Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Napoleon ateu?
Mâine Franţa îşi va serba ziua naţională. Dar nu despre Revoluţia franceză, nici despre căderea Bastiliei vom vorbi astăzi, ci despre personajul care ocupă locul întâi în istoriografia franceză: Napoleon Bonaparte.
Unii au crezut că Napoleon în istoria modernă europeană a fost una din întruchipările lui Antihrist. E adevărat, Napoleon a mărturisit cu cinism: „Politica nu are inimă, ci doar cap (raţiune)“. Dar nicăieri nu găsim vreo ipostază în care marele om de stat să nege existenţa Creatorului lumii. Şi sunt câteva fapte memorabile care dovedesc acest lucru. Să le luăm pe rând.
Alături de fratele său, Joseph, Napoleon a fost trimis să studieze în Franţa. Avea doar 10 ani când a ajuns la şcoala militară din oraşul Brienne, unde trăia din bursa oferită de stat.
Napoleon era un copil dificil, după cum va recunoaşte el însuşi mai târziu: „Nimic nu mă impresiona, aveam tendinţa să mă cert şi să mă bat cu oricine mă deranja. Nu-mi era frică de nimeni“.
Da. Micuţului caporal, cum i se spunea în zeflemea de colegi, i-a fost greu în şcoală. Era încăpăţânat, nu cunoştea prea bine franceza, iar asta-i cauza o batjocură constantă din partea celorlalţi. Dar el nu s-a lăsat insultat nici de colegi, nici de învăţătorii lui. Câteva bătăi aprige cu colegii săi repede i-au dezvăţat pe aceştia să-l cicălească sau să se măsoare cu nesociabilul corsican.
Când într-o bună zi unul dintre profesori l-a obligat să mănânce prânzul în genunchi în faţa sa pentru a-l umili, Napoleon a refuzat spunând: „În familia mea se îngenunchează numai în faţa lui Dumnezeu“.
Un alt moment în care împăratul Franţei s-a arătat interesat de credinţa creştină este legat de episodul întâlnirii cu Simon-Laplace. Matematician, astronom şi fizician, Laplace a venit la Napoleon să-i prezinte ultima lui operă „Exposition du système du monde“. După ce a văzut volumul documentat cu multe hărţi, Napoleon i-a adresat savantului o singură întrebare: „Unde este Dumnezeu în sistemul pe care îl prezinţi în carte?“ Răspunsul matematicianului a fost unul tipic pentru perioada iluministă: „Sire, nu am avut nevoie de o astfel de ipoteză!“ (Augustin Păunoiu)
