Modele pentru tineri

Fiecare generaţie de tineri aduce o nuanţare în viaţa societăţii. Ei leagă trecutul de viitor prin abordări originale, care de multe ori sunt judecate. Lipsa de discernământ, îndepărtarea de tradiţie, refuzarea modelelor din generaţia trecută sunt doar câteva expresii ale "criticii mature". Este greu să pronunţi o sentinţă care să caracterizeze pe toţi tinerii de astăzi. Poate că înainte de a-i condamna ar trebui să căutăm să îi înţelegem şi să preţuim ceea ce au ei bun. Entuziasmul, spiritul justiţiar şi forţa de a schimba tarele sociale sunt doar câteva dintre atuurile celor care pornesc pe drumul maturităţii.

Dar nu despre tineri vreau să scriu, ci despre modelele lor. Preluarea unor tipare în definirea personalităţii unui tânăr se bazează pe un mecanism ancorat în creierul uman. Toţi am întâlnit persoane care ne-au modelat felul de a gândi şi de a privi viaţa. Atitudinile noastre sunt de cele mai multe ori inspirate, chiar dacă dorim să le ascundem sub masca originalităţii. Dar tânărul de astăzi vrea să fie liber. Libertatea a fost dintotdeauna şi rămâne decoraţia nevăzută din pieptul celor tineri. În viaţă însă, intervine mereu nevoia de adaptare a idealului la concret. Astăzi, societatea îl încurajează pe tânăr să-şi însuşească un surogat al libertăţii. Într-o lume care zilnic te învaţă ceva, ajungi să fii liber dacă ai posibilitatea de a consuma o anumită băutură sau dacă urmăreşti un anumit post de televiziune. Scriitorul Chuck Palahniuc, în "Cântec de leagăn", apela la specialiştii în cultura Greciei antice care spuneau că oamenii de atunci puneau toate gândurile lor pe seama zeilor, care le dădeau, astfel, anumite ordine. Astăzi, îşi continuă ideea scriitorul, auzim o reclamă la chipsuri cu smântână şi ne repezim să le cumpărăm, dar acum chestia asta se numeşte liber arbitru. Grecii erau măcar oneşti.

Pe această structură de gândire se poziţionează şi modelele. Vrem să fim originali. Chiar dacă băieţii îşi doresc să devină patroni sau fotbalişti, iar fetele prezentatoare TV, tinerii nu vor să accepte că sunt influenţaţi în alegerile lor de anumite tipare umane.

De fapt, problema nu cred că este la ei. Îmi amintesc de romanele lui Mihail Drumeş, în care autorul realiza portretele profesorilor săi de la Colegiul bucureştean "Gh. Lazăr". Ieri sau astăzi, fiecare elev a avut dascăli care i-au provocat admiraţia. Modele există, dar sunt uitate repede, pentru că dinamica vieţii sociale nu îţi mai dă răgazul să le priveşti. Trebuie să "îţi trăieşti clipa", de aceea nu mai rămâne timp pentru evaluarea întâlnirilor. Pe de altă parte, viaţa tinerilor se dispută între "ceea ce vreau să devin" şi "ceea ce doresc alţii să fiu". Iar aici intervine acel "Eu" social, care îmi pune etichete dacă aleg să mă inspir din modele verificate ale trecutului, care îmi spune că nu sunt liber decât dacă reuşesc să calc în picioare principiile morale sau tradiţiile. Dar grupul de prieteni, care predică libertatea şi cântă originalitatea, lucrează tot cu modele. Şi aş aminti aici tiparul adolescentului "emo", un model care a distrus vieţi şi familii.

În final, m-aş opri asupra alternativei pe care Biserica o pune în faţa tânărului: modelul omului sfânt, a cărui viaţă şi al cărui nume au fost păstrate tocmai pentru a ne fi surse de inspiraţie în viaţă. Ei sunt oameni de succes, care au reuşit nu doar în viaţă, ci au supravieţuit cu nume bun, atât istoriei, cât şi veşniciei. Un model trebuie să fie un model veşnic. Acele modele cu termen de expirare după 10, 20 de ani, sau atât cât durează celebritatea, nu sunt modele valabile. Căci orizontul, perspectivele unui om nu se reduc la câţiva ani de tinereţe. Este greu să urmezi un astfel de model. Este aproape imposibil. De aceea, Biserica îl propune, dar nu îl impune. Încă un lucru mai este vrednic de amintit: dintre toţi oamenii mari ai vremurilor trecute, care ne vorbesc prin ce au scris şi pe care un tânăr le-ar putea lua drept modele, doar sfinţii sunt cei cărora le putem, cu adevărat, răspunde.