Muzica se trăieşte în sala de concerte

În data de 4 octombrie a.c. a avut loc deschiderea celei de-a 130-a stagiuni simfonice a Filarmonicii Braşov. S-au scurs veacuri de la primele mărturii ale demersurilor simfonice în oraşul Braşov, atestarea fiind pentru finalul de secol XVIII; atunci, după un Ev Mediu care favorizase muzica de sorginte orientală şi arta lăutărească, în spaţiul sonor transilvănean, după revoluţia lui Tudor Vladimirescu, s-a produs conştientizarea rolului culturii în realizarea unităţii naţionale (susţinută în mod special apoi de către generaţia paşoptistă), activitatea muzicală (cvasi)permanentă s-a desfăşurat pe baza concertelor publice, cu formaţii profesioniste, organizate în locuri speciale. Astfel, s-a favorizat procesul de infiltrare a tradiţiei muzicii clasice în toate mediile muzicale profesioniste naţionale.

În jurul anului 1830, apar creaţiile primilor compozitori naţionali, care încercau redarea cu autenticitate a specificului sonor românesc, iar în anul 1833, semnalăm fondarea Societăţii filarmonice Bucureşti. Fanfarele militare promovau repertoriul simfonic începând din anul 1830, când s-a înfiinţat armata permanentă în Moldova, răspândindu-se ulterior, până la jumătatea secolului al XIX-lea, în toate oraşele ţării, pregătind afirmării profesionalismului. În jurul anului 1848, cercetătorii au constatat profesionalizarea vieţii muzicale, prin prezenţa trupelor de operă, a interpretării muzicii de salon (genuri dansante mondene).

Înainte de începutul veacului al XIX-lea, Braşovul avea o formaţie orchestrală denumită Capela orăşenească - formată din amatori, la care s-a adăugat, în 1825, Academia muzicală de la Braşov, în componenţa căreia se regăseau instrumentişti braşoveni şi străini. Veacul romantic a consemnat mari apariţii solistice pe scenele braşovene: în 1841 - concertul de binefacere al lui C. Filtsch, în 1866 - prezenţa lui J. Strauss şi a orchestrei lui, iar în 1879 - turneul lui J. Brahms şi al lui J. Joachim. Reuniunile şi societăţile muzicale înfiinţate la Braşov, în 1863, şi la Sibiu se aflau în avangarda activităţii muzicale transilvănene. Marii dirijori care au susţinut activitatea concertistică la Braşov au fost, la finele secolului al XIX-lea: Anton Brander, Krause şi Paul Richter (din 1917), care a susţinut rezistenţa în anii războiului. În veacul care s-a încheiat, Viktor Bickerich, Dinu Niculescu (cel care a instituţionalizat Filarmonica, în 1947) şi George Petrescu au condus destinele orchestrei care, în această stagiune, îşi sărbătoreşte cel de-al 130-lea an de viaţă.

Pentru a valoriza ascultarea şi trăirea muzicii în sala de concert, revenim întotdeauna la formularea aparent paradoxală a lui Sergiu Celibidache, care afirma: „ceea ce se poate asculta pe un disc este o realitate aparentă, cu totul altceva decât muzica adevărată. Ascultăm sunete, dar sunetele nu au nimic de a face cu muzica. Muzica se trăieşte, se simte în sala de concert; ea poate fi trăită numai în locul şi în momentul interpretării“. Drumul lung a fost până la primul concert. Muzica s-a cântat, istoria muzicii s-a scris şi continuă să se scrie şi cu noi, astăzi… Istoria este astăzi, un astăzi eternizat prin ceea ce facem, prin ceea ce iubim.