Naşterea Domnului oferă un sens nou existenţei umane

Crăciunul, departe de a fi doar o simplă comemorare a evenimentului petrecut cu 2.000 de ani şi mai bine în urmă, este praznicul bucuriei sălăşluirii lui Hristos în sufletul, în inima fiecăruia dintre noi. Naşterea Domnului, ca de altfel toate celelalte praznice, este sărbătoarea care an de an se întâmplă la timpul prezent. Imnele sfinte pe care le cântăm în bisericile noastre subliniază apăsat acest aspect. Cântăm în acest sens: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce…".

Imnografia duminicii dinaintea Naşterii Domnului ne îndeamnă la primenire sufletească întru aşteptarea bucuriei coborârii la oameni a Mântuitorului: "Peşteră pregăteşte-te că soseşte mieluşeaua, purtând înlăuntrul său pe Hristos, şi iesle primeşte pe Cel ce ne-a dezlegat pe noi pământenii de fapta care nu se poate spune prin cuvânt. Păstori mărturisiţi fluierând înfricoşătoarea minune şi magi din Răsărit aduceţi Împăratului aur, tămâie şi smirnă; că din Fecioara Maică S-a arătat Domnul, Căruia Maica plecându-I-se ca o slujitoare, I S-a închinat".

Naşterea Domnului este în primul rând bucurie a sufletului. Bucuria că ni s-a născut un Mântuitor, dând un sens nou existenţei noastre. Din păcate, lumea de azi nu mai sesizează valorile profund dumnezeieşti pe care ni le îmbie praznicul acesta minunat. Asistăm astfel din ce în ce mai mult la încercări de a transfera bucuriile sufleteşti prilejuite de Naşterea lui Hristos la bucurii pur materiale, lumeşti, ce n-au nici o finalitate pentru viaţa de dincolo, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Crăciunul devine astfel o sărbătoare comercializată, mai mult un pretext pentru o serie de manifestări ce n-au nimic în comun cu valorile vieţii creştine. Toate ofertele speciale de sărbători, care abundă în această perioadă, vin parcă să ne distragă atenţia dinspre marele dar pe care ni-l aduce praznicul acesta slăvit, coborârea Fiului lui Dumnezeu, înomenirea Sa pentru înnoirea omului şi a lumii.

În faţa unor astfel de tendinţe secularizate, Biserica afirmă mesajul său dumnezeiesc de 2.000 de ani: "Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos se naşte întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul. Şi cu bucurie lăudaţi-L popoare că S-a preaslăvit" (Catavasia I a Naşterii Domnului). Acesta este imperativul Bisericii în această perioadă de praznic!

Oricât de mari ar părea bucuriile materiale, darurile ce ni le fac cei dragi sau ni le facem noi înşine de sfintele sărbători, ele nu vor putea nicicând să se compare cu bucuria cea autentică, care este bucuria inimii. Iar bucuria inimii o aflăm din gustarea Sfintei Împărtăşanii. Naşterea Domnului devine sălăşluire a lui Hristos în sufletul fiecăruia dintre noi, numai în măsura în care Îl primim în chip real, Trup şi Sânge, în Sfânta Împărtăşanie. Crăciunul pierde din profunzimea mesajului său, în măsura în care cel mai adesea trecem indiferenţi pe lângă potirul euharistic.

Ne-am deprins să "sărbătorim", ocolind mesajul sărbătorii. Sărbătoarea înseamnă, oare, doar înfruptare de bunătăţi, de mâncăruri alese, în timp ce sufletul este deplin însetat şi înfometat de hrana cea dumnezeiască?

Sărbătoarea Crăciunului ne prilejuieşte apoi apropiere de Dumnezeu, dar în aceeaşi măsură şi apropiere de semenii noştri. Nu ştiu cum am putea să prăznuim în bucurie şi mulţumire sufletească, ştiind că atâţia semeni de-ai noştri, mai ales în societatea contemporană, dominată de acuta criză economică, sunt lipsiţi de hrană, de îmbrăcăminte, de căldură, dar mai ales sunt singuri. Însingurarea lor este cu siguranţă un reproş, adresat fiecăruia dintre noi.

De ce sunt oamenii singuri? De ce n-am putea fi alături de ei? Cu mâncare caldă, cu o hăinuţă, sau fie şi prin simpla noastră prezenţă, cu un cuvânt bun, care le-ar putea da puţină nădejde. Nu-i târziu nicicând să facem un asemenea gest, mai ales că fiecare dintre noi avem cunoştinţă despre cel puţin o persoană care n-are pe nimeni. Am putea fi de Crăciun lângă o astfel de persoană, fie şi numai pentru câteva clipe, aducându-i mesajul acesta: "Hristos S-a născut şi de la Naşterea Sa nimeni nu mai este singur. Cu noi este Dumnezeu!".

În finalul acestor rânduri, aş atrage atenţia asupra unui ultim aspect. Citim în Sfânta Evanghelie că regele Irod, înştiinţat fiind de către magi despre Naşterea Mântuitorului, n-a înţeles nimic din taina la care era părtaş. El n-a înţeles că Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ pentru a întemeia Împărăţia cea veşnică. Irod L-a văzut pe Hristos Domnul ca pe un posibil uzurpator al tronului său, ca pe un Mesia politic, pentru că gândul său era cufundat întru cele ale lumii acesteia. Credea că aici, pe pământ, are "cetate stătătoare", veşnică. De aceea nu s-a putut bucura, cuprinzându-l grija, spaima şi în cele din urmă mânia din disperare.

Să fim cu multă luare aminte, ca nu cumva asemămându-ne lui Irod, să rămânem cufundaţi doar în grijile lumii acesteia, în aşa măsură, încât să trecem nesimţitori pe lângă praznicul Crăciunului, rămânând neatinşi de bucuria duhovnicească pe care acesta ne-o prilejuieşte. Să ne asemănăm magilor, fiind cugetători la cele înalte, aducându-I lui Hristos, Soarele-Dreptăţii Care a răsărit pentru noi, prinosul darurilor noastre de fapte bune şi de dragoste întreolaltă.

Fie ca de praznicul Naşterii Mântuitorului, Bunul Dumnezeu să ne dăruiască pacea Pruncului, dragostea Maicii Sale, bucuria îngerilor, simplitatea păstorilor şi înţelepciunea magilor, pentru ca astfel, "de Naşterea lui Hristos, s-avem cu toţii folos!".