„Muzica se trăieşte în numai în locul şi în momentul interpretării"

Programul simfonic din seara zilei de 16 octombrie a propus publicului braşovean întâlnirea, la concertul Filarmonicii, cu capodopere ale muzicii romantice şi cu momente orchestrale prezentate în primă audiţie la Braşov. Primul reper al repertoriului a fost Uvertura „Paştele rusesc“ op. 36 de Nicolai Rimsky-Korsakov, unul dintre compozitorii „Grupului celor cinci“, care a promovat ele-mentele artei naţionale în limbajul simfonic, în cadrul tendinţei generale de manifestare a „şcolilor muzicale naţionale“. Dintre cele mai puţin cunoscute şi niciodată prezentate la Braşov, dirijorul Alexandru Lăscae a ales să susţină Uvertura „Paştele rusesc“ op. 36, pe parcursul căreia autorul semnează o splendidă sinteză a valorilor muzicale europene ale timpului şi folclorul naţional rus: putem recunoaşte, în acest context, cele trei melodii din imnul religios ortodox care se intonează cu ocazia sărbătorii Paştelui.

Fără a părăsi teritoriul şcolilor naţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, menţionăm faptul că Max Bruch (ilustru reprezentant al culturii germane) este autorul „Fanteziei scoţiene“ op. 46 pentru vioară şi orchestră, al cărei memorabil solist a fost Liviu Prunaru, reputatul violinist cu un sunet de aur. Rămas în istoria muzicii pentru arta melodică a primului său concert dedicat viorii şi orchestrei, Max Bruch a îmbinat activitatea componistică cu cea interpretativ-dirijorală, promovând o creaţie accesibilă, conservatoare, depărtată de inovaţile momentului de graniţă dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Liviu Prunaru a fost una dintre cele mai preţioase prezenţe ale Filarmonicii din Braşov, care ne-a onorat atât cu prezenţe simfonice, cât şi cu momente de neuitat la Festivalul muzicii de cameră. Interpretarea sa excepţională a investit cu valoare opusul concertant, printr-o viziune de o autenticitate copleşitoare, redată printr-o calitate sonoră unică.

Capodopera simfonică care a încheiat seara muzicală a fost Simfonia a IV-a în fa minor op. 36 a lui P. I. Ceaikovski - cel care este marele promotor al baletului rus prin cele trei capodopere ale genului. Dar şi simfonismul ceaikovskian a excelat, fiind astăzi printre cele mai interpretate în întreaga lume datorită melodismului şi intensităţii emoţionale ce caracterizează muzica sa. În cele şase simfonii, marele compozitor rus nu a aderat direct la eforturile „Grupului celor cinci“ - care intenţiona includerea temelor folclorice ruseşti în arta simfonică; Ceaikovski a fost mai apropiat de stilul romantic vest-european. Abordarea muzicii de pe poziţiile maturităţii este determinată, în cea de-a IV-a simfonie, de aprofundarea dimensiunii psihologice a artei sale. Programatismul ei este autobiografic, iar tonul confesiv - atât de caracteristic marelui compozitor rus - a dobândit valenţe universale. Revenim la ceea ce considerăm a fi emblematic pentru orice eveniment muzical: afirmaţia lui Sergiu Celibi-dache, pe care am plasat-o chiar în titlu, şi care îşi dovedeşte valabilitatea la fiecare prezenţă în sala de concert.