Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Moartea oricărui lucru rău

Moartea oricărui lucru rău

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 24 Ianuarie 2018

Reflecția asupra morții este recu­ren­tă la Avva Moise din pustia egipteană. O spune în mai multe rânduri. În apoftegma 11 vedem că un frate este nemulțumit că nu poate face binele, pe care îl vede, dar totuși nu îl poate urma. Bătrânul răspunde fără ezitare: „Dacă nu devii mort, precum cei îngropați, nu vei putea face nimic”. Cum devine omul mort față de aproapele său? Tot Moise răs­punde: „Dacă omul nu va crede în cugetul său că este de trei zile în mormânt, nu va ajunge [să împlinească] acest cuvânt”. În cele șapte capete pe care Avva Moise le-a trimis Avvei Pimen, aceeași temă a morții este reluată în primele două: „Omul trebuie să moară față de prietenul său și să nu-l judece deloc” și „încă înainte de a muri, omul trebuie să se omoare pe sine însuși de la orice lucru rău, astfel încât să nu facă rău nimănui”.

Pentru a putea face binele, pentru a putea face cu adevărat loc dragostei pentru ceilalți trebuie să mori pentru tine însuți. Moartea aceasta este, după Avva Moise, un alt nume al smereniei. Să fii asemenea unui mort înseamnă să renunți cu totul a te mai privi pe tine însuți; să încetezi să mai ai așteptări de la cei din jurul tău. Să fii asemenea unui mort îngropat înseam­nă să ieși cu totul din jocul luptei pentru putere și al nevoii de control. Sub imperiul emoțiilor, mai ales al celor negative, binele este greu de urmat. Să cedezi în fața emoțiilor, a simțirilor volatile, înseamnă foarte adesea să deschizi calea insta­bilității și a patimii.

Uciderea dorințelor și a așteptărilor nu trebuie să se petreacă doar față de cei de departe, ca o măsură de protecție. Avva Moise merge până acolo încât zice că trebuie să mori inclusiv față de prietenul tău. În felul acesta îi poți da lui libertate totală și în același timp să rămâi liber și tu. Abia atunci poți să nu îl judeci nicidecum. Iar să nu îl judeci aici nu înseamnă doar să nu condamni, ci privirea ta să îl acopere cu dragoste pe cel care greșește (sau nu). Ochiul care privește cu dragoste nu îl dezgolește pe cel privit, ci îl acoperă cu lumină.

Moartea despre care vorbește Avva Moise este dureroasă ca orice moarte, dar altă cale înspre înviere nu există. Și totuși, acesta nu este capătul drumului, ci este abia un lung început: de la a nu face rău, către a face binele. Evident, lumea în care trăim nu cunoaște decât în mod excep­țional albul perfect și întunericul total. În mod obișnuit ne mișcăm între multe și variate nuanțe de gri; binele și răul se amestecă, iar discernământul este greu de obținut. Moartea față de orice lucru rău, față de omul vechi și împătimit, este poarta de acces spre bine. Cu cât mai multă moarte a egoismului, cu atât mai multă libertate și pace.