Modernitatea şi secularizarea, în Europa şi America

Dincolo de orice interpretări, secularizarea presupune detaşarea omului de Dumnezeu, „divorţul“ de orice instituţie religioasă, credinţa că modernitatea nu mai are nimic în comun cu religia şi cu Dumnezeu. Ceea ce, odinioară, în plan social, de pildă, făcea Biserica, astăzi, în societatea modernă, face statul, aşa încât foarte mulţi credincioşi percep statul ca pe un fel de „păstor“ al lor. Cu cât statul se implică mai mult din punct de vedere social în viaţa omului de rând, a credinciosului, cu atât mai mult el ia locul lui Dumnezeu.

Probabil că cel mai bun argument în această privinţă îl reprezintă nivelul secularizării în societatea europeană, iar apoi modul în care aceasta se relaţionează cu dezvoltarea economică, ştiut fiind faptul că, sociologic vorbind, modernitatea promovează individualismul, privatizarea şi primatul ştiinţelor, în detrimentul religiei şi valorilor moral-religioase. Teza secularizării prin implicarea pregnantă a statului în sistemul de asistenţă socială s-a confirmat, în special, în ţările scandinave, în Marea Britanie şi în Olanda.

Pe de altă parte, spun sociologii, criza religios-morală în care s-a ajuns a fost determinată şi de prezenţa crescândă a femeilor în economie, dar mai ales în domeniul informaţiilor şi serviciilor. În societatea de astăzi, femeile au devenit mari consumatoare de bunuri materiale, ca şi de cultură populară sau chiar de subcultură. În consecinţă, începe să se resimtă progresiv o deteriorare a instituţiei familiei, dar şi a rolului pe care membrii acesteia ar trebui să-l exercite. Multă vreme, până prin anii â90, Marea Britanie şi Germania au deţinut recordul în privinţa divorţurilor, pentru ca, după aceea, procentul acestora să crească şi în alte ţări. De pildă, între 1995 şi 2004, divorţurile au atins cota de 89% în Portugalia, 62% în Italia şi 59% în Spania (Tracy Wilkinson, „Southern Europe Seeing a Breakup Boom“, în Los Angeles Times, 21 mai 2006).

În acelaşi timp, în societatea modernă secularizată, există o tot mai mare rezervă faţă de căsătorie; în Marea Britanie şi Franţa, 40% dintre naşteri aparţin unor femei necăsătorite, iar în Norvegia, procentele urcă până la 49%. În întreaga Europă, viaţa de familie, în sensul clasic şi creştin, a dobândit o tot mai pervertită semnificaţie. Între anii 1971-2004, numărul locuinţelor în care trăieşte o singură persoană, în Marea Britanie, raportat la întreaga populaţie, a crescut de la 18% la 29% (Carol Summerfield, Baljit Gill (coord.), National Statistics: Social Trends, 35, 2005).

Numărul tot mai scăzut al copiilor în Occident presupune, chiar dacă nu peste tot şi oricând, mutaţii în plan social şi religios. Un exemplu concludent îl reprezintă provincia Ferrara din Italia, în care, începând cu anul 1986, rata naşterilor a ajuns sub 0,9%; în această situaţie, au fost închise multe şcoli, iar spaţiul public a simţit tot mai acut absenţa copiilor. Un preot care, în anii â70, aducea la Mirungere sau Confirmare în jur de 1200 de copii anual, astăzi face acelaşi lucru doar pentru o zecime dintre aceştia.

Să admitem, aşadar, că îndepărtarea omului de Dumnezeu se corelează cu modernizarea socială şi economică, dar şi cu mutaţiile apărute în relaţia socială dintre bărbat şi femeie, aşa cum susţin anumiţi sociologi. Rămâne, însă, o certitudine faptul că teoriile de astăzi privind secularizarea nu sunt nici pe departe convergente. Aşa se explică faptul că cele ce vizează situaţia din Europa n-au nici un corespondent pe măsură în SUA. De pildă, Claire Berlinski susţine că secularizarea societăţii europene ar fi o consecinţă directă a dominaţiei ştiinţei moderne. Cu toate acestea, afirmă aceeaşi analistă, influenţa ştiinţelor, cu mult mai prezente în viaţa societăţii americane, n-a produs aceleaşi efecte.

Încă de prin anii 1920, în SUA, populaţia rurală s-a redus în favoarea celei urbane. Statele Unite au prosperat şi s-au dezvoltat economic mult mai rapid decât statele europene. În ce priveşte produsul naţional brut (PIB), europenii se află cu cca. 25% în spatele americanilor. Aceasta înseamnă că nivelul de trai în Franţa, de pildă, este acelaşi cu cel din statele federale mai sărace din America, precum Alabama sau Mississippi.

Consultând orice statistică privind credinţa şi viaţa religioasă în SUA, se ajunge la o singură concluzie: cel puţin 40% dintre americani sunt practicanţi religioşi, comunităţile religioase sunt foarte active, bisericile sunt pline, precum şi locurile de parcare de maşinile credincioşilor, care vin spre ele. Bineînţeles, există şi momente de tulburare în viaţa religioasă americană, cum ar fi cea legată de abuzurile sexuale din arhidioceza de Boston (2002). Însă, prezenţa la slujbele divine, în fiecare săptămână, între anii 2000-2005, a credincioşilor în proporţie de cel puţin 33%, face ca ecuaţia modernitate-secularizare să fie cel puţin discutabilă.