N-aveţi un minut în plus?

"Toate la vremea lor" pare a fi o vorbă înţeleaptă. Cel puţin pentru leneşi şi indolenţi, a lăsa lucrurile să se petreacă "când le-o fi vremea" reprezintă o scuză salvatoare. Stai tolănit pe canapea şi aştepţi să vină momentul potrivit pentru treburile la care te gândeşti de mult. Ţi-ai propus să schimbi becul de la lustra din sufragerie. Da, dar nu acum. Poate diseară. Diseară vei spune: Lasă sâmbătă, când sunt liber. Sâmbătă vei dormi până la prânz, iar după miezul zilei chiar că nu mai are rost să te apuci de treabă. Şi atunci, o laşi baltă, aşteptând o altă zi, că doar e vară şi se întunecă târziu, ce nevoie ai de lustră? Bine, dacă stai şi te gândeşti, mare lucru nu trebuie să faci: te urci pe scaun, scoţi abajurul, schimbi becul, pui abajurul la loc, te dai jos de pe scaun. Durează un minut. Da, dar câtă luptă interioară pentru acest minut! Câtă negociere cu lenea diabolică ce sălăşluieşte în noi şi pe care o lăsăm de atâtea ori să ne domine! Pentru a ne masca trândăveala, suntem oricând dispuşi să ne catalogăm drept nişte oameni liberi, lipsiţi de constrângeri. Ne spunem: Doar nu sunt în armată, să fac instrucţie cu viaţa mea! Disciplina ni se pare un stres inutil. Respectarea cuvântului dat cuiva ne apare drept un moft venit dintr-o lume a vorbelor mari. Dacă ne impunem un program strict de lucru, avem senzaţia că ne retragem în cochilia unui funcţionar, a unui conţopist zelos. Pe când noi, nu-i aşa?, suntem nişte oameni inventivi, plini de imaginaţie, emancipaţi, care putem improviza orice, oricând. A pune osul la treabă e apanajul celor cu mintea îngustă, lipsiţi de orizont intelectual. Prea târziu ne dăm seama cât de mult greşim gândind astfel! Iar această mentalitate ne este întreţinută în mod perfid de tot felul de "binevoitori", văzuţi şi nevăzuţi, care ne induc mereu ideea că n-are rost să-ţi baţi capul cu nimic. N-are rost să munceşti pentru a te împlini ca om, n-are rost să îţi organizezi viaţa, n-are rost să citeşti o carte, n-are rost să ajuţi pe cineva, n-are rost să zâmbeşti cuiva şi, mai ales, n-are rost să crezi în ceva! Dacă ai un talant, toţi trântorii te vor sfătui, în felul lor perfid, să-l uiţi ascuns în pământ. Iar când vei conştientiza, cine ştie când, că ai devenit un ratat, îţi vor zâmbi parşiv, dându-te deoparte din calea lor. Şi nici o părere de rău nu va fi suficient de mare pentru a readuce în viaţa ta acel minut în care ai fi putut să schimbi, la timp, becul de la lustra din sufragerie.