Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Mormântul Apostolului Filip, descoperit în Turcia
În oraşul Pamukkale (în sud-vestul Turciei), vechiul Hierapolis din Anatolia Occidentală, a fost redescoperit recent mormântul Apostolului Filip. Descoperirea a fost făcută de o echipă internaţională de circa 75 de arheologi, condusă din anul 2000 de Francesco DâAndria, profesor al Universităţii din Salento.
"Am încercat de mulţi ani să descoperim mormântul Sfântului Filip. L-am găsit în sfârşit sub dărâmăturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei în urmă cu o lună", a declarat arheologul DâAndria la 27 iulie. Structura şi inscripţiile de pe mormânt arată că este vorba de Filip. Arheologii au lucrat mulţi ani până să descopere mormântul Apostolului Filip. Săpăturile în oraş au fost inaugurate în anul 1957. Înainte de a deveni internaţională, echipa de arheologi a fost italiană. În anul 2008, echipa a scos la lumină drumul parcurs de pelerini pentru a ajunge la mormântul Apostolului. În luna iunie a.c., arheologii au descoperit o mică biserică la mai puţin de 50 de metri de Biserica "Sfântul Filip" şi în această bisericuţă au găsit un mormânt. "Alături de "martyrion" - edificiul de cult octogonal construit pe locul unde Filip a fost martirizat - am identificat o basilică din secolul al V-lea cu trei navate", a povestit telefonic pentru cotidianul vatican "LâOsservatore romano" directorul misiunii. "Această biserică a fost construită în jurul unui mormânt roman din secolul I, care, în mod evident, era ţinut în foarte mare consideraţie, dacă mai târziu s-a decis să se ridice în jur o basilică. Este vorba de un mormânt nu în formă de groapă, ci de capelă, cu fronton şi cameră funerară." La 1 august, postul de televiziune italian Tg2000 a dat pentru prima dată imagini de la faţa locului şi l-au intervievat pe profesorul Francesco DâAndria. "Scriitorii antici, a subliniat profesorul, au spus mereu că Hierapolis este locul unde Apostolul Filip a fost martirizat şi unde i se poate vedea mormântul… Am găsit un complex ca un mare sanctuar dedicat Apostolului Filip. În interiorul acestui complex sunt diferite edificii, printre care şi mormântul Apostolului, care a fost deschis. Agenţiile de ştiri au preluat eronat că mormântul a rămas închis. Nu ne aşteptam să găsim rămăşiţele Apostolului, pentru că ştim din izvoarele istorice că relicvele au fost duse deja în secolul al VI-lea la Constantinopol într-o biserică în apropiere de Basilica "Sfinţii Apostoli". Apoi (560), o parte din relicve a fost dusă la Roma, unde se găseşte în Basilica "Sfinţii Iacob şi Filip", cunoscută mai bine ca Basilica "XII Apostoli"". Filip a fost unul dintre cei 12 apostoli aleşi de Isus. S-a născut în anul 5 d.C., în Betsaida, de unde erau Petru şi Andrei. A fost ucenic al lui Ioan Botezătorul şi apoi printre primii apostoli chemaţi de Isus. În Noul Testament apare al cincilea în lista apostolilor. În Evanghelia după Ioan, în câteva rânduri, Filip este protagonist. Îl prezintă lui Isus pe Natanael-Bartolomeu: "L-am găsit pe acela despre care au scris Moise în Lege şi profeţii... Vino şi vezi". În relatarea înmulţirii pâinilor, Isus îi adresează lui Filip întrebarea: "De unde vom cumpăra pâine pentru ca această mulţime să poată mânca?" Filip nu înţelege semnificaţia întrebării şi răspunde: "Pâine de două sute de dinari nu ajunge, chiar dacă am voi să-i dăm fiecăruia câte o bucăţică". După intrarea în Ierusalim, îi conduce pe nişte greci la Isus. La ultima Cină, Isus le vorbeşte apostolilor despre misterul Sfintei Treimi. Filip, copleşit de cele auzite, cere: "Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de-ajuns!". Restul vieţii lui Filip nu este foarte cunoscut. Conform tradiţiei, i-a evanghelizat pe sciţi şi pe parţi. A predicat în Grecia, Siria şi Frigia. Tradiţia cea mai comună afirmă că a murit răstignit, în timpul împăratului Domiţian, sau chiar Traian, la vârsta de 87 de ani. Este sărbătorit de Biserica Catolică şi Biserica Luterană, la 3 mai, de Biserica Anglicană, la 1 mai, de Biserica Ortodoxă, la 14 noiembrie, de Biserica Coptă, la 18 noiembrie, şi de Biserica Armeană, la 17 noiembrie. În jurul mormântului Sfântului Filip din Hierapolis, pe valea râului Lykos, erau edificii care constituiau punct de pelerinaj, care a înflorit în secolele al V-lea şi al VI-lea. Când pelerinii se apropiau de acest loc aveau în faţă oraşul Colose, cunoscut pentru scrisoarea adresată de Sfântul Pavel, iar la dreapta Laodiceea, una dintre cele şapte biserici din Apocalips. Spre coastă, nu foarte departe, este oraşul Efes, unde fusese înmormântat Apostolul Ioan.