată, de promovarea valorilor creştine în societate şi mai ales în rândul copiilor şi tinerilor, care reprezintă viitorul ţării şi al Bisericii. De aceea, cooperarea dintre preot şi profesor trebuie să devină o prioritate a misiunii şi slujirii Bisericii de către fiecare.