Nașterea Domnului în conștiința lumii

Deseori m-am întrebat: oare cum ar trebui să ne raportăm într-un mod cât mai autentic, cât mai profund la acest mare praznic al Bisericii noastre, care alături de Înviere reprezintă fundamentele Creștinismului? Cum poate fi trăit acest eveniment, astfel încât omul să poată deveni părtaș al acelei veniri a lui Dumnezeu printre oameni și să simtă prezența lui Hristos în viața sa și în întreaga lumea contemporană? Spun asta întrucât uneori constat că, oricât ți-ai dori să pătrunzi semnificațiile Nașterii lui Hristos, nu reușești decât să contempli oarecum exterior această pogorâre a lui Dumnezeu în lumea creată. Parcă esențialul rămâne neînțeles, parcă rămâne o distanță, sufletească desigur, între noi și eveniment. Încercăm, de asemenea, să ne oglindim în cuvintele insuflate ale Sfinților Părinți care au vorbit despre Nașterea Domnului și ne vedem foarte departe de ceea ce ei au trăit duhovnicește, au înțeles și ne-au transmis apoi și nouă. Iată, spre pildă, ce spune Sfântul Grigorie Teologul: „Acesta este praznicul nostru, aceasta prăznuim noi astăzi; venirea lui Dumnezeu și petrecerea Lui împreună cu oamenii, pentru ca noi împreună cu Dumnezeu să petrecem, sau pentru ca la El să ne reîntoarcem (căci în acest fel este mai potrivit a se spune), pentru ca pe omul cel vechi să-l lepădăm, și în cel nou să ne îmbrăcăm”.

Sfântul Grigorie vede în toate nu doar o amintire a unor lucruri trecute, ci necesitatea împreună-petrecerii cu Dumnezeu. Chiar și locurile pământești pe unde a călcat Fiul lui Dumnezeu le înțelege ca simboluri ale trecerii omului dintr-o stare căzută într-una nouă, strălucită de lumina cunoștinței, de care ne împărtășim prin Nașterea Pruncului Hristos: „Nașterea să o cinstești prin care ai fost liberat din legăturile nașterii; și să-l prețuiești pe micul oraș Betleem, care în Rai te-a readus; și în fața peșterii te închină, prin care necuvântător fiind, ai ajuns să fii hrănit de către Cuvântul”.

În plus, față de alte cuvinte rostite în cinstea Nașterii Domnului, la Sfântul Grigorie am observat acel fenomen anevoie de descris al dispariției distanței dintre creștin și evenimentul sfânt, un fel de anulare a timpului terestru, prin îndemnul la o împreună-participare la acele momente în care prezența dumnezeiască a punctat cu veșnicia ei istoria lumii: „Împreună cu steaua aleargă și împreună cu Magii adu daruri, și aur și tămâie și smirnă, ca unui împărat, ca unui Dumnezeu, și ca unuia mort pentru tine. Slăvește împreună cu păstorii, laudă împreună cu îngerii, dănțuiește împreună cu arhanghelii”.

După cum se poate vedea din cele trei mici fragmente citate, Sfântul Grigorie accentuează cu tărie lepădarea de cele vechi printr-o mișcare specifică a omului de depășire a lumii acesteia, pentru a se putea împărtăși de cele cerești, mai exact o mișcare de reîntoarcere, prin mijlocirea Cuvântului, la starea fericită din Rai. Așadar, dezlipirea de această lume, finită și stricăcioasă, este atitudinea necesară pentru a ne deschide unei perspective cu adevărat duhovnicești și mulțu­mitoare a înțelegerii praznicului.

În final ar mai fi de remarcat faptul că Sfântul Grigorie nu abordează în cuvântarea sa aproape deloc calitatea morală a lumii sau patimile omenești, pe care le analizează cu multă acrivie în alte scrieri. Aici doar așază pe două planuri două lumi diferite, cea pământească nedesăvârșită, pe care trebuie să o depășim, și cea cerească desăvârșită, pe care ne-a gătit-o Dumnezeu și care este adevărata noastră patrie. Aș zice că această subliniere este mai demnă de reținut astăzi decât în vremea Sfântului Grigorie, întrucât lumea și-a dezvoltat în timp o întreagă strategie de a ne ține captivi, iar aceasta se realizează nu doar prin corup­ție, patimi și înșelare, ci și prin agresiune. Există astăzi o agresiune atât fizică, cât și spirituală la adresa creștinului, pe care spațiul nu ne permite să o detailăm. Dar poate că și în aceasta este o iconomie dumnezeiască care ar putea să ne indice că pentru a pătrunde semnificațiile Nașterii lui Hristos, care are drept scop reîntoarcerea noastră la cele cerești, avem neapărată nevoie să ne dezlipim de cele pământești.